Două învăţătoare

Povestea de azi este una care ne vorbeşte despre un dar. Un dar divin oferit omului, şi anume darul creativităţii. Dacă Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, înseamnă că omul trebuie cumva să împrumute, să imite ceva din cele dumnezeieşti. Omul nu creează, e adevărat, dar are creativitate, el recreează, modelează datul divin. Ca orice dar, creativitatea e necesar să fie cultivată. Altfel, obişnuinţa rea a nepăsării sau înăbuşirea creativităţii vor face ca ea să se atrofieze şi să piară în cele din urmă.

La o oră de educaţie plastică, învăţătoarea a spus elevilor din clasa I: „Copii, astăzi o să facem un desen“. „Grozav“, a spus un băieţel aflat în prima bancă, căruia îi plăcea foarte mult să deseneze. Ştia să deseneze cu creionul o mulţime de lucruri: lei şi tigri, pui şi vaci, trenuleţe şi vapoare. Şi-a scos cutia de creioane colorate şi a început să deseneze…

Dar învăţătoarea a spus: „Aşteptaţi! Nu începeţi încă!“ Şi copiii au aşteptat până când celei de la catedră i s-a părut că toţi elevii sunt pregătiţi. „Acum o să desenăm o floare!“, a anunţat învăţătoarea. „Minunat“, s-a gândit băieţelul nostru, căci îi ieşeau din mâinile mici flori delicate. Şi a început să deseneze flori frumoase, colorate în roz, portocaliu, albastru.

Însă învăţătoarea i-a oprit pe copii spunându-le: „Aşteptaţi, vă voi arăta eu cum să coloraţi“. Şi a desenat o floare roşie cu tulpina verde. „Acum puteţi începe!“ Băieţelul nostru a privit floarea învăţătoarei, apoi s-a uitat la floarea lui. A lui era mai frumoasă decât a doamnei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina şi a desenat o floare ca aceea a învăţătoarei… Era roşie cu o tulpină verde.

Dar s-a întâmplat ca într-o zi băieţelul şi familia lui să se mute într-o altă casă, într-un alt oraş. Şi băieţelul a trebuit să meargă din nou la şcoală.

Acolo învăţătoarea le-a zis copiilor: „Astăzi o să facem un desen“. „Nemaipomenit“, şi-a spus în sinea lui băiatul şi a aşteptat să-i spună doamna ce anume să schiţeze. Dar ea n-a zis nimic.

S-a plimbat prin clasă. Când a ajuns lângă băieţel, l-a întrebat: „Tu nu vrei să desenezi?“

„Ba da!, a zis copilul. Ce desen facem?“ „Nu ştiu până nu-l faci“, a spus învăţătoarea. „Cum să-l fac?“, a întrebat nedumerit elevul. „Cum îţi place ţie!“, a răspuns ea. „Să-l colorez cum vreau eu?“, a mai zis copilul. „Cum vrei tu!“, a fost răspunsul ei. „Dacă toţi aţi face acelaşi desen şi l-aţi colora la fel, cum aş ştii eu cine l-a făcut?“

„Nu ştiu“, zise băiatul. Şi începu să deseneze o floare roşie cu tulpină verde. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă de pe site-ul http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro/2007/08/floarea-rosie.html)