Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
Despre statornicie
De multe ori Ortodoxia a fost caracterizată mai ales de societatea occidentală drept retrogradă şi neinteresantă, conservatoare şi demodată. Iar cultura noastră modernă încurajează din plin şi ea astfel de comentarii.
Dacă privim însă către Occident şi ceea ce ne-a livrat nouă, ce vedem? Mulţimea supermarketurilor care oferă posibilitatea de a face alegeri care să răspundă poftelor tuturor, sau chiar să le stârnească, străzile oraşelor pline de cluburi de noapte încurajând la a sări de la o petrecere la alta. Ba chiar şi ideea unui mediu religios care susţine doctrina comodităţii, unde nemulţumirea faţă de o biserică te poate determina să porneşti în căutarea alteia.
Dacă cineva mi-ar cere să definesc Ortodoxia printr-un singur cuvânt, aş numi-o prin termenul statornicie. Pentru că am descoperit că a fi statornic nu înseamnă nicidecum a sta pe loc fără a progresa, ci a fi consecvent. Ca să mă înţelegeţi mai bine, vă rog să fiţi atenţi la pilda pe care o să v-o spun astăzi.
Un părinte al pustiului din secolul al IV-lea, deşi locuia în sihăstrie, iubea călătoriile la părinţii îmbunătăţiţi din preajma lui. La acest eremit a ajuns vestea că la Roma trăia o maică îmbunătăţită care era ca o lumină călăuzitoare pentru cei din jurul ei. Totuşi, în viaţa ei exista un aspect care îl deruta pe sfânt; nu-şi părăsea niciodată chilia. Putea să-i înţeleagă viaţa de asceză şi jertfă, să-i admire evlavia cu care îşi spunea rugăciunile de fiecare zi, dar faptul că această maică îşi petrecea toate zilele vieţii sale în singurătatea chiliei ei, neglijând pe faţă minunile culturii romane, acel monah nu-l putea pricepe.
Sfântul a părăsit pustia sa şi a plecat la Roma. A vizitat-o pe faimoasa nevoitoare întru Hristos şi a întrebat-o: „Cum poţi să stai închisă aici toate zilele?“
„Dar nu stau deloc, ci sunt într-o permanentă călătorie! Una neîntreruptă spre Ziditorul meu.“
Cuvintele maicii l-au bucurat mult pe monahul care s-a întors mai îndreptat în drumul său spre pustie. (Augustin Păunoiu, adaptare după o pildă din volumul „Atingând cerul“, John Oliver, Editura Theosis, 2008)
