Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Dumnezeu ne lasă vreme de pocăinţă

Dumnezeu ne lasă vreme de pocăinţă

Data: 24 August 2009

Nu este de ajuns, spre îndreptare, a face litanie şi rugăciune două-trei zile, ci trebuie să ne schimbăm desăvârşit viaţa şi, depărtându-ne de răutate, să petrecem totdeauna în fapta bună.

Căci precum cei bolnavi, de nu vor păzi totdeauna buna rânduială, nici un folos nu le este din regimul cel de două sau trei zile, la fel şi cei ce greşesc, de nu vor fi totdeauna treji şi înfrânaţi, nu vor dobândi nimic din îndreptarea cea de două-trei zile. Şi precum cel ce se spală şi iarăşi în noroi se întină, cu nimic nu s-a folosit, aşa şi cel ce trei zile s-a pocăit şi la cele dintâi s-a întors, nimic n-a dobândit. Deci, nu ceea ce facem totdeauna să facem şi acum. Că de multe ori, cuprinzându-ne cutremure, foamete şi secetă, trei-patru zile ne înţelepţim şi mai blânzi ne facem, apoi iarăşi la cele dintâi ne întoarcem.

Pentru ca să ne înţelepţim s-au întâmplat acestea. Şi dacă până acum am petrecut rău, măcar de acum înainte să petrecem în evlavie, temere şi blândeţe, ca să nu avem trebuinţă de altă bătaie. Oare nu putea Dumnezeu să oprească cele ce s-au făcut? Dar le-a slobozit, ca pe cei ce-L defaimă, cu frică să-i înţelepţească. Şi să nu-mi zică cineva, că mulţi din cei vinovaţi au scăpat, iar din cei nevinovaţi mulţi au căzut. Acestea de multe ori le aud, nu numai pentru zarva aceasta, ci şi pentru alte întâmplări şi nevoi.

Deci ce voi vorbi către cei ce zic unele ca acestea? Deşi cel ce a fost prins era nevinovat pentru zarva aceasta, dar alt păcat cumplit a făcut cândva şi, neschimbându-se, a fost pedepsit pentru răzmeriţa aceasta. Că are obicei Dumnezeu să facă aşa. Când greşim nu ne pedepseşte îndată, ci ne mai lasă, dându-ne vreme de pocăinţă, ca să ne îndreptăm şi să ne schimbăm. Dar noi, fiindcă nu am fost pedepsiţi după păcat şi socotind că şi păcatul s-a şters, când nu gândim, atunci suntem prinşi. Aceasta se face ca să nu nădăjduim că vom scăpa, după ce am păcătuit, nepedepsiţi, de nu ne vom schimba, ci să învăţăm că, atunci când nu ne aşteptăm, vom cădea în cursă.

De aceea, de vei greşi şi nu vei fi pedepsit, să nu te înşeli că ai scăpat de pedeapsă, ci mai mult să te temi, ştiind că uşor Îi este lui Dumnezeu, oricând va voi, să te pedepsească. Iată, pentru aceasta, atunci nu a fost pedepsit, ca să-i dea vreme de pocăinţă. Deci, să nu zicem că cutare, fiind nevinovat a căzut, iar celălalt a scăpat fiind vinovat. Că şi cel nevinovat a căzut, precum am zis, pentru alte păcate. Iar cel ce a scăpat acum, de nu se va schimba, în altă cursă se va prinde.

Dacă aşa ne vom afla, nu vom uita niciodată păcatele noastre, ci, pururea, temându-ne şi cutremurându-ne ca nu cumva să fim pedepsiţi, ne vom aduce aminte degrab de ele. Că nimic altceva nu obişnuieşte să ne aducă aminte de păcat, ca pedeapsa şi osânda. Acest lucru este arătat şi de fraţii lui Iosif. După ce au vândut aceia pe Dreptul şi au trecut treisprezece ani, când au fost trimişi de tatăl lor să cumpere grâu din Egipt şi au fost învinuiţi de Iosif, fratele lor că sunt iscoade, fiind în primejdie, şi-au adus aminte de păcat şi ziceau: „Aşa este, că în păcate suntem pentru fratele nostru Iosif“ (Facerea 42, 21). Vezi cum frica le-a adus aminte de acea greşeală! Când greşeau nu simţeau, iar când urma să vină pedeapsa, atunci şi-au adus aminte de greşeală.

Deci, acestea toate ştiindu-le, să facem schimbare şi îndreptare a vieţii noastre mai înainte şi, după izbăvirea de frica ce ne stă asupră-ne, să purtăm grijă de evlavie şi de fapta bună.

Acum trei porunci voiesc să vă rânduiesc, ca prin ele, în post să vă îndreptaţi: Pe nimeni să nu vorbiţi de rău; nici un vrăjmaş să nu aveţi şi să izgoniţi cu totul din gura voastră obiceiul cel rău al jurământului. Şi precum atunci când s-a rânduit dajdie în aur, fiecare mergea acasă şi, chemând pe femeie şi pe copii şi pe slugi, a chibzuit cu ei şi s-a sfătuit de unde va plăti această dajdie, aşa să facem şi la cele duhovniceşti.

Mergând acasă fiecare, să cheme pe femeie şi pe copii şi, zicându-le că s-a rânduit dajdie duhovnicească astăzi, dajdie prin care se va face o oarecare uşurare a nevoilor acestora, dajdie care pe cei ce o vor plăti nu îi face săraci, ci mai bogaţi, dajdie care spune ca să nu avem nici un vrăjmaş, să nu vorbim de rău pe nimeni şi să nu ne jurăm nicidecum, să chibzuiască, să se îngrijească, să se sfătuiască cum să plătească această dajdie.

Şi aşa, împlinind aceasta, să punem toată osârdia, aducându-ne aminte unii altora, îndreptându-ne unii pe alţii, ca să nu mergem acolo datori, cum au pătimit fecioarele cele nebune, şi să pierdem mântuirea. Dacă astfel ne vom pune în rânduială viaţa noastră, mă pun chezaş şi vă făgăduiesc că vom avea o oarecare uşurare a necazului şi, ceea ce este mult mai mare decât toate, că vom dobândi bunătăţile cele viitoare.

Trebuia ca toate poruncile să vi le rânduiesc, dar socotesc că acest chip al îndreptării este cel mai bun, adică să împlinim poruncile pe rând. Că precum lucrătorul de pământ îşi sapă holda câte puţin şi aşa ajunge la sfârşit, aşa şi noi, de ne vom pune aşezământ ca în posturile de peste an să păzim aceste trei porunci cu dinadinsul, pentru a ajunge la obiceiul cel bun. Apoi, cu mai multă uşurinţă vom merge şi la celelalte. Şi ajungând la vârful filosofiei, vom trece viaţa aceasta cu bună nădejde, iar în ceea ce va să fie vom sta cu multă îndrăzneală înaintea lui Hristos şi ne vom îndulci de bunătăţile cele negrăite, de care fie ca noi toţi să ne învrednicim, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I Se cuvine slava în vecii vecilor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii şi cuvântări)