Despre genul literar științifico-fantastic

Am citit cu toții, în copilărie, dar și mai târziu, cărți și proze scurte SF. Sau „de anticipație”, cum se spunea oficial pe vremea comunismului, fără îndoială din cauză că Science-Fiction suna prea capitalist.

Conform istoriei literaturii, unii consideră că „Epopeea lui Ghilga­meș” (Mesopotamia, cca. 2100 î.Hr.) conține teme proto-SF, ca și „Adevărata istorie” de Lucian din Samosata (sec. II d.Hr.), care face trimitere la călătorii în spațiu și extrate­reștri.

Cu toate acestea, majoritatea istoricilor literari indică romanul „Frankenstein sau un Prometheus modern”, scris de Mary Shelley și publicat în 1818, drept prima carte explicit SF.

Ulterior, mari scriitori precum Jules Verne („Călătorie spre centrul Pământului”, 1864) și H.G. Wells („Mașina timpului”, 1895) au consolidat genul, oferind cititorilor capodopere literare care transcend universul SF, așa cum Ilf și Petrov, Alphonse Allais sau Jerome K. Jerome transcend universul umoristic. O carte mare e mare indiferent de gen.

Epoca de aur a SF-ului a fost mijlocul secolului al XX-lea, în care au apărut revistele de specialitate, inclusiv cele de benzi desenate, și autori uriași precum Isaac Asimov (se­rii­le „Roboții”, „Imperiul” și „Funda­­ția”) sau Arthur C. Clarke („2001: O odisee spațială”), care au adus poveștilor o strictă rigurozitate științifică. Spre deosebire de filmele în care se aud explozii în spațiu, care, fiind vid, nu propagă sunetul - asta ca să amintim doar una dintre gafele repetate ale multor producții spațiale hollywoodiene.

Dar, la autorii amintiți, știința și tehnica sunt departe de-a fi singurele elemente importante, iar uneori nici măcar cele principale. Într-un roman precum „Soarele gol” al lui Asimov, axul central sunt relațiile sociale (într-o lume a viitorului, în care, pentru o asepticitate totală, oamenii nu s-ar mai întâlni nici­odată fizic, ci doar prin intermediul hologramelor - brrr!), pe planul doi fiind o anchetă detectivistică și abia pe locul trei contextul tehnologic. Iar în alte romane ale genului, la componenta socială se adaugă chiar și una politică.

Fără intenția de a știrbi ceva din formidabila imaginație a marilor scriitori SF, necum din talentul lor literar, să observăm totuși că, preocupați prioritar de călătoriile spațiale, de roboți și de extratereștri, aproape nici unul nu a „mirosit” explozia utilizării calculatoarelor, nici internetul, nici telefonia mobilă. Azi, 74% din populația lumii, adică 6 miliarde de oameni, utilizează internetul și 70% telefoanele mobile - care, de altfel, conțin calculatoare.

Ceea ce, inevitabil, ne face să ne întrebăm dacă nu cumva marile realizări ale viitorului îndepărtat sau chiar pe termen scurt sunt în afara previziunilor SF.

Cu alte cuvinte, ce urmează? Știm deja, din experiență, că unele noutăți tehnologice s-au dovedit a fi extrem de utile, altele - de pildă inteligența artificială - pot fi și benefice, și malefice, iar altele - armele atomice, de exemplu - sunt ucigătoare.

Cât despre cărțile SF, faptul că anticipează sau nu toate lucrurile care urmează - sau măcar pe cele mai importante - este secundar. Contează mai mult dacă sunt literatură de calitate, dacă le citim cu plăcere și dacă - la fel cum au făcut clasicii genului - vorbesc în primul rând despre oameni.