Dreptul la viaţă

Numeroase iniţiative au avut loc cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Dincolo de evenimentele importante dedicate copiilor, rămâne reflecţia cu privire la viaţă.

În aceste zile s-au făcut informări şi s-a sensibilizat populaţia cu privire la situaţia avorturilor în ţară şi cu privire la riscurile de natură medicală, psihologică şi spirituală a avortului.

Printre altele, este demnă de amintit iniţiativa ASCOR-ului, filiala Iaşi: „1 iunie, Ziua copilului născut şi nenăscut“ (29 mai-2 iunie), cu participarea studenţilor, medicilor, preoţilor, asistenţilor sociali. Masa rotundă, conferinţele, marşul vieţii, activităţile cultural-artistice, rugăciunile etc. au avut menirea să reafirme valorile creştine referitoare la sacralitatea vieţii atât a copiilor născuţi, cât şi a celor nenăscuţi.

Fără îndoială, respectul pentru viaţă creşte acolo unde Dumnezeu joacă un rol important. Invers, în societăţile în care oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, scade şi respectul pentru viaţa omului. Măsura cinstirii lui Dumnezeu o dă poziţia adoptată cu privire la viaţă. Bunăoară, dacă luăm în calcul una dintre ultimele rezoluţii ale Consiliului Europei, ne putem da seama cu mai multă uşurinţă de valorile de care sunt animaţi membrii acestuia.

La 16 aprilie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat rezoluţia 1607, prin care cele 47 de state membre sunt invitate, printre altele, „să garanteze femeilor exercitarea efectivă a dreptului de acces la avort sigur şi legal“ şi „să introducă educaţie sexuală şi a relaţiilor ca obligatorie pentru tineri (printre altele, în şcoli), în raport cu vârsta, în respect faţă de genul subiectului, pentru a evita sarcinile nedorite (şi, prin urmare, avorturile)“.

Avortul este deja legal în marea majoritate a ţărilor membre ale UE. Excepţie face Malta, unde avortul nu este permis sub nici o formă. Irlanda, Polonia, Portugalia şi Spania au anumite restricţii. Una dintre primele legi date în România, după decembrie 1989, a fost liberalizarea avortului. În anul 1990, s-au înregistrat, oficial, aproape un milion de avorturi. De atunci, România continuă să fie printre locurile fruntaşe la acest capitol.

Conform unui studiu realizat de organizaţia nonreligioasă şi nonguvernamentală Institute of Family Policy, în Europa are loc un avort la fiecare 27 de secunde (din cele 6,4 milioane de sarcini înregistrate în anul 2006 pe teritoriul Europei, 1,16 milioane s-au încheiat cu un avort). În România s-au înregistrat, în anul 2006, 150.246 de avorturi.

Dar ce aduce nou rezoluţia Consiliului Europei? Textul sugerează că avortul e un drept, unul mai presus de dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi. Este pentru prima dată când, într-un document oficial al Consiliului Europei, se vorbeşte despre avort ca despre un „drept“. Persoana umană nu mai este pusă ca scop ultim şi ca măsură a vieţii sociale şi deci a reglementării legislative. Dreptul la viaţă al copilului nenăscut este pus în umbră, deşi el nu este în măsură să reclame şi să apere de unul singur propriile interese. Se uită că dreptul la viaţă este originar, fundamental şi preliminar faţă de toate celelalte drepturi ale omului.

Maica Tereza din Calcutta observa, cu mult timp în urmă, consecinţele: „Prin avort, mama nu învaţă să iubească, tatăl nu învaţă responsabilităţile sale, pacea din familie este distrusă… cel mai mare distrugător al păcii în lumea de azi e avortul. Dacă o mamă îşi poate ucide propriul fiu, ce ar putea să ne oprească, pe tine şi pe mine, să nu ne ucidem reciproc?“.

Cum s-a ajuns la votarea unei astfel de rezoluţii? Din cei 318 membri ai Adunării Parlamentare, doar 185 au fost prezenţi; dintre aceştia, 102 au votat pentru, 69 - împotrivă, iar 14 s-au abţinut. Cu alte cuvinte, mai puţin de o treime dintre votanţii de drept au adoptat rezoluţia. O mare parte a tăcut, nefiind prezentă. Asta înseamnă că tăcerea nu este întotdeauna de aur.

Anul trecut, la începutul lunii noiembrie, a trecut la Domnul, în Italia, pr. Oreste Bezi, un mare apărător al vieţii pe cale de a se naşte. El dă câteva sugestii cu privire la ceea ce este de făcut: „Dacă toţi ar începe să strige tare, această nedreptate ar înceta! Nu sunt vinovaţi numai medicii şi politicienii, ci şi toţi cei care rămân indiferenţi… În avort, avem doi răniţi: unul, mortal, şi este copilul, altul, pentru totdeauna, şi este mama. Noi vrem să-i salvăm pe amândoi. Deseori ne ducem să ne rugăm în faţa spitalelor: chiar dacă ne iau în derâdere, am văzut că puterea rugăciunii este, realmente, providenţa lui Dumnezeu“.