Dincolo de bine şi de rău

E un lucru tare ciudat în lumea de astăzi că oamenii nu sunt de acord în privinţa obârşiei binelui şi răului. Tot mai mulţi zic că fiecare are dreptul să hotărască care îi sunt valorile. Fiecare decide pentru sine ce este bine sau rău în fiecare situaţie. Dacă este aşa, dacă fiecare are dreptul să-şi fixeze propriile standarde, atunci nu mai avem nici un cuvânt de spus împotriva lui Hitler sau Stalin, căci ei au făcut exact aşa, au hotărât singuri ce este bine şi ce este rău. Interesant este că nici până azi lucrurile nu s-au lămurit. Cel puţin în privinţa comunismului. Membrii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au respins la 25 ianuarie 2006 proiectul de recomandare „Necesitatea unei condamnări internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare“, trecând cu vederea ororile comunismului din secolul trecut. Nici peste Ocean comunismul nu a fost privit obiectiv. Iniţiativa de a construi la Washington un memorial al victimelor comunismului a fost abandonată din cauza celor ce-l caracterizau o „vânătoare de vrăjitoare“, pornită de „cavalerii Războiului Rece“.

Hitler şi Stalin nu recunoşteau vreo autoritate mai mare decât ei. Însă această autoritate de sine nu este de fapt autoritate. Cine se lasă în voia unor valori „confecţionate“, cum le numea Jean Paul Sartre, proprii individului, modificate şi respinse după cheful fiecăruia; valori după care este drept să extermini pe oricine, chiar milioane de oameni, dacă îţi stau în cale, este liber să acţioneze oricum.

Dostoievski spunea că dacă omul Îl răstoarnă pe Dumnezeu de pe tronul vieţii lui, atunci se face el însuşi dumnezeu, confecţionându-şi propriul sistem de valori şi repere.