Discriminarea femeii, între tradiţie şi pretext (2)

▲ Religia poate fi considerată un principiu esenţial al unităţii popoarelor ▲

În unele cazuri, tradiţia noastră naţională şi, uneori, chiar cea religioasă greşit înţeleasă, a perpetuat o anumită viziune, conform căreia persoanele pot fi clasificate în superioare şi inferioare, pe baza apartenenţei de gen. Aceasta include atitudini, sisteme de valori şi modele sociale care exprimă sau susţin numita superioritate/inferioritate.

Atitudinile - de altfel izolate în Biserică - de respingere sau marginalizare a femeilor, trebuie cât mai repede corectate de către persoanele responsabile, îndeosebi de către preotul paroh.

Orizontul valorilor religioase din Biserică nu mai poate fi perceput şi conceput în manieră binară (bărbaţi - femei, tari - slabe, superiori - inferioare etc). Nici unui bărbat nu trebuie să i se permită să-şi aroge superioritatea sau întâietatea în materie de credinţă religioasă doar după simpla aprtenenţă de gen.

Este o realitate că societatea noastră actuală devine din ce în ce mai accentuat multiculturală. În ciuda distanţelor care ne separă în timp şi în spaţiu, are loc o întâlnire a culturilor care poate deveni problematică. Persoana care pătrunde într-un alt orizont cultural, majoritar, se confruntă cu dificultăţi de adaptare cu consecinţe negative asupra personalităţii sale.

Biserica Ortodoxă are o dublă misiune. Pe de o parte, ea trebuie să permită fiecăruia să crească, să-şi dezvolte spiritul, corpul şi sufletul. Pe de altă parte, însă, trebuie să permită membrilor săi să înveţe să trăiască împreună, să trăiască unii cu alţii, ca persoane diferite, în funcţie de vârstă, gen, cultură.

Considerăm că Biserica poate fi un factor extrem de important în atenuarea şi chiar eliminarea unor potenţiale conflicte inter-genuri, cu condiţia ca enoriaşilor să li se prezinte într-o formă adecvată şi atrăgătoare modele de convieţuire internă, precum şi fundamentele teoretice şi abilităţile de a rezolva posibile conflicte pe acest fond, în spiritul acceptării diversităţii, al toleranţei şi înţelegerii (decentrarea în relaţia cu celălalt).

În multe cazuri, persoanele în vârstă, atât bărbaţii, cât şi femeile, sunt mulţumite cu actuala stare de lucruri şi nu doresc nici o schimbare a statutului lor în Biserică. Deoarece „aşa au trăit părinţii noştri şi bunicii noştri şi strămoşii noştri şi a fost foarte bine“.

Trăim într-o ţară care nu de mult a aderat la Uniunea Europeană. Din punct de vedere religios, orientarea creştină a cetăţenilor Uniunii Europene este cu mult majoritară în toate ţările continentului nostru. Dar această majoritate trebuie întreţinută şi organizată. Religia poate fi considerată un principiu esenţial al unităţii popoarelor. Visul acestei Europe unite nu se poate înfăptui dacă nu se iau în calcul şi referinţele religioase ale comunităţilor şi indivizilor.

Este foarte important ca măcar între membrii aceleiaşi religii creştine ortodoxe să se instaureze relaţii de comunicare, de înţelegere mutuală. Scăpate de sub control, anumite manifestări religioase fanatice pot duce la conflicte şi chiar războaie (Irlanda, fosta Iugoslavie, etc).

Aceste atitudini etnocentriste spirituale îşi au rădăcinile denaturate, de cele mai multe ori, încă din primii ani de educaţie a copiilor, atât şcolară, cât, mai ales, extraşcolară, religioasă. Biserica, ca şi Şcoala, are o dublă misiune. Pe de o parte, ea trebuie să permită fiecăruia să crească, să-şi dezvolte spiritul, corpul şi sufletul. Pe de altă parte, însă, trebuie să permită copiilor, apoi tinerilor şi adulţilor să înveţe să trăiască împreună, să trăiască unii cu alţii, ca persoane de genuri diferite. Trebuie să ne suportăm şi să ne înţelegem unii cu alţii aşa cum suntem, în societate, în Biserică şi în afara ei. Aceasta este singura atitudine viabilă pentru viitorul nostru.