Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Divanurile înţelepţilor

Divanurile înţelepţilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Grigore Ilisei - 12 Oct, 2021

Doi erudiţi, urgisiţi şi neînţeleşi de nişte vremuri maştere, cele staliniste şi neostaliniste, doi ştiutori a câte în lună şi stele ale vechimilor, ale tradiţiei româneşti şi universale, se întâlneau pe uliţele Fălticenilor, în casele cele patriarhale ale târgului şi schimbau voluptuos vorbe, idei. Unul era fălticenean prin adopţie, originar din Ţara de Jos a Moldovei, cum el însuşi savant tâlcuieşte într-o asemenea vorbire, aşezat în Fălticeni în 1947 ca profesor de română şi latină la Liceul „Nicu Gane”, după ce, ca absolvent al faimoasei Facultăţi de Teologie de la Cernăuţi, preoţise la Sighetul Marmaţiei şi prin părţile Botoşanilor. Numele său - Vasile Gh. Popa. Celălalt văzuse lumina zilei la Fălticeni, odrăslind din trunchiul falnic al Lovineştilor. Plecase la Bucureşti şi cu gândul şi uneori chiar cu pasul colindase lumea largă. Mai cu seamă cea a ideilor din capetele iniţiaţilor, ale esotericilor. Emul al lui Réné Guenon, s-a consacrat ca un simbolog de marcă, cercetător însetat al misterelor miturilor, revelatoare ale rosturilor şi alcătuirii lumii. Era Vasile (Lala) Lovinescu, cel care se dedicase cu toată fiinţa ştiinţelor esoterice, ajungând a fi prinţul acestora din România. Prin anii ’70, după ieşirea la pensie, se întorsese la Fălticeni, petrecând aici cea mai mare parte a anului, mai puţin iernile, urmându-şi neştiut, dar cu o pasiune mistuitoare, rafinatele şi doctele lui studii prin care urmărea să lumineze din perspectivă simbologică tainele ca izvor primordial al lumii şi vieţii. Cobora cu mintea lui scormonitoare şi erudită, nehotarnic asociativă, în fântâna miturilor, în eresuri, în poveştile şi baladele româneşti. Creangă era mina de aur de unde scotea tezaure şi care-i îngăduiau revelaţii din cele mai surprinzătoare, ce situau spiritualitatea noastră în concertul marilor culturi universale. În Matei Caragiale, cu ai săi „Crai de curte veche”, Vasile Lovinescu nu vedea doar vraja unui balcanism crepuscular, ci „…o scriere deliberat esoterică, un Athanor, un «vas filosofal» alchimic, în care aflăm toate simbolurile hermeneutice fundamentale…”, cum remarcă Eugen Simion, comentând „Al patrulea hagialâc”, singura carte antumă a lui Vasile Lovinescu.

Vasile Gh. Popa, ştiutor şi el neîntrecut al tradiţiei, poate cel din urmă mare folclorist român, devenea, la întoarcerea la Fălticeni a lui Vasile Lovinescu, partenerul ideal de dialog cu privire la toate aceste preocupări iniţatice. În anul 1975 cei doi se întâlneau în veritabile divanuri ale întelepţilor. Cam la o săptămână se vedeau fie în casa unuia sau altuia, ori hoinăreau pe uliţele şi pe dealurile Fălticenilor, ştiut fiind că Vasile Lovinescu era un împătimit al mersului pe jos, străbătând aproape zilnic 7,8 kilometri, într-un triunghi ce înscria Spătăreştii, Tâmpeştii, dealul majestuos de deasupra Băii, şi strada Sucevei. Pesemne, astfel de sfaturi de taină avuseseră loc şi mai înainte, odată cu revenirea la Fălticeni a lui Vasile Lovinescu şi ieşirea din detenţia politică a lui Vasile Gh. Popa. Dar numai în acel an 1975 profesorul a hotărât să consemneze aceste vorbiri în ceea ce avuseseră esenţial. O decizie fericită, graţie căreia nu ne-au rămas doar mărturiile unor preţioase dialoguri platoniciene, ci şi desluşiri ale modului în care s-a conceput opera marelui gânditor al esoterismului. Aceste „Mărturii”, tipărite postum la Editura „Arionda”, în 2009, într-un demers recuperator binevenit, de fiul lui Vasile Gh. Popa, doctorul Vasile V. Popa (Guju), trăitor la Galaţi în acea vreme, urcat între timp la ceruri și înveșnicit în cimitirul Oprișeni de la marginea Fălticenilor, dau seamă de existenţa în timpuri deloc prielnice, în locuri uitate de lume, cum se înfăţişau pe atunci Fălticenii, a unor învăţaţi, a unor minţi scânteietoare. Cei doi discutau cu fervoare, făceau asocieri şi disocieri subtile. Porneau de la observaţiile din studiile lui Vasile Lovinescu cu privire la poveştile şi povestirile lui Creangă, „Harap Alb”, „Povestea porcului”, „Dănilă Prepeleac” şi altele. Hermeneutica duetului părea fără stavile. Vasile Gh. Popa găseşte la un moment dat corespondenţe între „Predica de pe munte” a profetului Daniel şi „Dănilă Prepeleac” a lui Creangă. Numele lui Nabucodonosor este adus altădată în discuţie. Ospăţul împărătesc se aseamănă cu cel din palatul lui Verde Împărat. Apare la fereastră o pasăre ciudată. Fermecătoare este discuţia despre despuierea lui Dănilă Prepeleac, motiv universal, de asemenea. Convorbind despre distrugerea dracului prin propria-i forţă iniţiatică, se fac trimiteri la „Predica de pe munte”. În 18 iulie 1975 Vasile Gh. Popa apreciază că studiile lui Vasile Lovinescu sunt unice prin originalitate. În toate textele, remarcă, Vasile Gh. Popa, se discută despre Axis Mundi ca de o categorie în sens kantian. Această dimensiune este caracteristică tuturor scrierilor vechi, lucru confirmat de Vasile Lovinescu. Este nevoia omului de a-şi găsi centrul propriu. El doreşte să nu fie excentric, adaugă Lovinescu, superficial, fals. Cel care se situează în centru este, ipso facto, în centrul lumii. Cel mai adesea Vasile Lovinescu consideră interesante remarcile lui Vasile Gh. Popa şi spune că va ţine cont de ele în studiile sale. Expresii şi ziceri ştiute, parcă epuizate, capătă în interpretarea celor doi străluminări neaşteptate, aparent uneori fanteziste, dar viabile, pentru că au întemeieri şi argumente ideatice solide. „Sărac cu duhul” este pentru Vasile Lovinescu, care răspundea unei întrebări a interlocutorului său, o sintagmă nu cu înțelesul bine cunoscut, ci tălmăcind moderaţia desăvârşită.

 Vreme de câteva luni s-a desfășurat acest banchet spiritual, transcris cu acribie şi iscusinţă de Vasile Gh. Popa. I-a pus capăt plecarea pentru iernatic la Bucureşti a lui Vasile Lovinescu. În februarie 1976 profesorul i-a scris din Fălticeni o epistolă în care a glosat pe marginea unora dintre lucrurile care-i frământau, de la figura lui Ciubăr Vodă, cu simbolul de începător a tot şi a toate în viaţa dinastică a Moldovei, la Muşatini, pe care Vasile Lovinescu îi aşeza între marile familii princiare din lume. În vara acelui an, 1976, Vasile Gh. Popa avea să călătorească neaşteptat la cele veşnice. În arhiva rămasă de la acest cărturar cu un destin tragic, fiul, Vasile V. Popa (Guju), păzitor devotat al memoriei sale, a găsit aceste divanuri ale întelepţilor şi ni le-a dăruit spre folosul culturii române. Le-a alăturat şi alte convorbiri cu oameni obişnuiţi din părţile Fălticenilor, ce se înscriu în acelaşi tipar hermeneutic, revelând un remarcabil talent colocvial.

 „Mărturii, Convorbiri cu Vasile Lovinescu”, de Vasile Gh. Popa, este o carte tulburător mărturisitoare despre oameni şi vremuri ce-au ajuns a fi istorie.

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte