Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Discreţia unui povăţuitor duhovnicesc

Discreţia unui povăţuitor duhovnicesc

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 21 Aug, 2012

Apoftegma 29 despre avva Antonie este, indirect, o povestire despre echilibru, discernământ şi dragoste reală. Avem de-a face în această istorisire cu un călugăr acuzat pe nedrept de păcatul desfrânării, care îşi caută scăparea la avva Antonie. Bătrânul era recunoscut ca o autoritate duhovnicească şi uneori era nevoit să joace rolul de judecător. De această dată, când fratele vine la Antonie şi odată cu el vin şi acuzatorii lui, se întâmplă să fie acolo şi avva Pafnutie, care asistă la gâlceavă şi intervine. Nu o face direct, ci le spune o istorie ce pare a nu avea nici o legătură cu problema încinsă pe care o discutau ceilalţi. Pafnutie le zice: "Am văzut pe malul fluviului un om cufundat în noroi până la genunchi, şi unii care au venit să-i dea o mână de ajutor l-au cufundat până în gât". Povestea, aparent despre ceva străin discuţiei, este o parabolă care lămureşte imediat lucrurile. Cel cufundat în noroi până la genunchi este fratele acuzat de curvie, iar cei care îl adâncesc şi mai mult în nămol sub cuvânt că îl ajută sunt cei veniţi împreună cu el. Problema, odată ce a fost identificată şi apoi denunţată de Pafnutie, este aproape rezolvată. Tocmai de aceea Sfântul Antonie exclamă despre celălalt pustnic că este "un om adevărat, care poate să vindece şi să mântuiască suflete".

Finalul apoftegmei confirmă că vorbele lui Pafnutie au fost eficiente, iar aprecierea Sfântului Antonie a fost una realistă. Străpunşi de cuvintele bătrânului, ei au cerut fratelui iertare şi, îndemnaţi de cei doi bătrâni, "l-au luat şi l-au dus în chinovie".

Avem în această apoftegmă mai multe posibile teme de discuţie. Ne vom opri asupra uneia de o mare importanţă pentru ceea ce înseamnă arta duhovniciei. E vorba despre delicateţea Părinţilor pustiei, manifestată în pedagogia pe care o aplică ucenicilor. Acest tip de pedagogie discretă este bine ilustrat de Pafnutie. L-am văzut cum, deşi a înţeles repede care e problema fraţilor veniţi să se supună judecăţii avvei Antonie, nu le spune nimic direct, pentru ca să nu-i bruscheze. Să nu le siluiască nicidecum libertatea. Preferă să le spună o întâmplare aparent străină, astfel că monahii sunt liberi să priceapă dacă vor şi cât pot.

La final vine şi avva Antonie să confirme modul în care Pafnutie a acţionat. Nu trebuie însă să ne lăsăm înşelaţi, sună avertismentul bătrânului pustnic. Nu totul este doar pedagogie. Pe lângă metoda într-adevăr bună, rămâne ceva. Rămâne harisma personală de povăţuitor duhovnicesc al avvei Pafnutie, "un om adevărat, care poate să vindece şi să mântuiască suflete".

Morala, discursul pios, acuzele şi tot ceea ce mai găsim în arsenalul cu care în mod obişnuit încercăm să aducem pe cineva pe calea cea bună se dovedesc adesea nişte tehnici falimentare. Trebuie ceva mai mult decât atât pentru a ajunge la inima cuiva. E nevoie de mai mult pentru a vindeca şi mântui suflete. Nu totul ţine de noi. Partea noastră este să fim discreţi, să lăsăm libertate celorlalţi şi loc harului. Să aşezăm mai multă greutate pe lucrarea lui Dumnezeu decât pe cuvântul nostru. În felul acesta sunt şanse ca persoanele de lângă noi să se vindece, chiar dacă noi nu suntem la măsura avvei Pafnugie.