Doina Cernica - Lumina dintr-un chivot de slove

Întâlnirea cu un om deosebit este un mare privilegiu pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte. Trebuie, adeseori, să-i mulţumim Atotputernicului pentru astfel de bucurii pe care ni le oferă în scurta noastră călătorie pe drumurile acestei vieţi zbuciumate. Astfel de întâlniri cu oameni deosebiţi îţi pot schimba viaţa şi îţi primenesc sufletul de multe ori învolburat ca apele unui pârâu de munte după topirea zăpezilor. Omul bun scoate din vistieria inimii sale cele bune şi le împărtăşeşte semenilor săi ca pe o tipsie, pentru a se înfrupta din ele călătorul grăbit, dar şi cei care-i stau permanent alături.

Aceasta am simţit-o în nenumărate rânduri şi am căutat să o păstrez în inima mea atât cât s-a putut. Îmi aduc aminte de cuvântul unui mare duhovnic: „Inima mea nu are decât intrări; cine a intrat nu mai poate ieşi din ea“. Din păcate, nu se intâmplă întotdeauna aşa, dar suntem nevoiţi să recunoaştem că fapta sau vorba unui om sunt expresii ale purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi, mai ales în momentele grele prin care trecem.

Înainte de a o cunoaşte pe scriitoarea Doina Cernica, om minunat şi condeier inspirat, am descoperit frumuseţea locurilor sale natale aflate între Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc, comuna Vama, aşezare foarte cunoscută în ţinutul Sucevei.

Eram elev la seminar şi am petrecut câteva zile de vacanţă în casa Aureliei şi a lui Traian Axentioi.

Frumuseţile de la Vama

Aşezată într-o parte liniştită a satului, casa din lemn, cu cerdac şi foişor, rămâne un loc de care-mi amintesc de multe ori atât pentru frumuseţea ei arhitecturală, dar mai ales pentru dragostea şi atenţia arătată de aceşti oameni, (care nu mai sunt acum printre noi). Comuna Vama are ascunse, printre munţi şi văi, locuri neasemuit de frumoase, poieni şi pajişti acoperite de flori, cu mici adăposturi din lemn în care oamenii stau doar pe timp de vară, cu multe căpiţe de fân, dar şi cu liniştea de început de lume, care te cuceresc de la prima vizită. Gustând din toate acestea, mai târziu, când am ajuns peste ani în Austria, Elveţia sau în îndepărtata Alaskă, am aşezat Vama şi ţinutul întreg în aceeaşi lume fascinantă pe care Dumnezeu a creat-o pentru făptura sa. Cu nimic nu este mai prejos decât peisajele elveţiene, austriece sau altele din lumea cea mare, cu atât mai mult cu cât are în plus spiritualitatea ortodoxă şi evlavia credincioşilor bucovineni aflaţi aproape de mănăstirile cu picturi exterioare care au făcut, şi ele, înconjurul lumii.

Vama păstrează, ca într-un chivot, binecuvântările multor ierarhi şi preoţi care şi-au legat sufletul de frumuseţile şi tradiţiile locului, de costume populare şi de cântecul răscolitor al buciumelor ce răsună pe înserat. Aflat în vizită la Vama, mitropolitul Bucovinei Visarion Puiu a participat la o şezătoare populară. Întâmpinat de mulţi călăreţi şi impresionat de ceremonie, mitropolitul a făgăduit public că va oficia el însuşi cununia primului tânăr călăreţ care se va însura în acel an. Respectându-şi promisiunea, câteva luni mai târziu a oficiat cununia cu un fast rar întâlnit. Multă vreme preoţii şi credincioşii au vorbit despre acest eveniment şi au lăudat, după cum era şi firesc, gestul înaltului ierarh bucovinean.

În acest loc binecuvântat de Dumnezeu s-a născut, la 31 ianuarie 1949, Doina Cernica. Aşezată sub ocrotirea marilor ierarhi ai Bisericii Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, tânăra copilă a crescut „pe-un picior de plai şi-o gură de rai“, la poalele munţilor, privind cerul senin şi bucurându-şi copilăria cu marile frumuseţi tăinuite în zonă şi păstrate cu sfinţenie în fiecare casă de bucovinean. Din bogăţia, frumuseţea şi strălucirea satului natal, Doina Cernica şi-a îmbrăcat sufletul într-un veşmânt strălucitor care a împrumutat din culorile pajiştilor pline cu flori nemuritoare. Crescută într-o astfel de ambianţă, nici nu putea alege alt drum decât cel al cărţii. Absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, Doina Cernica a publicat de timpuriu proză, reportaje, interviuri, traduceri în reviste prestigi-oase, legându-şi numele, în ultimii 30 de ani, de ziarul sucevean Crai Nou, prin scrierile a mii de pagini ce au fost, prin intermediul publicaţiei, lumini strălucitoare în casele şi sufletele oamenilor.

O mărturisitoare a Bisericii în viaţa cetăţii

După primele articole semnate Doina Cernica, am căutat mereu scrierile ei şi am remarcat, într-atât amar de vreme, o sensibilitate sufletească mai rar întâlnită, aş zice atipică pentru lumea în care trăim.

Câţi dintre oamenii mari şi mici, scriitori, profesori, învăţători, pictori, preoţi şi mulţi alţii nu s-au regăsit în însemnările doamnei Cernica? Aproape că nu au fost evenimente culturale în spaţiul sucevean care să nu se regăsească în paginile săptămânale de literatură şi artă, îngrijite de domnia sa.

În toate scrierile, doamna Cernica a pus câte ceva din frumuseţea sufletului său. Cu o delicateţe fără margini, a căutat mereu lumina şi a lăsat deoparte umbrele, chiar dacă ele se adunau, uneori, odată cu lăsarea întunericului.

Grija deosebită a doamnei Cernica a scos din uitare nume multe din spaţiul cultural sucevean şi le-a oferit altora ca modele, într-o lume care duce lipsă de aşa ceva.

Am avut posibilitatea, de multe ori, să urmăresc ideile, gândurile şi trăirile sufleteşti ale scriitoarei.

Am fost efectiv copleşit. Atentă până la cele mai mici detalii, descoperă în fiecare pagină o nestemată şi o aşază pe tipsia aurită a neuitării.

Lucrările doamnei Cernica şi a altor truditori întru cele ale duhului au ca înaintaşi pe Părinţii şi Scriitorii Bisericii care au scris despre Cuvântul Întrupat, adăugând câte ceva depre oamenii înţelepţi şi sfinţii din vremea lor.

Doina Cernica a fost şi este, prin scrierile sale, o mărturisitoare a Bisericii în viaţa cetăţii pentru oameni din sate şi oraşe.

Doina Cernica merită recunoştinţa şi iubirea oamenilor

Subliniez în mod deosebit rolul mirenilor care caută frumuseţea trăirilor ortodoxe şi mărturisesc, prin cuvânt şi faptă, mesajul lui Hristos semenilor. Pentru frumoasa sa lucrare în slujba Cuvântului, doamna Doina Cernica nu a fost întru totul răsplătită aşa cum s-ar fi cuvenit, aceasta şi din pricina smereniei de care a dat şi dă dovadă zi de zi.

Probabil, comunităţile de intelectuali din Suceava şi Vama au aniversat, după cum se cuvine, ziua de naştere a doamnei Cernica, care nu este zi de sărbătoare doar a domniei sale, ci şi a culturii româneşti. Nu mă indoiesc că autorităţile locale din Suceava şi Vama au trecut-o pe Doina Cernica printre cetăţenii de onoare. Cu sau fără amintita diplomă, doamna Cernica este un cetăţean de onoare pentru ţinutul întreg, identificându-se cu el în duhul tuturor făuritorilor de frumos care şi-au legat numele, prin naştere şi strădanii, de dulcea Bucovină.

Vreau să cred că modelul strălucit pe care-l oferă doamna Doina Cernica este receptat ca atare în lumea Bisericii, a literelor, a frumosului.

Darul cel mai de preţ pe care-l poate primi Doina Cernica este însă recunoştinţa şi iubirea oamenilor, pe care le merită cu prisosinţă şi care vin de la Cel ce ne-a iubit cu adevărat şi a spus: „Că iubire mai mare ca aceasta nimeni nu are, ca viaţa să şi-o pună pentru prietenii Săi“.