Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
23 Dec, 2024
Dincolo de siguranță și frică
De obicei, sub presiunea stresului cotidian uităm să zăbovim fie și preț de-o clipă și să cugetăm asupra existenței noastre, să luăm aminte prin ce anume ne caracterizăm și, în consecință, dacă mergem pe o cale bună sau nu. Întrucât, doar puțin dacă am reflecta, am observa că societatea modernă excelează prin căutarea, uneori cu obstinație, a siguranței personale și prin extensie a asigurărilor, atât la nivel individual, cât și la nivelul larg al comunităților și chiar al țărilor. Dar ceea ce este cu adevărat demn de remarcat în această goană după siguranța vieții cotidiene, care a devenit normă a societății actuale, constituie faptul că, cu cât s-au înmulțit asigurările omenești, pe orizontala existenței, cu atât mai mult s-a uitat că, în mod tradițional, principala asigurare a omului era credința sa în Dumnezeu. Adică, atunci când omul se simțea neputincios în a-și mai asigura datele vieții personale, familiale sau comunitare, se lăsa în voia lui Dumnezeu, punându-și toată nădejdea în purtarea Lui de grijă. Iar această nădejde nu era niciodată înșelată! Însă, în momentul în care credința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu a dispărut sau, mai rău, a devenit o noțiune formală, atunci, omul s-a umplut de frici, fobii și angoase de toate felurile, pentru care științele psihologice moderne au alcătuit un adevărat catalog, ce se extinde necontenit.
Așadar, astăzi trăim acest uimitor paradox în care cu cât oamenii își înmulțesc asigurările cu atât li se înmulțesc și fricile, iar acest fapt a generat apariția unui soi special de frică, ca un fel de rezultantă, care este frica existențială de ceea ce va urma să se întâmple. Însă aici se pot distinge vădite semne eshatologice, vestitoare de viitoare transformări radicale în viața oamenilor, după cum însuși Mântuitorul a prorocit:
„Iar oamenii vor muri de frică şi de așteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă” (Luca 21, 26-27).
Poate că nu întâmplător și starețul Anatolie cel tânăr de la Optina a alcătuit, în anul antihristicei Revoluții bolșevice din Rusia, următoarea rugăciune în care există o interesantă raportare la frică:
„Izbăveşte-mă, Doamne, de ademenirea antihristului celui rău și fără frică de Dumnezeu, și scapă-mă de mrejele lui în pustia cea tainică a mântuirii Tale. Dăruiește-mi, Doamne, tăria și bărbăția mărturisirii puternice a Sfântului Tău Nume, ca să nu mă depărtez, nici să mă lepăd din pricina fricii diavolești de Tine, Mântuitorul şi Răscumpărătorul meu, nici de Sfânta Ta Biserică. Ci dă-mi mie, Doamne, ziua şi noaptea, plângere şi lacrimi pentru păcatele mele şi cruță-mă pe mine, Doamne, în ceasul Înfricoșătoarei Tale Judecăți! Amin.”
În final, ar trebui subliniat cu tărie că, în ciuda tuturor nenorocirilor, viața creștinului nu este în nici o situație fără nădejde. Sfinții Părinți au învățat, într-un glas, că leacul tuturor fricilor omenești, care au o origine pătimașă și în ultimă instanță diavolească, este frica de Dumnezeu, care nu este propriu-zis o frică, ci o teamă de a nu-L pierde prin păcatele noastre; este, așadar, simțământul unei legături de dragoste, pe care te temi s-o pierzi, pentru că în afara acesteia nu există nimic vrednic de om sau, mai exact spus, în afara acestei relații nu există nimic.
.jpg)
