Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Despre discriminare

Despre discriminare

Un articol de: Sorin Lavric - 18 Iunie 2010

Cuvintele "corect" şi "corectitudine" au avut parte de o carieră nesperată şi de o metamorfoză surprinzătoare: din două vocabule de rând, al căror înţeles nu sărea cu nimic în ochi altădată, ele au devenit azi emblema gândirii de stânga. A fi corect din punct de vedere politic înseamnă a proslăvi omogenitatea în numele egalităţii dintre oameni. Şi mai înseamnă punerea la stâlpul infamiei a oricărei diferenţe. Graţie unei asemenea optici, diferenţa este în ea însăşi tot ce poate fi mai dubios, căci din ea pot încolţi oricând germenii virulenţi ai discriminării umane. Iar discriminarea, se ştie prea bine, înseamnă nedreptate, iar nedreptatea e totuna cu anihilarea statutului de om, adică de fiinţă ale cărei şanse trebuie să fie egale cu ale altora.

Urmarea? Diferenţa trebuie înlăturată cu orice preţ, chiar cu preţul săvârşirii unor discriminări cu mult mai mari decât cele pe care le-ar fi putut naşte diferenţa iniţială. Şi chiar dacă diferenţa nu poate fi desfiinţată, ea poate totuşi să fie ignorată, sau, mai bine spus, ea poate fi tratată ca şi cum nu ar exista, cu toate că orice orb simte de la o poştă cât de evidentă este diferenţa în cauză. Dacă nu o ignori şi o iei în seamă, eşti trecut dintr-odată în rândul celor care săvârşesc cu bunăştiinţă discriminări. Şi astfel, ajungi să fii privit ca un agent al nedreptăţii sociale faţă de care mentalitatea dominantă - a se înţelege optica omogenizării cu orice preţ - nu poate rămâne nepăsătoare. Eşti arătat cu degetul ca un potenţial răufăcător, căci făcătorul de discriminări este un răufăcător suferind de morbul ideologiilor de dreapta.

Şi astfel, discriminarea devine motiv de incriminare. Mai mult, ni se cere să fim bănuitori în chip profilactic, privind cu suspiciune cea mai mică sursă de inechitate pe care o pot pricinui diferenţele de limbă, de sex, de rasă, de religie sau de înzestrare nativă. Totul se cere nivelat şi netezit, până la ştergerea oricărei asperităţi aducătoare de ierarhie valorică, până la înăbuşirea oricărei surse de nedreptate. Căci ierarhia este ipostaza pură a nedreptăţii sociale. Ierarhia, s-o spunem de-a dreptul, este incorectă politic. Ierarhia pute, cum pute orice ordonare pe verticală având la un capăt inferiorul şi la celălalt capăt superiorul. De aceea, toate aluziile ce pot aminti de lucruri incorecte trebuie desfiinţate, toate cuvintele cu conotaţie incorectă trebuie scoase din uz, şi până şi cărţile de literatură sau de istorie trebuie citite cu un ochi critic, ca nu cumva în înţelesul lor să se strecoare strigoiul de dreapta al incorectitudinii politice. Şi dacă totuşi în paginile lor un atare înţeles malefic persistă, ele trebuie supus purgatoriului interpretării moderne: trebuie să li se pună în lumină abaterile doctrinare, inerente înapoierii epocii în care au fost scrise, asta dacă nu e nevoie de o rescriere a lor în întregime, spre a îndrepta în mod tacit greşelile de mentalitate ale acelor vremuri atât de retardate ideologic.

Corectitudinea istorică vrea să ne îndrepte tacit imaginea greşită pe care ne-am făcut-o despre trecut. Şi o face până într-atât de tacit că nici măcar nu ne dăm seama cum, chiar sub ochii noştri, o istorie pe care o credeam ştiută capătă treptat un chip cu totul şi cu totul străin, străin până la a deveni de nerecunoscut. Pe deasupra, aceeaşi istorie pe care o credeam ştiută începem s-o înţelegem tot mai puţin. Pur şi simplu nu ne mai regăsim în ea, şi aproape ne întrebăm miraţi cum de se face că, la capătul ei, se întâmplă să fim noi, cei de acum, şi nu alţii. Explicaţiile istorice pe bază de scopuri, de conjuncturi sociale şi de personalităţi au dat ortul popii, conexiunile şi explicaţiile cauzale au răposat, iar în locul lor, dând tonul mentalităţii dominante, s-au înstăpânit procesele de intenţie şi anatemizările ideologice. Nu mai are nici o importanţă că mai toate rătăcirile ideologice pe care le punem în seama înaintaşilor sunt trăsături de care aceştia habar nu au avut, important este ca pomelnicul greşelilor din trecut să joace pentru noi rolul unui îndreptar de conduită umană. Să nu gândim ca ei - acesta este până la urmă scopul acestei mentalităţi dominate.