Despre dragostea îndelung răbdătoare a Mântuitorului

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Slujbele din Sfânta şi Marea Joi cuprind Denia sau Utrenia, Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Spălarea picioarelor are loc în mănăstiri şi în unele catedrale, după Liturghie, când cel mai mare spală picioarele slujitorilor mai mici, pentru a arăta că adevărata activitate a Bisericii este slujirea izvorâtă din iubire smerită şi jertfelnică.

În cadrul Sfintei Liturghii euharistice din Sfânta şi Marea Joi se scoate agneţul, care se conservă în Sfântul Altar de-a lungul întregului an, pentru a fi dăruit noilor botezaţi, celor bolnavi şi celor ce se împărtăşesc în regim de urgenţă. (...)

Slujba din seara aceasta este slujba zilei de mâine, de Vineri, în care prăznuim patimile cele mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Cele douăsprezece lecturi din Sfintele Evanghelii ale slujbei acesteia sunt citirea completă a relatărilor celor patru Evanghelii despre suferinţele Mântuitorului, despre răstignirea şi moartea Sa pe Cruce. Nici o sărbătoare din timpul anului nu are în cuprinsul său o lectură atât de completă a tot ceea ce poate fi înţeles duhovniceşte legat de sărbătoarea respectivă.

Care este înţelesul duhovnicesc al slujbei din seara aceasta? Desigur că ele sunt mai multe, dar faptul că după fiecare Evanghelie care s-a citit, corul, strana şi noi toţi, în gând, am spus: „Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie“, înseamnă că cea mai mare virtute pe care o vedem arătată în dragostea Mântuitorului este dragostea Sa îndelung răbdătoare. În general, noi când iubim, iubim pe oamenii care ne iubesc pe noi şi foarte adesea nici pe aceştia nu-i mai iubim, îi uităm. Foarte mulţi copii îşi uită părinţii, foarte mulţi din cei care au beneficiat de ajutorul cuiva îl uită foarte repede. Dar să iubeşti şi când nu mai eşti iubit sau să iubeşti şi atunci când eşti urât şi duşmănit e un lucru rar.

Evangheliile din seara aceasta ne-au arătat că Mântuitorul Iisus Hristos nu a încetat să iubească pe Dumnezeu şi pe semeni, pe oameni, chiar şi în mijlocul suferinţei. Iubirea Sa este acum verificată prin durere, prin suferinţă. Iubirea Sa este îndelung răbdătoare. Evanghelia după Ioan, în capitolul 13, ne spune că: „Mântuitorul Iisus Hristos, iubind pe ai Săi cei din lume, i-a iubit până la sfârşit“. Iubirea lui faţă de Dumnezeu se vede în aceea că nimic nu-L poate îndepărta de la împlinirea voii Tatălui ceresc. În faţa morţii, în rugăciunea din Ghetsimani, Mântuitorul Se roagă şi spune: „Părinte, dacă se poate, să treacă paharul acesta de la Mine“, adică paharul suferinţei şi al morţii. Ca orice om care se teme de moarte şi de suferinţă, Mântuitorul săvârşeşte rugăciunea aceasta, dar îndată adaugă: „dar nu după cum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu“. Voinţa Lui umană urmează voinţei divine, care este în acord cu Tatăl Cel veşnic.

În momentul în care Iuda Îl trădează, Iisus îi spune: „Prietene, ceea ce faci, fă mai curând“ sau „De ce, prietene, vinzi tu pe Stăpânul Tău cu o sărutare?“ Dar nu se vede nici o urmă de ură faţă de Iuda, nici un dram de răutate, ci în mijlocul acestui eveniment al trădării, Mântuitorul continuă să iubească pe toţi ucenicii.

Când Petru, cuprins de prea multă frică, se leapădă în faţa slujnicii şi spune: „Nu-L cunosc pe El (pe Iisus)“, Mântuitorul nu încetează a-l iubi pe Petru, de aceea, după Înviere, îl cheamă, spunând femeilor mironosiţe: „Mergeţi şi spuneţi ucenicilor şi lui Petru că voi merge în Galileea“.

Iubirea îndelung răbdătoare a Mântuitorului Hristos se vede faţă de Dumnezeu-Tatăl, în cuvintele de pe Cruce, înaintea Morţii Sale, când a zis: „Părinte, în mâinile Tale încre-dinţez duhul Meu“, iar pentru cei care L-au răstignit, Mântuitorul Se roagă zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac“.

Această taină a iubirii până la capăt, a iubirii mai tare decât păcatul, a iubirii lui Hristos mai tare decât trădarea, mai tare decât lepădarea, mai tare decât orice părăsire şi orice singurătate impusă Lui este taina Crucii şi în ea se găseşte sămânţa Învierii. Pentru că la această iubire îndelung răbdătoare a umanităţii lui Hristos, răspunde iubirea lui Dumnezeu care-L înviază din morţi, pentru că El a murit pe nedrept. El este Dreptul Ce va fi înviat de puterea dumnezeiască pentru că a iubit mai mult decât cineva poate cuprinde taina aceasta.

Iubirea lui Hristos, pentru că este mai tare decât moartea, trece prin moarte şi biruieşte moartea. Legătura aceasta dintre taina Crucii şi taina Învierii, prin iubirea mai tare decât moartea, este meditată, este preamărită în aceste cântări ale Deniilor. Iar slava acestei iubiri smerite şi îndelung răbdătoare se vede în taina Învierii sau în taina Sfintelor Paşti.

Fragment din volumul Foame şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folosul postului, 2008