Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Despre predică și alte frici

Despre predică și alte frici

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 01 Noi, 2021

Ani de zile momentul predicii poate fi însoțit de frică, de chin. Uneori, te poate chinui gândul că nu ai ales subiectul potrivit. Alteori, ideile nu se leagă. Câteodată, simți o siguranță interioară înainte de predică, dar, odată ajuns la clipa rostirii ei, armonia interioară dispare, lăsând locul unei poticneli vizibile. Sunt și chinuri post-predică. Un cuvânt folosit nepotrivit, o idee exprimată incoerent, o interpretare eronată, senzația că ai plictisit, ai vorbit pe lângă subiect, ai lungit peste măsură timpul predicii sau ai avut o încheiere bruscă, lăsându-i pe ascultători nedumeriți. Este clar că o predică se naște greu și poate „muri” repede - două riscuri care sporesc frica în rândurile celor desemnați să o rostească.

Sunt preoți care încearcă să simplifice lucrurile, să ia calea ușoară. Evită să predice. Sau aleg să citească propriile creații - mai rar ce-i drept! - ori, din păcate, omiliile rostite de alții. Frica însă nu poate fi folosită drept scuză. Apostolii au predicat, la fel și urmașii lor direcți. Predica este o misiune în sine. Sustragerea de la asumarea ei este un fapt foarte serios, cu consecințe incalculabile asupra vieții unei parohii. Pentru că orice credincios folo­sește predica drept o sursă de informare cu privire la viața spirituală. Faptul că predica este bună sau mai puțin inspirată este mai puțin relevant. Cea mai rea predică este cea nerostită, deși, fără îndoială, pot exista situații care să ne ridice dubii asupra acestei afirmații.

Așadar, ce putem face pentru a ne elibera de această frică referitoare la predică? Să ne imaginăm că ne aflăm în fața unui examen dificil. Ce am face pentru a ne învinge frica? Am învăța foarte temeinic. Apoi, am repeta ceea ce am învățat. Am fi organizați în ceea ce facem. Nu am învăța nopțile precum studenții leneși, nici nu ne-am ambala să rezolvăm totul în ultimele zile, amânând momentul începerii studiului. Și, mai presus de toate, ne-am strădui să devenim mai buni în ceea ce facem. Am recunoaște cu sinceritate că nu suntem perfecți, că suntem cel mult perfectibili și ne-am încredința în mâna lui Dumnezeu. În timpul examenului, am fi conștiincioși: am scrie doar la subiect, fără a pierde vremea cu explicații inutile, am scrie frumos și ne-am da silința să ne păstrăm coerența. După examen, am trage concluziile. Ce a mers bine, ce nu a mers bine. Am fructifica erorile, învățând din acestea, nu tratându-le cu dispreț și superioritate, nici lăsându-ne copleșiți de ele, dar, totodată, nu ne-am lăsa cuprinși de mândrie pentru succesul obținut. Tot ceea ce a fost menționat anterior este valabil și cu privire la predică. Ea trebuie pregătită temeinic. Cine nu citește nimic nu va ști niciodată să predice. Cine nu are un plan bine stabilit va vorbi pe lângă subiect. Este crucial să notăm ceea ce vrem să spunem, chiar și schematic. Este bine să alegem un singur subiect. Vorbim doar despre acesta. Ne păstrăm coerența, nu sărim de la o idee la alta. Învățăm să nu ne lăsăm dominați de emoții, mai ales de cele negative. Altfel, vom transmite un tsunami emoțional către cei care ne ascultă, inclusiv angoasa noastră. Iar după predică vom mulțumi lui Dumnezeu pentru ceea ce am spus bine, ne vom mustra, dar fără accente deznădăjduitoare, pentru ceea ce am spus nelalocul lui și ne vom da silința ca data viitoare să fie mai bine.

„Stilul este omul”, spunea faimosul matematician și filosof francez Buffon. „Predica este preotul” sună prea pompos și exagerat, dar, totuși, predica ne poate spune multe despre un preot. Despre dedicarea lui, despre implicarea lui în ceea ce propovăduiește, despre credința și viața lui întru Hristos. Nu trebuie să existe frică în predică? Ba da. Frica de Dumnezeu, frica de a nu greși și a învăța și pe alții cele greșite. Dar trebuie să existe aici și elixirul nădejdii, și mângâierea iubirii, și concretețea faptelor. Așa cum învăța un vechi text creștin: „Învățătura preotului să fie potrivită, liniștită și măsurată, amestecată cu frică și cu cutremur. De același fel să fie și învățătura episcopului. Învățând să nu rostească lucruri deșarte, ci cele pe care cei ce le ascultă le vor păzi de îndată ce le aud” („Testamentul Domnului”, în: Diac. Ioan I. Ică jr., Canonul Ortodoxiei, Sibiu, Ed. Deisis/Stavropoleos, 2008, p. 809).

Citeşte mai multe despre:   predica