Din nou despre Zaheu

▲ Omul care vrea cu adevărat să-şi schimbe viaţa trebuie să găsească în sine puterea de a se desprinde de lume, de a ignora părerile şi tentaţiile mulţimii ▲

Atât parabolele, cât şi faptele relatate în Evanghelii sunt pline de înţelesuri. Şi dacă vom încerca să descifrăm aceste înţelesuri, vom putea vedea că uneori un singur cuvânt rostit sau un singur gest făcut de cineva, puse în relaţie cu celelalte elemente de conţinut ale textului sau cu textul în ansamblul său, îşi dezvăluie semnificaţiile adânci pe care le cuprinde.

Aşa se face că, în predica ţinută în duminica precedentă la biserica de care aparţin, gestul pe care Zaheu îl face, urcându-se într-un copac, mai dobândeşte o semnificaţie.

Zaheu este omul care, în trecerea lui prin viaţa pământească, la un moment dat, simţind că nu este pe calea cea bună, vrea să facă schimbarea necesară de sens. Pentru aceasta însă trebuie să vadă Adevărul pentru a şti în ce sens să se îndrepte. Nu-L poate vedea însă din cauza mulţimii. El este mic de statură şi aşa este orice om care, la un moment dat, vrea să facă o schimbare radicală a vieţii sale - mic şi slab în comparaţie cu mulţimea, în comparaţie cu prietenii şi cunoscuţii săi. Anturajul sau mulţimea nu te lasă să te ridici. Şi cum să te lupţi cu mulţimea? Nu poţi sau, dacă totuşi ai vrea să încerci, îţi dai repede seama că nu ai nici o şansă, căci numărul celor care o alcătuiesc este mare, iar tu eşti unul singur şi, în consecinţă, mic şi slab.

Dar omul care vrea cu adevărat să-şi schimbe viaţa, până la urmă înţelege. Lupta nu trebuie dată cu mulţimea. Este vorba, în ultimă instanţă, despre un alt fel de luptă, care se desfăşoară în interior, în sufletul omului. Şi acesta este, de fapt, pasul hotărâtor pe care omul trebuie să-l facă pentru ca Dumnezeu să vină în întâmpinarea sa. El trebuie să găsească în sine puterea de a se desprinde de lume, puterea de a ignora părerile şi tentaţiile mulţimii. Luând o asemenea atitudine, prin însuşi acest fapt, el se ridică deasupra lumii, iar Zaheu tocmai asta face. El, omul bogat din cetate, săvârşeşte gestul prin care, în ochii mulţimii, devine ridicol. Dar în acest moment, nu-l mai interesează ce-ar putea să spună lumea şi se urcă în copac. Dorinţa lui de a-L vedea pe Iisus, de a vedea şi a cunoaşte Adevărul învinge toate vanităţile lui de om cu stare al cetăţii şi, odată cu aceasta, el s-a ridicat desupra mulţimii.

Aceasta este, se fapt, cheia reuşitei sale, aceasta este proba de foc pe care trebuie să o treacă şi Zaheu o trece cu brio.

De-acum înainte, totul este mult mai uşor. Zaheu a deschis, în felul acesta, uşa inimii sale, iar Dumnezeu, desigur, vede, intră şi rămâne în casa lui, adică în viaţa sa.

Aşa ar trebui să facem toţi, dacă dorim să-l vedem pe Iisus, să vedem Adevărul. Să ne ridicăm deasupra mulţimii, învingând vanităţile, orgoliile şi tentaţiile care ne mai ţin încă legaţi de lume. Atunci şi uşa inimii noastre se va deschide, atunci vom simţi şi noi prezenţa lui Dumnezeu în inima şi în viaţa noastră.