În articolul trecut am spus că prima consemnare biblică a Învierii Domnului, din punct de vedere cronologic, nu este făcută de Evangheliști, ci de Sfântul Apostol Pavel care spune: „Căci v-am dat, întâi de
17 Mai, 2024
Din dragoste pentru aproapele
Există oameni care, după cuvântul Sfintei Scripturi, nu pot dormi dacă nu fac rău. Dar există şi oameni care nu pot dormi dacă nu fac bine. Astăzi o să vă povestesc o întâmplare edificatoare pentru ultima afirmaţie făcută, şi anume aceea că sunt oameni pentru care săvârşirea binelui este o necesitate ontologică.
În oraşul Alexandria trăia la sfârşitul secolului al VI-lea patriarhul Ioan. Datorită iubirii lui pentru săraci, i se spunea Cel milostiv. Primul lucru pe care l-a făcut atunci când a urcat pe scaunul patriarhal a fost acela de a face un recensământ al credincioşilor din jurisdicţia sa pentru a lua în evidenţă pe cei extrem de lipsiţi. A numărat în jur de 7.500 de nevoiaşi pe care îi hrănea zilnic. Toate mijloacele lui materiale le cheltuia pentru ajutorul nenorociţilor, rămânând el însuşi în sărăcie cumplită. O haină tocită şi un pat tare cu o pătură zdrenţuită erau toată averea lui.
Unul dintre locuitorii renumiţi ai Alexandriei i-a dăruit episcopului o cuvertură care a costat 36 de arginţi şi l-a rugat stăruitor ca, din dragoste pentru el, patriarhul Ioan să folosească el însuşi acel lucru scump. Şi, într-adevăr, ierarhul s-a învelit o noapte cu acea cuvertură, dar gândul că ea costa atât de scump şi că putea ajuta cu acei bani mulţi săraci nu îi dădea pace. I se înfăţişau în minte tot felul de oameni în necaz pe care i-ar fi putut ajuta cu acei bani şi toată noaptea nu a putut închide ochii.
Dimineaţa, patriarhul a trimis pe cineva să vândă cuvertura care îl neliniştea atât de mult şi banii luaţi pe ea i-a împărţit săracilor. Donatorul, văzând la târg cuvertura lui, a cumpărat-o pentru a doua oară şi i-a adus-o Sfântului Ioan. Însă sfântul până seara a vândut iarăşi cuvertura şi banii i-a dat sărmanilor nevoiaşi, ca să poată dormi liniştit. În cele din urmă, când donatorul cel sârguincios i-a adus a treia oară cuvertura, Sfântul Ioan i-a spus: „Întotdeauna voi vinde acest lucru care nu-mi este de folos; să vedem cine dintre noi va fi primul care va înceta să-şi împlinească lucrarea sa“. (Augustin Păunoiu, preluare din „Îndreptarul creştinului ortodox“, Editura Egumeniţa, 2008)
