Dumnezeu, deşi este unul în fiinţă, este în trei ipostasuri

Aţi văzut şi întotdeauna vedeţi că, mai înainte de a se face ziuă, de a răsări soarele, flutură o geană de ziuă. Către răsărit, se vede o lumină mai întâi puţin gălbuie şi apoi tot mai alburie, până când se ivesc razele soarelui. Iar razele soarelui crescând mereu şi luminând sub cer, în toate părţile, se iveşte la orizont şi frumosul şi prealuminosul soare, strălucind cu atâta putere încât, dacă te-ai uita mai mult la el, te-ar orbi.

Iată, aşa să socotiţi şi despre Dumnezeu. Bunul şi Veşnicul Dumnezeu, Cel ce este izvorul a toată lumina şi strălucirea de la începutul lumii, S-a arătat mai întâi numai ca Ziditor şi ca Făcător. Faptul că El e în trei feţe, adică în trei ipostasuri, a început să se arate fiinţei omeneşti celei slabe şi neputincioase numai cu încetul şi în chip umbrit. Astfel, se ştia încă înainte de legea veche, chiar de la Adam, că există Ziditorul Dumnezeu. Dar, cum zice Sfântul Grigorie Palama, nu se ştia desăvârşit, ca azi, că El este în trei ipostasuri. Pentru că nu era încă în puterea minţii omeneşti să înţeleagă că Dumnezeu este în trei feţe şi de o singură fiinţă. Dar, în chip umbrit a început a ne învăţa pe noi, aşa cum învaţă profesorul pe copii la şcoală, că Dumnezeu, deşi este Unul după fiinţă, este în trei feţe sau ipostasuri. Încă la facerea omului, în rai, a zis: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră“ (Facerea 1, 26). N-a zis să fac, ci „să facem“, arătând prin plural şi celelalte ipostasuri ale Sfintei Treimi, care erau lângă Tatăl. Iar la amestecarea limbilor, la Turnul Babel, a zis: „Să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor“ (Facerea 11, 27). Deci iarăşi s-a arătat că Dumnezeu este Unul după fiinţă şi trei, după feţe. Iar mai târziu, David proorocul, mai luminat de Duhul Sfânt, a spus şi a mărturisit că trei sunt feţele Prea Sfintei Treimi. Căci zice în Psaltirea sa: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui, toată puterea lor“ (Psalmii 32, 6). Deci Domnul este Unul, Cuvântul este altul şi Duhul gurii Lui, altul. Astfel i-a arătat Prea Sfântul Duh că cele trei ipostasuri ale Sfintei Treimi sunt de o fiinţă, de o putere, de o domnie şi de o împărăţie.

Dumnezeu, descris cu ajutorul simţurilor omeneşti

Patriarhii cei mai vestiţi au fost trei: Avraam, Isaac şi Iacov. Trei au fost şi coconii din cuptor. Deci şi alte multe simboluri vorbesc despre Sfânta Treime.

Iar în legea darului, încă de la începutul slujirii Mântuitorului, Prea Sfântul Dumnezeu S-a arătat ca fiind un Dumnezeu în trei feţe, sau în trei ipostasuri. Chiar de la Botezul Mântuitorului S-a arătat Prea Sfânta Treime, la Iordan. Căci Părintele a zis de sus: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit“ (Matei 3, 17); iar Duhul Sfânt a coborât în chip de porumb, iar Fiul era, întrupat în firea noastră, în apele Iordanului.

Iată de ce Biserica cântă: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat“ (troparul praznicului). Astfel, prin legea darului, Dumnezeu S-a arătat în chip desăvârşit că, deşi este Unul după fiinţă, sau după fire, după feţe e Întreit. Aceasta a înţeles şi dumnezeiescul Ioan Evanghelistul, în epistola sa cea dintâi, când zice: „Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi aceştia trei Una sunt“ (I Ioan 5, 7).

Să coborâm la unele care sunt mai pe înţelesul nostru şi mai uşoare. Aţi auzit că se spun despre Dumnezeu unele lucruri, trupeşte. Aţi auzit că se vorbeşte în Sfânta Scriptură despre ochiul lui Dumnezeu, urechea lui Dumnezeu, piciorul lui Dumnezeu, mâna lui Dumnezeu, mirosul lui Dumnezeu, genele lui Dumnezeu. Căci se zice: „Genele Lui întreabă pe fiii omeneşti, ochii Lui spre neamuri privesc“ (Psalmul 118). Sau, în altă parte, se spune: „Şi a mirosit Domnul Dumnezeu miros de bună mireasmă“ (Facerea 8, 21); sau, în altă parte, se vorbeşte de somnul lui Dumnezeu: „Scoală-Te, Doamne, pentru ce dormi?“ Sau, în altă parte, aţi auzit de umbletele lui Dumnezeu. Căci zice: „Umbletele Tale, Dumnezeule, întru cele înalte“ (Psalmul 88). Ce înseamnă umblarea lui Dumnezeu? Ce înseamnă piciorul lui Dumnezeu, urechea lui Dumnezeu? Căci se zice: „Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea“ (Psalmii 142, 1). Are Dumnezeu ureche, are Dumnezeu ochi, are Dumnezeu picioare, are Dumnezeu mână, are Dumnezeu miros, are Dumnezeu gene, are Dumnezeu nas? Doamne fereşte, să nu vă închipuiţi aşa ceva! Sfânta Treime sau Dumnezeu este o realitate simplă, în înţelesul că necompusă din părţi. Dar de ce vorbim noi, atunci, de urechea lui Dumnezeu, de nările lui Dumnezeu, de mâna lui Dumnezeu, de piciorul Lui şi de ochiul Lui?

Iată de ce. Fiindcă, la Dumnezeu, toate sunt mai presus de minte, dar noi, prin cele ale noastre (arată dumnezeiescul Damaschin şi Grigore Cuvântătorul de Dumnezeu), pe cele mai presus de noi ale lui Dumnezeu le înţelegem. Deci ce înseamnă ochiul lui Dumnezeu? Ochiul lui Dumnezeu înseamnă puterea lui Dumnezeu cea atotprivitoare. Că zice Solomon: „Ochii lui Dumnezeu sunt de milioane de ori mai luminoşi decât soarele şi nu există la El întuneric“. Căci se zice: „Întunericul nu se va întuneca de la Tine, Doamne, şi noaptea ca ziua se va lumina“ (Psalmul 118). Ai văzut care sunt ochii lui Dumnezeu? Puterea lui Dumnezeu cea atotvăzătoare, care cercetează inimile şi minţile şi gândurile noastre. Ce înseamnă piciorul lui Dumnezeu? Prezenţa Lui în tot locul. Ce înseamnă urechea lui Dumnezeu? Înseamnă puterea atotauzitoare a lui Dumnezeu; El ne aude oriunde, şi în iad, şi în cer, şi pe pământ, oriunde am fi noi. Ce înseamnă genele Lui? Căci zice: „Ochii Lui peste neamuri privesc. Genele Lui întreabă pe fiii omeneşti“ (ibidem). Genele Lui sunt neîncetata luare-aminte a Lui spre rugăciunea celor drepţi şi spre faptele tuturor oamenilor, spune dumnezeiescul Damaschin. Ce înseamnă mâna lui Dumnezeu? Căci zice: „Mâinile Tale m-au făcut“ (Psalmii 118, 73) şi „Dreapta Ta, Doamne, s-a proslăvit întru tărie“. Are Dumnezeu dreaptă? Are Dumnezeu stângă? Doamne fereşte! Noi, aici, prin cele ale noastre, înţelegem cele mai presus de noi. Dreapta lui Dumnezeu este dreptatea şi puterea Lui cea dreaptă. Stânga lui Dumnezeu sau mâinile Lui sunt puterea cea atotlucrătoare, atotfăcătoare, prin care a făcut universurile, lumea cea gândită şi cea văzută, şi aşa mai departe. Mirosul lui Dumnezeu este plăcerea lui Dumnezeu pentru rugăciunea celor drepţi. Căci se zice: a mirosit Dumnezeu miros de bună mireasmă la Abel, şi la Moise, şi la Avraam, când au adus ei jertfă. Mirosul lui Dumnezeu este plăcerea pe care o are de jertfele curate ce se aduc pentru slava numelui Său.

Rugăciunile adresate Sfintei Treimi, miezul credinţei noastre

Oare care sunt rugăciunile cele mai potrivite pentru Sfânta Treime? Care sunt rugăciunile cele mai scurte şi mai mântuitoare către Sfânta Treime? Către Maica Domnului avem multe rugăciuni, către Sfânta Treime, şi mai multe. Dar care-i cea dintâi rugăciune de slavoslovie către Sfânta Treime? Ştiţi care este? Aceasta pe care-o auziţi mereu în Biserică: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh“. Aceasta e prima rugăciune către Sfânta Treime şi cea mai scurtă şi cea mai dreaptă în conţinutul ei dogmatic. Pentru că, prin aceste cuvinte, slăvim persoanele Sfintei Treimi, deopotrivă: întâi pe Tatăl, pricina; al doilea, pe Fiul, Cel născut mai înainte de toţi vecii; al treilea, pe Duhul Sfânt, Care de la Tatăl purcede, fiind de un scaun şi de o fiinţă cu Fiul şi cu Tatăl. Şi care e rugăciunea de cerere cea mai scurtă către Sfânta Treime? Rugăciunea începătoare: „Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi“. Să o zicem aceasta mereu, căci nu ştim multe rugăciuni către Sfânta Treime. Zi, acasă şi pe drum: „Prea Sfântă Treime, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“; „Prea Sfântă Treime, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa“. Şi iarăşi: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh“. Acestea le poţi zice oricând; şi făcând aşa, te rogi Prea Sfintei Treimi cu rugăciune preaputernică şi foarte dreaptă în conţinutul ei dogmatic. Dar mai este o rugăciune - nu tare lungă şi foarte dreaptă în conţinutul ei dogmatic - alcătuită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii din vechime: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi“. Când zicem „Sfinte Dumnezeule“, ne adresăm Tatălui; când zicem „Sfinte tare“, Fiului; când zicem „Sfinte fără de moarte“, Duhului Sfânt; iar la urmă, când zicem „miluieşte-ne pe noi“, ne închinăm tuturor persoanelor Sfintei Treimi, deopotrivă (vezi Pidalion, Soborul IV ecumenic, an 451), ca Unui Singur Dumnezeu în Treime. Şi de aceea, această cântare exprimă miezul credinţei noastre.

Oriunde mergeţi pe drum, oriunde staţi, ziceţi către Sfânta Treime, cu glas sau în gând: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, Slavă Ţie!“, sau: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh“, sau: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi“. (arhim. Cleopa ILIE, Predici la sărbătorile de peste an)