Despre neaplicabilitatea prevederilor Codului Muncii în viaţa Bisericii

Între Biserica Ortodoxă Română şi personalul ei clerical nu se poate vorbi de raporturi de muncă, ci de raporturi statutar-canonice specifice

După cum în general se ştie, raporturile de muncă dintre angajator şi angajat sunt reglementate de Codul Muncii şi de contractele colective de muncă.

Ca o excepţie, în cazul cultelor religioase, relaţiile dintre clerici şi cultele cărora aparţin (în cazul nostru, Biserica Ortodoxă Română) nu fac obiectul unor raporturi juridice de muncă în sensul prevederilor Codului Muncii.

Acest punct de vedere este îmbrăţişat şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Inspecţia Muncii, care apreciază că prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel naţional, precum şi cele ale altor acte normative aplicabile raporturilor juridice de muncă dintre angajatori şi salariaţi nu sunt aplicabile relaţiilor dintre clerici şi cultele cărora aparţin. Concluzia este argumentată şi de prevederile art. 23(1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, potrivit căruia „cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări“.

Între Biserica Ortodoxă Română şi personalul ei clerical nu se poate vorbi de raporturi de muncă, ci de raporturi statutar-canonice specifice, acestea decurgând din misiunea canonică a preotului. Viaţa slujitorilor cultelor are anumite particularităţi ce ţin de însăşi doctrina şi tradiţia Bisericii, particularităţi care nu îşi găsesc corespondent în reglementările de stat privind dreptul muncii.

Constituţia României stabileşte: „cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii“ (art. 29, alin. 3) şi „cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia“ (art. 29, alin 5).

Pe de altă parte, conform art. 1 şi 2 din Codul Muncii, prevederile acestui act normativ nu se aplică în situaţiile în care există legi speciale care au dispoziţii derogatorii.

Toate prevederile art. 23-26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, privitoare la personalul cultelor, dau forţă legală modului în care, în conformitate cu propria tradiţie şi doctrină, cultele îşi stabilesc raporturile cu personalul propriu.

Mai mult, de regulă personalul clerical nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, ci în baza unei împuterniciri date de chiriarh, limitele acesteia fiind consemnate într-o Decizie Chiriarhală. Aceasta este însoţită de atribuţii de serviciu specifice, ce se constituie într-o anexă a Deciziei Chiriarhale.

Decizia Chiriarhală şi atribuţiile de serviciu consemnate în anexă înlocuiesc în cult contractul de muncă şi fişa postului, acte specifice dreptului muncii laic.

Totuşi, faptul că acte normative precum Legea nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului fac referire la salarizarea personalului clerical şi la statutul de angajat al preotului, generează unele confuzii cu privire la natura raporturilor dintre Biserica Ortodoxă şi personalul ei de cult. Astfel, mai ales după publicarea noului Cod al Muncii, s-a constatat că, în mod cu totul nejustificat, unii clerici s-au adresat Inspecţiei Muncii ori instanţelor de judecată, sesizând nerespectarea de către autoritatea bisericească a unor prevederi ale Codului Muncii în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară (probleme de încadrare şi transfer, durata timpului de lucru, repausul săptămânal, indemnizaţia pe durata concediului de odihnă etc.).

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, raporturile clericilor cu Biserica Ortodoxă Română sunt reglementate prin acte proprii, respectiv Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi Regulamentele sale de aplicare (amintim Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare bisericeşti, Regulamentul de administrare a averilor bisericeşti, Regulamentul de organizare şi funcţionare a cimitirelor parohiale şi mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române etc.).

Aceste reglementări guvernează viaţa Bisericii, existând foarte puţine situaţii în care, prin analogie, se iau ca model prevederi ale Codului Muncii pentru soluţionarea unor probleme din activitatea cultului (de exemplu, reglementarea concediului de odihnă anual şi a altor concedii, asupra cărora vom mai reveni).