Dreptul la înhumarea copiilor născuţi morţi

Întrucât Biserica recunoaşte statutul de persoană al fătului de până la 24 de săptămâni, conform principiului că "omul este om din secunda concepţiei sale", rezultă faptul că toţi copiii morţi înainte de naştere din România, implicit cei ai mamelor creştin ortodoxe care se aflau în primele luni de sarcină, au dreptul la înhumare. Chiar dacă au început să se facă paşi semnificativi în vederea recunoaşterii acestui drept, trăim încă într-o societate în care trupurile copiilor morţi înainte de naştere - mai ales ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină - nu pot fi recuperate de părinţi spre a fi înhumate, ci, ca o regulă generală, dar cu origine în practicile oculte, sunt incinerate automat, fiind considerate "gunoaie sau reziduuri umane" de care societatea se debarasează în mod "igienic".

În contextul în care înmormântarea pruncilor nebotezaţi constituie o problemă actuală delicată (cu atât mai mult, cu cât Patriarhia Română consideră 2011 ca fiind Anul omagial al Sfântului Botez), dar importantă pentru Biserică, o atenţie deosebită credem că se cuvine a fi acordată dreptului constituţional al acordării asistenţei religioase în spitale (art. 29, alin. 5), un drept care poate şi trebuie să se refere şi la înhumarea trupurilor copiilor născuţi morţi (după decesul in utero sau printr-o întrerupere medicală de sarcină). Se ştie că, din păcate, mamele care se aflau în primele luni de sarcină încă nu beneficiază de o recunoaştere oficială a existenţei trupurilor copiilor lor care s-au născut morţi, ceea ce, în schimb, a creat premisa unei adevărate industrii a incinerării. Concepţia creştină conform căreia "trupul este templul sufletului", pe baza căreia considerăm incinerarea drept "o cruzime faţă de corp", ne determină să considerăm extrem de necesară adoptarea unei legi româneşti menite să apere dreptul de înhumare a copiilor născuţi morţi, inclusiv cei ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină.

În cazul mamelor care se aflau în primele luni de sarcină, anomalia juridică care ar putea împiedica organizarea de funeralii pentru copiii născuţi morţi o constituie încă arbitrariul eliberării unui certificat de deces şi a adeverinţei de înhumare. În acest caz, eliberarea unui certificat de deces şi a adeverinţei de înhumare presupune automat înscrierea copiilor morţi, inclusiv ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină, în registrele Stării civile. Singurul impediment în calea obţinerii unui astfel de document este acela că, prin întocmirea unui act copilului mort înainte de cel puţin şase luni de naştere, se încalcă "dreptul" la avort şi contracepţie. În consecinţă, acest lucru ar însemna recunoaşterea implicită a faptului că avortul şi contracepţia sunt crime împotriva unei fiinţe umane sau, mai clar, crime împotriva umanităţii, dacă ar fi să ne exprimăm cu ajutorul unei sintagme care a făcut deja carieră.

Chiar dacă în practică aceasă problemă este reglementată de evlavia preoţilor şi a familiei copiilor născuţi morţi, totuşi, din punct de vedere juridic, este nevoie de o soluţionare a problemei asistenţei religioase privind dreptul de înhumare a trupurilor copiilor născuţi morţi (care priveşte inclusiv spaţiul acordat de cimitire în acest sens!), eliminându-se, în aces caz, răspunderea penală atât pentru preot, cât şi pentru cei care doresc să ajute familia îndoliată, săvârşind o faptă bună cu riscul ca, de cele mai multe ori, în bătaie de joc, să fie acuzaţi că fac "trafic de organe". În această situaţie, ştiut fiind faptul că preotul nu poate asista religios fără existenţa unui certificat de deces şi a adeverinţei de înhumare, chiar dacă are binecuvântarea ierarhului, singura problemă care mai rămâne de rezolvat este una de natură legislativă, fiind necesară precizarea stării civile a copiilor morţi, mai ales în cazul celor ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină.