Duhovnicul şi cărarea către Împărăţie

Se exprimă uneori cuvinte frumoase la adresa duhovnicilor, chiar apoteotice, cla­si­ficări care nu lasă loc confuziilor şi hotărăsc, parcă, definitiv, poziţia lor într-o galerie de seamă. Nu ştiu dacă tot aşa stau lucrurile înaintea lui Dum­nezeu, Singurul Drept, cu­nos­cător al inimilor şi Preamilostiv.

Cred însă că duhovnicii sunt cu adevărat mari doar atunci când şi penitenţii de la epitrahilul lor sunt smeriţi, ascultători şi următori fideli ai cuvintelor Domnului.

Duhovnicul bun nu se aşază niciodată în locul Învăţătorului din Ceruri, el nu se predică pe sine, ci aduce înaintea ucenicilor doar cuvintele vieţii veşnice, singurele adevărate şi mântui­toare.

Cred că duhovnicul rămâne mic atunci când mici la suflet sunt ucenicii lui, când aceştia nu pot depăşi condiţia umană căzută din pricina păcatului, cu toate formele sale.

Ucenicii binevoitori, virtuoşi, atenţi şi sârguincioşi îl fac pe părintele duhovnicesc împlinit în misia lui. Ceilalţi, încă luptători şi fără să ajungă la asemănarea cu Cel ce ne iubeşte fără margini, arată că toţi oamenii au limite, peste care, uneori, nu se poate trece.

Daţi-mi duhovnici buni şi voi schimba faţa pământului, spu­nea cândva un mare misionar şi împlinitor al poruncilor Mân­tui­torului, Sfântul Ierarh Filaret al Moscovei.

Duhovnicii buni se cunosc după roade, ei nu se consideră ca atare, nu se trufesc, nu se poartă cu necuviinţă. Îi iubesc pe toţi, chiar şi pe cei care nu-i iubesc. Îi aşteaptă pe toţi, cu îndelungă-răbdare, să se în­toarcă la Casa Părintelui Celui bun...

Duhovnicii buni, oriunde s-ar afla ei, se micşorează pe sine şi-L înalţă doar pe Cel care ne-a înălţat din ţărână, păcat şi moarte.

Duhovnicul bun priveşte înainte de toate la Marele şi Înduratul Duhovnic, Care ne-a dăruit tuturor, după slăvita Sa Înviere, iertarea păcatelor.

De la Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi am primit putere să facem aceasta! Lui fie slava în veci!

Am ascultat, bucuros, cuvinte frumoase adresate unui du­hov­nic cunoscut al ţării. Media, a­proa­pe în totalitate, şi-a adus amin­te de un slujitor venerabil şi cinstit de mulţi oameni e­vla­vioşi.

Destul de rar se spun cuvinte frumoase despre Biserică, deşi sunt motive ca acest lucru să fie prezentat nu doar sporadic. Aşa se întâmplă cu lauda oamenilor!

Arhimandritul Justin Pârvu s-a bucurat în ultima vreme de o largă popularitate, cu pre­zen­tări pozitive şi constante, fiind perceput ca un model de slujire, măr­turisire şi trăire. Avem mulţi du­hov­nici recunoscuţi pentru viaţa lor dăruită Bisericii. Unii dintre ei au rămas înveş­mân­taţi într-o cutremurătoare şi cuprin­ză­toare mantie a smereniei, cum s-a întâmplat în ca­zul sfântului ieroschimonah Paisie Olaru şi într-o oarecare măsură chiar la părintele arhimandrit Cleopa Ilie.

Deşi trecuseră amândoi de pra­gul anului 1989, au trăit totuşi în alte vremuri... Dar câţi duhovnici nu au trecut aproape neobservaţi...

Părintele Justin Pârvu s-a adăpat în tinereţile lui dintr-un izvor isihast care a dat roade bogate în perioada interbelică.

Durăul, la poalele muntelui sfânt al românilor - Ceahlăul -, unde foşneau altădată pădurile de sihaştri, exista în prima perioadă a veacului al XX-lea ca mănăstire cu duh de rugăciune şi monahi aleşi, iar satele dimprejur au trimis în mănăstiri mulţi tineri evlavioşi şi devotaţi slujirii lui Dumnezeu.

Un alt loc al formării părintelui Justin a fost Cernica, lavra Sfântului Ierarh Calinic. Ce a însemnat Cernica în anii 1940 se ştie. O mănăstire model şi un seminar de faimă, cu profesori şi elevi pe măsură.

Vremea încercărilor a fost cumplită pentru Biserică şi slujitorii ei. Mănăstirile au început de atunci să cunoască perioada umilinţelor. Călugării, mai mult decât înjumătăţiţi, au rămas să lupte cu tulburările de tot felul şi cu propriile neputinţe. Unii s-au încununat, cu netrecătoare răsplată. Se poate ca alţii să se fi poticnit. Mănăstirile sunt şcoli ale pocăinţei, cu elevi buni, premianţi, dar şi corigenţi. Fiecare şcoală are strălucire, dar şi neîmpliniri...

Temniţa comunistă a adunat atunci monahi, profesori de teologie, preoţi de la enorii, mulţi, mulţi. Biserica a lăcrimat în tăcere. Numai rugăciunile au alinat suferinţele fără seamăn.

În acel spaţiu al terorii, oamenii s-au apropiat de Dum­nezeu, iar mărturiile lor sunt tul­burătoare. În iadul închisorilor s-au trăit momente ca-n Rai, iar mulţi încarceraţi au cu­nos­cut adevărata libertate în Hristos, Domnul vieţii noastre.

Nu-i nici un secret că acolo, în­tre zidurile neprimitoare, mulţi oameni şi-au sfinţit viaţa şi trăirile, fiind eliberaţi de lan­ţu­rile pe care păcatul ni-l aşază per­manent pe grumaz.

Când Dumnezeu a hotărât ziua eliberării, părintele Justin, du­pă un alt popas în lumea ne­pri­mitoare, s-a întors în viaţa mo­nahală, la mănăstirile Secu şi Bistriţa. În ctitoria lui Ale­xan­dru cel Bun l-am întâlnit şi eu în ur­mă cu vreo 25 de ani. Erau acolo mulţi părinţi duhovniceşti şi înţelepţi, cu felurite daruri, complementare.

Stareţul Ciprian Zaharia, organizator, Ioanichie Bălan, scriitor, Justin Pârvu, în­dru­mă­tor, Marchian, rugător, Mar­ti­ni­an, râvnitor, Hrisos­tom, osârdu­i­t­or. Lângă ei câţiva tineri ascultători, care au devenit, la rându-le, mona­hi de nădejde şi slujitori cu rosturi în Biserică.

Ce a urmat în viaţa părintelui Justin este cunoscut. A reuşit să înalţe o mănăstire, aproape de satul natal, închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Lucrările au început un an-doi după 1990. Noua ctitorie a fost cercetată de mult popor, iar părintele Justin a devenit o persoană la care se raportau tot mai mulţi credincioşi. Anii de temniţă, dar şi experienţa monahală au adăugat strălucire chipului său cuviincios.

În anii slujirii mele la Exar­hatul mănăstirilor de la Centrul eparhial Iaşi l-am întâlnit de multe ori pe părintele Justin. Am slujit în ctitoria lui de la Petru Vodă şi păstrez în inima mea cuvinte, întâmplări, aduceri aminte.

Pe unele nu le-am înţeles atunci, eram poate nepriceput, pe altele le-am desluşit mai târ­ziu, iar unele rămân să fie des­co­perite deplin dincolo, întru Împărăţia lui Dumnezeu.