Două pilde despre distribuirea darurilor Împărăției cerurilor

În bisericile ortodoxe se va citi duminică Pilda talanților, rostită de Mân­­tuitorul Iisus Hristos și consemnată în Evanghelia după Sfântul Matei (25, 14-30). Parabola aceasta este una dintre cele mai cunoscute povestiri rostite de Domnul în timpul activității Sale publice. Pilda talanților este o metaforă care vorbește de Împărăția cerurilor, temă centrală a Evangheliei, și așa cum se întâmplă și în alte locuri, prin ea Domnul nu spune ce anume este această Împărăție pe care o proclamă către ucenici și popor, ci arată mai mult o anumită stare de lucruri care caracterizează Împărăția cerurilor. Această stare presupune distribuirea diferită a unor daruri către slugi - oameni, pe care aceștia trebuie să le înmul­țească într-o perioadă de timp. La final, fiecare răspunde pentru felul în care a lucrat. Această pildă a inspirat foarte frumoase comentarii, iar Părinții Bisericii, în special Sfântul Ioan Gură de Aur, au considerat acești talanți primiți de oameni ca daruri duhovnicești și materiale pe care omul trebuie să le înmulțească prin slujirea și ajutorarea semenilor.

În Evanghelia după Sfântul Luca există o pildă asemănătoare numită Parabola minelor (Luca 19, 12-27). Deși par asemănătoare, cele două povestiri au anumite elemente distincte. Spre exemplu, Parabola minelor a fost spusă de Hristos pe când era între Ierusalim și Ierihon și a fost adresată în mod public unui număr mare de ascultători. Parabola talanților a fost mai mult o învă­ță­tură privată predată de Domnul doar Apostolilor Săi pe Muntele Măslinilor, mai târziu în timpul activi­tă­ții publice. Ea vine să aducă lămu­riri asupra naturii Împărăției cerurilor vestite de Hristos, mai ales în apropierea evenimentelor dramatice de la Ierusalim când ucenicii apro­piați se vor confrunta cu realitatea ca Împăratul lor să fie prigonit, să su­fere patimi și moarte pe cruce. Hristos transferă Împărăția de la o realitate pur pământească la una interioară sau duhovnicească, spunându-le că ea se aseamănă cu distribuirea unor bunuri interioare pe care ei trebuie să le facă roditoare.

Parabola minelor are însă o abordare diferită față de cea a talanților. Prima ar fi diferența de valoare a darurilor. Mina era mai puțin valoroasă ca talantul, iar în această povestire stăpânul relaționează cu două categorii de oameni: dușmani politici, sau concurenți, și slujitori profesioniști. În Parabola minelor are loc o distribuire egală a averii stăpânului către slujitori - fiecare primește câte o mină, iar în cealată avem de-a face cu o distribuire inegală. Dacă în Parabola talanților înmulțirea darurilor se face prin dublarea lor (5-10 talanți, 2-4 talanți), în Pilda minelor câștigul este expo­nen­țial, de 10 ori sau de 5 ori mai mult decât au primit. De asemenea și răsplata este diferită. La Pilda talanților toți primesc aceeași răsplată - „intră întru bucuria domnului tău”; în cealaltă parabolă răsplata este diferențiată, deși primesc inițial același dar (10 cetăți, 5 cetăți). Prin faptul că Parabola minelor are în vedere două categorii de oameni arată că are o aplicare socială mult mai mare, și în urechile ascultătorilor Domnului ea a avut un impact mult mai puternic. Ea aduce în discuție din nou ostilitatea reprezentanților poporului evreu care refuzau mesianitatea Domnului Hristos, dar și faptul că această atitudine va fi aspru pedepsită de Domnul prin cuvintele foarte dure cu care se încheie parabola: „Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea” (Luca 19, 27).

Transferate la nivel duhovnicesc, aceste pilde aduc lămuriri asupra stării care caracterizează Împărăția cerurilor. Aceasta presupune un efort sau o lucrare din partea omului, dar în același timp și un ajutor primit de la Dumnezeu sub forma unor daruri despre care Sfântul Ioan Gură de Aur spune că se înmulțesc prin slujirea și ajutorarea materială și spirituală a semenilor noștri: „Cunoscând toate acestea, să aducem totul spre folosul aproapelui nostru, și averile, și sprijinul, și râvna noastră. Prin talanți înțelegem aici puterea fiecăruia, fie în a-l sprijini pe aproapele nostru, fie în a-l ajuta cu bani, fie în a-l învăța, fie în a face orice alt lucru asemănător. Nimeni să nu spună: un talant am și nu pot face nimic cu el. Poți fi lăudat și încununat chiar și cu un singur talant. Nu ești mai sărac decât văduva din Evanghelie. Nu ești mai neînvățat decât Petru și Ioan, care erau și oameni de rând, și neștiutori de carte, dar pentru că erau râvnitori și au pus totul în slujba folosului obștesc, au dobândit cerul. Nimeni nu-i atât de bun prieten al lui Dumnezeu ca acela care trăiește spre folosul celor din jur” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, traducere pr. Dumitru Fecioru, Editura IBMBOR, București, 1994, pp. 891-892). 

Pe lângă această interpretare care a făcut istorie în Biserică mai este și alta ce derivă din Pilda minelor, unde vedem egalitatea darului pe care îl primesc slugile. Acolo este vorba de o egalitate în distribuirea Împărăției cerurilor către oameni. Această egalitate în fața lui Dumnezeu a oamenilor vine din faptul că toți avem de îndeplinit aceleași porunci și a urma aceeași cale către Împărăție. Minele din Evanghelia după Sfântul Luca exprimă poruncile sau învățătura Împărăției cerurilor pe care oamenii trebuie să o urmeze. Din perspectiva acestei căi pe care oamenii trebuie să o urmeze, ei sunt toți egali în fața Stăpânului. În acest sens Sfântul Cuvios Sofronie Saharov spune:  „Nouă, tuturor, ni s-au dat aceleași porunci; de aici, decurge faptul că toți oamenii sunt egali în ochii Domnului. Nimănui nu i s-a închis urcușul până la ultimele trepte, «până la plinătatea creșterii în Hristos». În veacul ce va să fie, ierarhia pământească, socială și bisericească, poate fi răsturnată de multe ori: «Dumnezeu le-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ru­și­neze pe cei înțelepți și pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari, pe cele nebăgate în seamă, ca să nimicească pe cele ce sunt» (I Cor. 1, 26-28; 15, 24-28)”.

Darurile duhovnicești sunt pentru noi și tradiția, și experiența Bisericii prin care învățăm să ne rupem de inerția de a fi indiferenți față de talantul primit. Această expertiză duhovnicească de care beneficiem este deosebit de utilă. „Moștenirea lăsată nouă de Părinți, învățătura și istorisirile despre darurile lui Dumnezeu cuprind, de asemenea, și îndrumări despre căile ce duc la vederea lui Dumnezeu; adică, la acea luptă dusă de ei, în lumea lor lăuntrică, cu legea păcatului (Rom. 7, 23), cu această urmare tragică - a primei și marii căderi a omului. Cel care a intrat pe tărâmul luptei multiple pentru dobândirea sfintei veșnicii se întâl­nește, între altele, cu necesitatea de a se opune influenței demoralizatoare a lumii înconjurătoare”, arată Cuviosul Sofronie Saharov.