Despre vocaţia socială a presei creştine

Printr-o fericită coincidenţă, numărul 3000 al „Ziarului Lumina“ a apărut miercuri, 7 ianuarie 2015, de sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Un bun prilej de a medita acum, la începutul anului în care cotidianul Patriarhiei Române împlineşte zece ani, asupra rolului presei creştine în cadrul organismului eclezial, dar şi în societatea mediatică de astăzi.

„Glasul celui care strigă în pustie“ este nedespărţit de Epifania Mântuitorului Iisus Hristos la apa Iordanului, de curăţirea spirituală şi de chemarea la înnoire a întregii lumi. Cultul sfinţilor profeţi în Biserica noastră menţine mereu vie conştiinţa că învăţătura revelată nu se adresează doar unor elite sau unei anumite categorii de oameni, ci este o lumină care trebuie purtată cu smerenie şi perseverenţă către întreaga creaţie. Vestirea publică a mântuirii în Hristos, prin dreaptă credinţă şi dreaptă făptuire, nu forţează libertatea nimănui, ci doar propune noilor generaţii de oameni o modalitate spirituală de a înţelege sensul vieţii pe pământ în lumina Evangheliei. Dintre toate instituţiile care funcţionează în organismul social, Biserica şi-a asumat ca vocaţie fundamentală vestirea cuvântului mântuirii şi chemarea tuturor oamenilor la comuniune. Dimensiunea profetică a slujirii Bisericii se recunoaşte în insuflarea perpetuă în articulaţiile mediului social a unor valori care nu-şi au obârşia în lumea aceasta, dar care sunt necesare, la fel ca aerul şi apa sunt pentru existenţa biologică: iubirea, dreptatea şi pacea lui Dumnezeu.

Într-o lume care parcă experimentează forţarea limitelor în extinderea sferei libertăţilor individuale, Biserica vorbeşte cu fermitate, pe temelia vechilor scripturi, despre o altă abordare a libertăţii: libertatea de a alege între virtute şi păcat, dreptate şi nedreptate, adevăr şi minciună. Numai în acest context, privită cu responsabilitate, libertatea devine cu adevărat personală şi nu mai poate fi confundată cu „spiritul de turmă“. Există astăzi încercarea de a încadra discursul eclezial în tiparele ideologiilor politice, însă orice etichetare de acest fel este nedeplină, pentru simplul fapt că învăţă-tura creştină nu este o ideologie politică, socială sau filozofică, ci un mod de viaţă.

Ce rol poate avea în misiunea Bisericii un ziar, ce poate şi ce nu poate face un cotidian precum „Ziarul Lumina“? Fără să se substituie mijloacelor tradiţionale de propovăduire a dreptei credinţei, media creştină (publicaţiilor tipărite li s-au adăugat în timp: radioul, televiziunea, website-urile, prezenţa în reţelele de socializare) şi-a asumat în structura organismului eclezial o funcţie sluji-toare, coerentă şi consecventă cu menirea Bisericii în lume. Aşadar, în armonie cu modul în care Biserica se raportează la problemele actualităţii sociale, presa creştină devine o agora în care, ca parte a societăţii, Biserica intră în dialog cu ansamblul corpusului social şi ascultă opinia publică.

Prin intermediul apariţiilor sale cotidiene, „Ziarul Lumina“ împleteşte timpul mântuirii (ritmat de calendarul creştin ortodox) cu timpul social (măsurat prin evenimentele curente şi schimbările rapide din viaţa societăţii). Concentrat asupra informaţiei religioase (sărbători creştine, sfinţiri de biserici, inaugurări de aşezăminte social-culturale, proiecte educaţionale etc.), cotidianul Patriarhiei, înfiinţat la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi-a consolidat în timp rolul de „cronicar“ (prin texte şi imagini)  al deceniului 2005-2015 şi o va face şi în continuare. De aceea, în fiecare număr există şi o selecţie a principalelor ştiri şi documente din actualitatea socială românească, considerate în context european.

Am cultivat în aceşti ani genurile jurnalistice clasice (ştirea, reportajul, documentarul, interviul, editorialul) şi am căutat să oferim publicului cititor o imagine cât mai fidelă asupra tuturor componentelor organismului eclezial, în permanentă comunicare cu societatea în care trăim. De aceea, în paginile ziarului s-au adăugat, alături de cuvintele şi activităţile Patriarhului României şi ale ierarhilor membri ai Sfântului Sinod, chipuri, atitudini şi idei venind din varii domenii de cunoaştere, de sensibilitate duhovnicească şi de experienţă existenţială. Academicieni şi intelectuali binecunoscuţi publicului românesc, profesori şi medici, pictori şi restauratori de biserici, scriitori şi muzicieni, preoţi de parohie sau slujitori în instituţii de asistenţă socială, monahi şi mireni, tineri de toate vârstele, oameni care pot să ajute şi oameni care au nevoie urgentă de ajutor, au contribuit în aceşti ani la un exerciţiu de comunicare în care au avut prioritate: respectul faţă de demnitatea umană, ascultarea punctelor de vedere pertinente, promovarea modelelor de bune practici şi comportamente.

Ne-am străduit ca ziarul să fie un forum de dezbateri în privinţa subiectelor de actualitate socială. Am acordat întâietate comunicatelor şi documentelor care exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii, dar am publicat şi articole în care transpar ipoteze şi atitudini subiective, nu întotdeauna unanim acceptate. Am contat întotdeauna pe experienţa şi maturitatea cititorilor şi pe faptul că un punct de vedere asumat de autorul unui articol nu poate fi atribuit integral ziarului în care este publicat. Nu suntem virulenţi în prezentarea relelor din societate? Suntem prea pacifişti sau prea rezervaţi în disputele privind transformările economice, morale şi culturale din anii tranziţiei? Cititorii noştri pot spune asta. În contextul presei româneşti de astăzi, linia editorială a „Ziarului Lumina“ s-a structurat pe coordonatele discernământului duhovnicesc, cu atenţie la ispitele de-a dreapta şi de-a stânga. Firul conducător ne-a fost, în duhul programului editorial formulat chiar dintru începuturi, cultivarea chipurilor luminoase, a activităţilor din care emană bucuria comuniunii, a încrederii că lumina virtuţilor este mai puternică decât întunericul patimilor. Iar acolo unde sunt evidenţiate deficienţe sau neîmpliniri, considerăm că îndreptarea începe cu metanoia, schimbarea interioară, prin rugăciune, mărturisire şi roade de pocăinţă, şi nu prin atacuri în presă.

Ne bucurăm de fiecare dată când primim reacţii la articolele publicate şi când suntem căutaţi pentru a scrie despre oameni şi locuri care pot îmbogăţi spiritual şi pe cei de acasă, şi pe cei plecaţi departe. Mai ales în acest an 2015, Anul omagial al misiunii parohiilor şi mănăstirilor, eforturile redactorilor şi reporterilor noştri se vor îndrepta către oglindirea bogăţiilor spirituale ale comunităţilor noastre de credinţă. Din păcate sau din fericire, avem resurse prea puţin cunoscute, dar vii şi lucrătoare în ţesuturile de bază ale societăţii româneşti din aşezări urbane sau rurale, din ţară sau din străinătate.

Dar, oricâte s-ar spune, un ziar creşte şi se maturizează împreună cu cititorii.

La început de an aniversar, dumneavoastră, cititorilor noştri fideli, şi tuturor celor care, sub o formă sau alta, ne sunt mereu aproape, vă adresăm, cu profundă recunoştinţă, urarea tradiţională: La mulţi ani!