Doză de cunoaştere

S-ar putea spune: cunoaşterea este calea cea mai sigură spre libertate. Libertatea în faţa ignoranţei, prejudecăţilor şi orbecăirii pe teritorii necunoscute, uneori neprietenoase. Fiecare dintre noi ar trebui să aibă o cultură generală care să îi permită o cunoaştere, fie ea şi la nivel incipient, în mai toate domeniile. Doar astfel putem privi cu ochii larg deschişi, neafectaţi de ceaţa neştiinţei, lumea care ne înconjoară, descoperind în ea semnele creaţiei divine sau, în funcţie de propria percepţie, nealterată, altceva. Repet, doar cunoscând putem fi siguri, dar cunoaşterea trebuie să provină din surse coerente şi corecte, nu din crâmpeie structurate în aşa fel, încât să ne atragă spre zone mărginaşe ale judecăţii, care să ne altereze înţelegerea.

Există, de ceva vreme, o dezbatere la diferite niveluri, referitoare la erorile sistemului de învăţământ. S-a afirmat, cu destul succes, aparent, că elevii din România sunt suprasaturaţi de informaţie, având un program prea încărcat şi nici o competenţă după încheierea studiilor. Cineva spunea, pentru a ilustra această idee, că şcoala ar trebui să funcţioneze în funcţie de cererile pieţei de muncă. Astfel, dacă piaţa respectivă solicită muncitori specializaţi în producerea de şaibe (este doar un exemplu), şcoala ar trebui să "producă", în grabă, astfel de lucrători, cu tot bagajul de cunoştinţe necesar. Şi, pentru mai buna eficienţă, nimic sau prea puţin în plus.

Trebuie să recunoaşteţi, ideea este seducătoare, măcar la prima vedere. Ni se propune crearea unei lumi perfecte, în care fiecare va avea rolul său bine determinat încă de pe băncile şcolii. O lume alcătuită de noi şi pentru noi, unde toţi îşi vor înţelege şi accepta rostul de rotiţă într-un angrenaj bine pus la punct. Iar alegerea, şi abia de aici putem remarca absurdul planului, alegerea îi va aparţine, în cel mai bun caz, elevului preadolescent. Sau profesorilor, care vor decide, în funcţie de rezultatele copiilor la anumite teste, în ce categorie vor fi repartizaţi aceştia. După repartizare, elevii ar urma să înveţe totul despre meseria "predestinată", fără a-şi mai bate capul cu alte materii, inutile. S-ar ajunge la o stupidă condamnare la ignoranţă a tinerilor, în domeniile care nu ar privi cariera lor, de dragul servirii cu promptitudine a unei societăţi construite pe fundamentul producţie-consum. Şi spiritul? Ce rol ar avea el în această alcătuire? Unul neglijabil, desigur. Cui îi trebuie o maşinărie cu intelect?

În cazul în care, totuşi, s-ar obiecta că omul are nevoie şi de spirit, nu doar de materie, este la îndemână o soluţie simplă şi deja funcţională. În ultimul timp, multe persoane apelează la documentarele televizate pentru a se informa. Discovery Communications, MTG/Viasat, National Geographic Society au devenit furnizori de cultură generală, în pastile bine condensate, suplinind rolul cărţilor şi al orelor de studiu cu doar câteva minute de material video. Li se creează, astfel, unora, impresia că ar avea acces la cunoaştere privind la televizor. Fără a li se spune că primesc, de fapt, de-a gata, rodul gândirii şi imaginaţiei altcuiva, alterându-li-se obiectivitatea. Fiind transformaţi în susţinători neinstruiţi ai altor idei, din cauza lipsei celor proprii. Diferenţa dintre un om instruit şi o persoană "hrănită" numai cu documentare TV este aceea dintre un pianist virtuoz şi un lăutar care încearcă să interpreteze, după ureche, eventual la ţambal, o nocturnă de Chopin.

Din fericire, proiectul de mai sus este (sper) doar o simplă utopie, fără sorţi de izbândă în realitate. În caz contrar, omenirea ar fi redusă la nivelul de gândire al aparatelor cu utilizare industrială şi, pe alocuri, casnică. Rămâne, totuşi, ca semn de întrebare, îngrijorătoarea noastră predispoziţie spre lucrurile de-a gata, emise pe alte meleaguri şi aplicate la noi doar pentru că există, nu pentru că s-ar potrivi. Şi tendinţa de a ne mulţumi cu surogate ale dezvoltării intelectuale, în loc să acceptăm documentarele TV, reportajele şi publicaţiile de tip magazin drept ceea ce sunt (sau ar trebui să fie): suplimente. Suplimente la cultura generală pe care este imperios necesar ca fiecare dintre noi să o aibă. Adaosuri cu importanţă redusă, nu doze de cunoaştere la ore fixe, potrivit programului TV.