Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Despre detaşare, avva Agathon

Despre detaşare, avva Agathon

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 24 Sep, 2013

Avva Agathon a fost un călugăr itinerant. A fost un monah care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a evita ataşamentul faţă de un loc anume. S-a mutat de fiecare dată când a simţit pericolul de a se lega în vreun fel de cele trecătoare. Apoftegma 6 ni-l prezintă într-o astfel de situaţie. A construit o chilie împreună cu ucenicii săi, dar, după prima săptămână, când a văzut că nu sporesc duhovniceşte, a cerut fraţilor să plece cu toţii în alt loc. Cei care depuseseră efort pentru a ridica acea chilie s-au tulburat. Au adus două argumente împotriva iniţiativei bătrânului: pe de o parte, ce rost are atâta muncă, dacă oricum nu se folosesc de roadele muncii, iar pe de altă parte, sminteala pe care o pot provoca oamenilor prin nestatornicia lor. Bătrânul nu răspunde la prima interogaţie (o consideră poate prea slabă), dar îl atenţionează pe frate că pe lângă cei care se vor sminti vor fi şi unii care vor zice: „Fericiţi aceştia, căci pentru Dumnezeu s-au mutat şi au dispreţuit tot ce-i lumesc“. Apoi a conchis: „Cine vrea să vină, să vină, eu plec de îndată“. Atunci fraţii au înţeles şi şi-au cerut iertare de la bătrân, rugându-l să călătorească împreună cu dânsul.

Am putea numi apoftegma aceasta „despre detaşare“, deoarece avva Agathon, aşa cum este el portretizat în Pateric, este imaginea cuiva care nu s-a lipit de vreun loc sau de vreo posesiune. Toată încrederea lui a fost în ajutorul şi susţinerea lui Dumnezeu. Să trăieşti astfel înseamnă să iei cât se poate de în serios cuvintele Mântuitorului „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?… Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei“ (Matei 6, 25-26; 33-34).

Aşa trăiau avva Agathon şi pustnicii din pustia egipteană. Lăsau în seama lui Dumnezeu tot ce poate fi socotit grijă lumească. Începând chiar cu una dintre nevoile umane primare: nevoia de adăpost. De fapt, el face un pas mai departe faţă de ceilalţi asceţi ai deşertului. Cu toţii au venit în pustie mânaţi de dragostea lui Dumnezeu, căruia s-au dedicat şi de care au ajuns să depindă. Dar şi acolo, în condiţiile cele mai aspre, poţi ceda unui anumit confort care să se pună în calea sporirii tale duhovniceşti. Iar dacă Duhul este pe primul loc, celelalte renunţări nu sunt imposibile.

Trăind astfel, ajungi de neînţeles chiar pentru cei apropiaţi. La fel se întâmplă şi cu avva Agathon, căruia ucenicii nu-i înţeleg decizia şi se tulbură. Nu pricep nici rostul efortului depus şi se tem de judecata comunităţii. Bătrânul nu-i contrazice, într-adevăr unii se vor scandaliza văzându-le nestatornicia, dar se vor găsi mereu oameni care vor avea folos duhovnicesc văzând că inima pustnicilor e alipită de Dumnezeu, şi nu de cele vremelnice. Altfel spus, orice medalie are şi revers. Orice acţiune are susţinători, dar şi detractori. În jocul de aplauze şi huiduieli trebuie să fii cu inima curată. De aceea bătrânul nu se tulbură când se vede neînţeles chiar de ucenicii săi, ci le spune: „Cine vrea să vină, să vină, eu plec de îndată!“ Dumnezeu a lucrat însă la inimile ucenicilor, care, văzându-l pe bătrân neschimbat în decizia de a pleca, îi cer să îl însoţească.

Două sunt lucrurile majore pe care le putem învăţa din această a şasea apoftegmă despre avva Agathon. Pe de o parte, bătrânul este model desăvârşit de detaşare faţă de cele trecătoare. Pe de altă parte, tot el ne învaţă că trebuie să răbdăm judecăţile celorlalţi: fără împotriviri şi fără să încercăm cu orice preţ să le fim pe plac.