Dumnezeu este Începutul şi Sfârşitul

Observăm, deseori, reprezentate în iconografia ortodoxă cele două litere din alfabetul grecesc: A (alfa) - prima literă şi Ω (omega) - ultima literă a alfabetului, asociate unor alte două litere greceşti (X şi P) suprapuse, reprezentând "monograma lui Hristos". Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Hristos este Începutul şi Sfârşitul. Dumnezeu este Începutul şi Sfârşitul a toate. El este Cel care pune început bun la toate cele create, văzute şi nevăzute, căci ne spune cuvântul Scripturii, "Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte" (Facere I, 31). Începutul dar şi Cel la care îşi vor găsi împlinirea toate la sfârşitul veacurilor. Dumnezeu este, de asemenea, Cel care pune început bun călătoriei omului pe calea duhovnicească, dar şi Cel care îl întâmpină la finalul acestei călătorii. Însă Dumnezeu nu este doar Începutul şi Sfârşitul, nu este doar punctul de plecare şi cel de sosire, nu este doar introducerea şi concluzia efortului nostru duhovnicesc, nu este doar Alfa şi Omega vieţii noastre în ansamblul ei, ci este fiecare literă a alfabetului grecesc, este Introducerea, Cuprinsul şi Concluzia.

Dumnezeu este într-adevăr Începutul şi Sfârşitul nemuririi noastre. Şi în acest context, Dumnezeu este mai mult decât Începutul şi Sfârşitul. El este de la Alfa la Omega. El este Cel care ne însoţeşte permanent în tot acest proces de evoluţie duhovnicească, atât în progresul, cât şi în involuţia noastră. Dumnezeu este Cel care pune început mântuirii omului prin promisiunea venirii Răscumpărătorului, dar nu se îndepărtează de oameni, nu-i părăseşte urmând a se reîntâlni cu ei la "plinirea vremii", ci în permanenţă îi îndrumă; ca un Tată responsabil îi răsplăteşte, dar îi şi pedepseşte când au greşit. El este Începutul şi Sfârşitul mântuirii oamenilor, dar şi Călăuzitorul, Sfetnicul şi Judecătorul pe această cale.

Dumnezeu "este şi pelerinul care este alături de noi la fiecare pas", cum spune episcopul Kallistos Ware. Dar cine este acest pelerin alături de care călătorim? Acest pelerin care ne uimeşte cu învăţătura sa pe drumul nostru spre Emausul veşniciei, aşa cum erau uimiţi cei doi ucenici Luca şi Cleopa de cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos şi pe care nu L-au cunoscut până nu li s-au deschis ochii. Şi noi călătorim împreună cu Dumnezeu - pelerinul, cu "Cel care locuieşte în lumină neapropiată", cum spune Sf. Simeon Noul Teolog. Păşim împreună pe această cale cu dorinţa la fiecare pas de a-L cunoaşte mai bine, însă pelerinul nostru este invizibil, imperceptibil, dincolo de toate cuvintele şi înţelegerea, căci Dumnezeu este taină. La fiecare pas ne amăgim că am părăsit lumina cunoaşterii imperfecte, însă cunoaşterea mai profundă ne duce tot mai adânc spre "întunericul necunoştinţei". Este un mysterium tremendum care ne copleşeşte. Cu fiecare pas pe care îl facem ne dăm seama că de fapt cunoaştem mai puţin. Ne aflăm într-un spaţiu care se dilată pe măsură ce păşim, observând că de fapt destinaţia călătoriei noastre se îndepărtează în loc să ne apropiem de ea. Din acest motiv nu-L cunoaştem, însă ceea ce ştim cu certitudine este că prin experierea Lui ne apropiem tot mai mult de El. Descoperim astfel paradoxul imanenţei şi transcendenţei lui Dumnezeu.

Şi totuşi vorbim cu El ca un prieten ce vorbeşte cu prietenul său. Ştim, de asemenea, cu certitudine, că este prietenul nostru cel mai apropiat, că fără El nu putem face nimic pentru că de fiecare dată ne-a oferit sprijinul să ne ridicăm când ne-am împiedicat şi am căzut. Şi trebuie să ne încredem în cuvintele Lui: "Fără Mine nu puteţi face nimic" (Ioan XV, 5) căci Hristos, Dumnezeu Omul, este Adevărul, El este călăuza noastră cea adevărată. De aceea nu este doar pelerinul care ne însoţeşte pe această cale, ci şi călăuza pe drumul cel drept, o călăuză "mai de trebuinţă nouă decât chiar inima noastră", spune Nicolae Cabasila. De ce? Pentru că Dumnezeu este Viaţa. Şi mai mult, Dumnezeu este însăşi Calea pe care noi o avem de parcurs, căci Hristos spune despre Sine: "Eu sunt Calea…" (Ioan XIV, 6). Şi într-adevăr El este Calea cea dreaptă, o cale fără capăt.

Tot Nicolae Cabasila spune că Dumnezeu "este deopotrivă hanul unde ne odihnim pentru o noapte şi capătul călătoriei noastre". Dumnezeu este hanul ce are în permanenţă uşa larg deschisă şi atmosfera primitoare, unde ne simţim mai acasă decât acasă.

Început, cale, pelerin, călăuză, han şi sfârşit al călătoriei noastre pe drumul veşniciei. Dumnezeu este tot ceea ce are nevoie omul în urcuşul său duhovnicesc, căci nu toate cele ce-mi sunt îngăduite îmi sunt de folos, spune Sf. Ap. Pavel.