Două tipuri de economie

▲ Tocmai că piaţa se prăbuşeşte şi că economia stagnează, din ce în ce mai mulţi oameni simt nevoia de a-i ajuta pe semenii lor ▲

Zilele trecute m-am convins că există două tipuri de economie. Primul tip este cea care ţine capul de afiş al presei, de aproape un an, cu noi şi felurite ştiri despre criza care se adânceşte pe zi ce trece. Potrivit acestui fel de economie, acum ar trebui să se restrângă toate cheltuielile şi economia mondială să intre în recesiune. Deja această predicţie a fost deja confirmată de ultimele calcule ale analiştilor economici, care estimează că economia mondială va avea prima creştere negativă (ce frumos eufemism) de după cel de-al II-lea Război Mondial.

Potrivit acestui scenariu, lumea ar trebui să intre în panică şi să cheltuiască şi mai mult, ca astfel să poată întreţine industriile deja existente. Intr-un fel reacţia guvernelor de până acum a fost exact asta, aruncarea de bani pe piaţă, în speranţa că ei se vor cheltui, şi astfel rotiţele industriei serviciilor şi consumului vor merge nestingherite în continuare. Banii se cheltuiesc, dar din nefericire nu pe produse, ci pentru a acoperi găurile enorme create de banii fără acoperire produşi de aparenta dezvoltare economică fără precedent din ultimii ani, dezvoltare economică doar pe hârtie se pare, pentru că în realitate lucrurile au mers mai încet.

Pe lângă acest tip de economie însă mai există şi un alt tip. O economie în care dai şi nu te aştepţi să primeşti. O economie în care oamenii se ajută între ei şi folosesc împreună ceea ce au pentru a merge bine şi celorlaţi. E o economie care din nefericire apare la suprafaţă doar de sărbători, dar care din fericire este mereu în subteranul economiei mari, aceea ce în ultima vreme a intrat în criză.

Undeva în Giurgiu am văzut pe viu cum funcţionează cealaltă economie. Într-o pădure la marginea unui sat se construieşte o mănăstire închinată Sfântului Ioan Rusu. În plină criză economică în care construcţiile stagnează, băncile nu mai dau credite şi oamenii sunt din ce în ce mai strânşi la pungă, o mână de călugări, la propriu mai puţini decât degetele de la o mână, fac un alt tip de economie. Teoretic ar trebui să le meargă foarte prost, pentru că bani nu mai sunt şi piaţa se prăbuşeşte, dar spre uimirea mea lor le merge din plin. Tocmai că piaţa se prăbuşeşte şi că economia stagnează, din ce în ce mai mulţi oameni simt nevoia de a-i ajuta pe semenii lor. Fiecare după cum poate. Dar fiecare ajutor face ca lucrurile să meargă, în ciuda tuturor predicţiilor pesimiste.

Perioada sărbătorii Crăciunului este tocmai perioada în care învăţăm să ne adaptăm la cealaltă economie, în care a dărui e mai important decât a avea şi în care nefericirea celui de lângă noi e mai importantă decât nefericirea noastră. Crăciunul e momentul în care toate calculele se schimbă şi devenim conştienţi că lucrurile stau în lume cu totul altfel decât ne închipuiam. E momentul în care trebuie să fim bucuroşi că S-a născut Hristos, Cel care va mântui lumea. Cel care ne va salva din criza economiei adevărate. Economia milei şi a darului.

De fapt lucrurile stau invers de cum ne spun mulţi, nu economia reală susţine economia duhovniceasă, nu prentru că sunt bani se fac biserici, ci invers, pentru că se fac biserici există bani. Singura ieşire din criză nu este intervenţia guvernelor, ci racordarea şi reînvăţarea economiei autentice, economia dumnezeiască. Iar pentru noi, românii, acest lucru nu este foarte greu pentru că sărbătoarea Naşterii Domnului ne învaţă tocmai acest lucru, prin dar se reclădeşte lumea. O lecţie simplă, dar eficientă.