Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei După 20 de ani, oamenii n-au uitat

După 20 de ani, oamenii n-au uitat

Un articol de: Cornel Cadar - 29 Aug, 2008

S-au împlinit 20 de ani de la accidentul care a avut loc pe Valea Uzului. Mai mulţi credincioşi ortodocşi şi romano-catolici din Faraoani (19), Valea Mare (4) şi Orbeni (4) din jud. Bacău şi-au găsit sfârşitul în seara duminicii de 21 august 1988, în timp ce se îndreptau cu un camion şi cu o remorcă spre jud. Harghita, la recoltatul cartofilor. După trecerea unui pod, pe la ora 19:10, pe drumul forestier Dărmăneşti-Covasna, malul râului s-a surpat, remorca cu bagaje a derapat, apoi s-a răsturnat şi a antrenat în cădere prăbuşirea întregii maşini în albia râului. Unii s-au înecat sub lada maşinii răsturnate, alţii au fost striviţi de obloane. Dintre cele 63 de persoane, 27 au murit. Majoritatea erau adolescenţi şi tineri: 13-17 ani. Era în timpul comunismului. Mergeau să câştige o bucată de pâine.

Morţii au fost duşi la morga din Bacău, răniţii - la spitalul din Moineşti. Parohul de Moineşti de pe vremea aceea, pr. Ioan Purcaru, care a mers la spital pentru a-i îngriji, îşi aminteşte: „Am intrat în salonul mare unde i-am spovedit şi i-am împărtăşit pe toţi... În salon erau bărbaţi şi femei în jurul vârstei de 50-60 ani, dar şi tineri între 13 şi 17 ani, cu feţele arse de soare, crăpate, palmele pline de bătături, privirea pierdută şi neîncrezătoare. În timp ce scriam lista cu numele lor, o fată, cu mâinile în semn de implorare şi cu vocea tremurândă, mi-a adresat această întrebare - strigăt de durere a unui copil inocent...: «Unde este mama mea? N-aţi auzit de cutare?... Unde este?...». Am rămas pentru o clipă perplex, dar imediat am adăugat: «O voi căuta...». Nu mai era printre cei vii“.

O Liturghie de comemorare a victimelor accidentului a fost oficiată de episcopul auxiliar de Iaşi, joi, 21 august, la ora 18:00, în cimitirul din Faraoani-Valea Mare. La Liturghie au participat 16 preoţi, rude ale celor decedaţi, persoane care au fost salvate, precum şi credincioşi din Faraoani, Valea Mare şi satele învecinate.

Unii dintre participanţi îşi aminteau cum, în urmă cu 20 de ani, de pe fiecare uliţă veneau oamenii cu sicriele. Au fost aşezate în semicerc în faţa bisericii. Oamenii plângeau şi se rugau. Mulţi îşi conduceau copii pe ultimul drum.

Satul fusese împresurat cu securişti în civil, de teamă să nu izbucnească vreo revoltă. Evident, în ziarele vremii nu s-a scris nimic. Erau notate accidentele din Occident, tinerii care mureau din cauza alcoolului sau drogurilor din SUA. La noi era totul bine. Nu trebuia să transpară ideea că oamenii sufereau de foame şi, în căutare de lucru, munceau până şi copii.

Printre participanţii la comemorare a fost şi Augustin Bărbuţ, preot carmelit, supravieţuitor al accidentului. Avea 15 ani când s-a întâmplat tragedia. La finalul Liturghiei, a mulţumit lui Dumnezeu pentru că i-a dat şansa de a rămâne în viaţă şi pentru că l-a chemat să devină preot şi să le vorbească oamenilor despre adevărata viaţă care se găseşte în Cristos.

De ce se pune accentul pe a nu uita cele întâmplate?, m-am întrebat. De ce era nevoie ca oamenii să mai răscolească amintirile dureroase?

Este, mai întâi, un motiv care vine din credinţă. Trebuie să ne amintim de cei dragi care au plecat înaintea noastră. Zilele trecute, Biserica a sărbătorit-o pe Sfânta Monica, mama lui Augustin. Cu puţin timp înainte de a trece la Domnul, Monica i-a cerut fiului său, Augustin, să-şi amintească de ea la altarul Domnului. Oamenii şi-au amintit de rudele şi de cunoscuţii lor la altarului Domnului în cadrul unei sfinte Liturghii. În plus, în lumina lecturilor din Cartea Sfântă şi a cuvântului de învăţătură al episcopului, cei prezenţi au avut ocazia să reflecteze din nou la faptul că Dumnezeu are un plan al său, pe care noi nu îl înţelegem de fiecare dată, că viaţa noastră e în mâinile lui şi că are importanţă cum o trăim.

În al doilea rând, comemorarea ajută la a ţine conştiinţa trează cu privire la o epocă apusă, sperăm, pentru totdeauna. Pentru a înţelege momentele prin care au trecut semenii noştri, aceia care au trăit în acele timpuri tulburi şi de mizerie, trebuie să ne amintim măcar din când în când de asemenea evenimente.

Conform mărturiei supravieţuitorilor, majoritatea celor care erau în maşină au murit rugându-se. La 20 de ani au fost amintiţi în rugăciune cei care azi, în majoritate, ar fi avut în jurul a 35 de ani. Dumnezeu să le facă parte cu drepţii din ceruri.