Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Dragostea și mânia

Dragostea și mânia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 06 Sep, 2017

Părinții pustiei au avut marea calitate de a-și urmări cu multă atenție mișcă­rile lăuntrice. De aici se nasc multe dintre observațiile fine pe care le găsim în textele patristice și ale asceților din deșert. Când vedem pe cineva că greșește, impulsul aproape natural este să îi atragem atenția sau chiar să îl certăm. Există o întreagă istorie a unui creștinism încruntat, care bombăne la adresa întregii lumi, acreala unei morale a respectării cu strictețe a regulilor, situații în care singura bucurie este observarea greșelilor celorlalți și îndreptarea lor războinică și chiar răutăcioasă. Există o oarecare plăcere ascunsă în această atitudine de justițiar, însă plăcerea aceasta nu are nimic de dorit în ea.

Avva Macarie Egipteanul zicea: „Dacă, dojenind pe cineva, îți stârnești mânia, îți satisfaci propria patimă. Nu te pierde pe tine ca să-i salvezi pe alții”. Se poate întâmpla uneori ca patimile să se ascundă sub chipul aparent al unor virtuți, pentru ca ele să fie justificate. În general, patimile trupești se camuflează mai greu, dar nu este la fel cu păcatele spiritului. Mânia sau iubirea de putere, după caz, se pot ușor furișa în spatele unor acțiuni care nu sunt doar justificabile, dar care pot părea chiar virtuoase. În mod paradoxal, s-ar putea uneori să crezi despre tine că te jertfești pentru aproapele tău, când tu de fapt ești motivat doar de patimă. Nu e însă obligatoriu să fie așa, se poate ca mișcarea inițială să fie una autentică, dar apoi să fie deturnată de patimă.

Acesta este cazul la care se referă Avva Macarie, atunci când zice că e nevoie de atenție ca nu cumva atunci când faci vreo observație cuiva care a greșit să te pomenești că îți hrănești mânia pătimașă. Și există plăcere într-o astfel de mânie „dreaptă”. O plăcere care vine însoțită de îndreptățirea de sine, de impresia superiorității proprii. Te simți ceva mai bun decât celălalt și, prin urmare, ceea ce faci tu când te dezlănțui mânios împotriva lui este chiar o jertfă. S-ar putea să îți spui că îți jertfești liniștea pentru el deoarece chiar îți pasă cu adevărat, când de fapt poate că așteptai de multă vreme un asemenea prilej.

„Dragostea nu se mânie” este vechiul avertisment al Sfântului Apostol Pavel. Dacă apare mânia, înseamnă că dragostea nu este decât aparentă și un paravan pentru justificarea patimii. Criteriul pe care îl oferă Avva Macarie este unul foarte simplu de urmat. Vrei să știi dacă observațiile pe care le faci cuiva sunt din dragoste curată, urmăresc binele lui sau nu? Fii atent dacă dojana este însoțită de mânie ori ba. Dacă mânia este acolo, îți faci rău în primul rând ție și îți satisfaci o patimă destul de josnică.

S-ar putea să riști să te pierzi și pe tine și pe cel pe care îl mustri fără de nici un rezultat. De aceea, calea cea mai bună de a fi de folos cuiva este să te despătimești tu în primul rând, apoi toate cuvintele tale vor deveni eficiente.