Dialog, dialoguri. Dialogăm…

Continuăm să ne confesăm, să dialogăm. Monologul este infertil. Iisus a dialogat. Apostolii au trimis epistole către cetăţeni şi cetăţi. Vechii greci au făcut din dialog o artă.

Cuvântul (logosul) întemeiază. Cuvântul zideşte. Cuvântul ne pune în lucrare. În fond, ce este POEZIA? Cuvântare, spovedanie, dialog cu aproapele. Iov, Hamlet sau Ion al lui Liviu Rebreanu dialoghează, peste timp, în timp, cu noi, cei de astăzi.

Noi, cei de astăzi, care tocmai am trăit evenimentul întronizării celui de al şaselea Patriarh al Bisericii (Culturii) noastre.

Noi, cei de astăzi, care am trăit evenimentul redeschiderii anului universitar, în Iaşii marilor tradiţii ale învăţăturii şi învăţământului.

Poetul Daniel Corbu, nemţean aflat de ani buni în dialog cu publicul la bojdeuca învăţătorului, diaconului, scriitorului Ion Creangă, ne-a oferit, recent, încă o carte remarcabilă.

„Poetul un solitar solidar“, scrie autorul celor 12 dialoguri cu spirite lirice ieşene, de la regretaţii Ioanid Romanescu şi Mihai Ursachi la Valeriu Stancu şi Vasilian Doboş, de la Cezar Ivănescu şi Emil Brumaru la Cassian Maria Spiridon şi Nichita Danilov, de la Horia Zilieru la Nicolae Turtureanu şi Nicolae Panaite.

Aşa ziselor „şcoli“ (de poezie, de înot, de şah etc.) li se adaugă, iată şi „şcoala ieşeană de dialog“… Poate nu întâmplător, în anii mei de studenţie biblioteconomică, în urbea noastră apărea o publicaţie culturală prestigioasă cu titlul „Dialog“, veritabil atelier de creaţie, spaţiu al verticalităţii, al demnităţii prin cultură.

Scenă a ideilor (mai mult sau mai puţin regizate), cartea „Arta confesiunii“ e o însumare de conversaţii (mai vechi şi mai noi, desfăşurate la Piatra Neamţ sau în Iaşi, în 1989 sau în 1998, la terasa „Pogor“ sau la cafeneaua „La Costumul Elegant“, la editura ivănesciană „Junimea“ sau în redacţia revistei „Convorbiri literare“), conversaţii, discuţii, dizertaţii pe teme esenţiale precum tradiţie, prietenie, boemă, modernitate-postmodernitate…

Daniel Corbu a gândit volumul ca pe o „academie liberă“, de inspiraţie interbelică, ca pe un spaţiu de exprimare a libertăţii, având ca ax sintagma „Calea Regală a Poeziei Româneşti“, concept lansat în urmă cu decenii de poetul Cezar Ivănescu.

O Cale Lactee care ne luminează şi iluminează, împreună cu astrele numite Costache Conachi, Vasile Alecsandri, Goerge Bacovia, Magda Isanos, Nicolae Labiş. Cu Mihai Eminescu - maestru al maeştrilor…

Aşadar, început de an universitar, miez de toamnă înnobilată, în absolut, de „falanga moldavă a poeziei“, cu moto din opera lui Ioanid Romanescu: „Trăiască poezia şi marii visători!“.