Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Editorial: Prea puţin despre Duhul Sfânt şi foarte mult despre conspiraţii
Un vechi prieten, care trăieşte de aproape cinci decenii în Occident, a venit luna trecută în România, ca să-şi viziteze rudele rămase ţară şi locurile care i-au marcat copilăria. Prietenul de care vorbim e un cărturar de modă veche, nu ştie să opereze un calculator, nu ştie despre Internet decât că este o reţea mondială formată din milioane de computere interconectate. Nu are adresă de mail, nici nu citeşte zilnic publicaţiile în format electronic, în engleză sau cele româneşti. De aceea, cum a ajuns în ţară, şi-a propus să citească ziarele româneşti cu cel mai mare tiraj şi să urmărească posturile de televiziune „de top“, ca să afle cum stăm.
După câteva zile, prietenul m-a întrebat, uşor nedumerit: „Asta e presa practicată în 2007 într-o ţară a membră a Uniunii Europene? Văd că ziarele cu cel mai mare impact sunt tabloide care se ocupă exclusiv de vedete sportive şi din lumea divertismentului, văd că emisiunile tv cu cea mai bună audienţă se ocupă cu prezentarea de accidente de circulaţie şi infracţiuni de ucidere din culpă, ca să nu mai spun despre vedetele îndoielnice cultivate în spectacole «reality» extrem de modeste. Unde sunt, totuşi, ziarele de calitate şi care sunt editorialiştii formatori de opinie din această ţară?“ Am încercat să-i explic prietenului că, deşi au trecut 17 ani de la revoluţia din 22 decembrie â89, românii mai trebuie să se vindece de o serie de complexe create în perioada comunistă, că nu vom avea o generaţie de jurnalişti, cum nu ne putem mândri nici cu o clasă politică de nivel european, decât peste încă două decenii, când cei care s-au format în regimul trecut nu vor mai putea interveni în deciziile privind treburile Cetăţii. După câteva zile, prietenul m-a întrebat, la fel de nedumerit, ce-i cu campania agresivă dusă de întreaga mass-media în legătură cu alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. „Nu înţeleg de ce presa abordează alegerea noului Patriarh ca un punct final al unei campanii electorale în care se înfruntă doi sau mai mulţi ierarhi din cadrul Sfântului Sinod, reprezentând tot atâtea curente de gândire. Mie mi se pare că aici e vorba, pe lângă anumite interese, şi despre lipsă de pricepere în abordarea unor asemenea subiecte. Mi se pare de un primitivism înduioşător să aproximezi alegerea unui Patriarh ca o competiţie asemănătoare cu aceea de alegere a preşedintelui ţării sau a unui primar de localitate. După ştiinţa mea, Biserica este o instituţie divino-umană, unde nu au ce căuta „grupări“ şi „partide“, a cărei menire este mântuirea sufletelor. Or, din toate abordările din presă, văd că se vorbeşte prea puţin despre Duhul Sfânt şi foarte mult despre conspiraţii, interese oculte transnaţionale, despre campanii negative împotriva unor prezumtivi „candidaţi“ şi cam atât. S-a ajuns să fie luată la purecat până şi lista cu membrii Adunării Naţionale Bisericeşti (ANB), ziariştii punând întrebări naive, de genul „Cum a ajuns cutare politician în această Adunare?“, neştiind modalitatea de alegere a clericilor şi laicilor în ANB“. Ce aş fi putut să-i răspund prietenului? Am încercat să-i explic că în mare parte această campanie exagerată are o explicaţie simplă şi dezarmantă: lumea politică, cea care „produce“ cele mai multe „ştiri de presă“ se află, din iulie, în vacanţă şi toată presa a suferit enorm din lipsă de ştiri „bombă“. Au mai scos-o din amorţire cele câteva zile de caniculă de luna trecută. Pe fondul acestei „secete de subiecte de presă“, alegerea noului Patriarh a devenit principala temă jurnalistică, săptămâni la rând. Vei vedea, dragă prietene, i-am zis în încheiere, că va apărea o nouă temă de campanie de presă, cum ar fi, de exemplu, moţiunea de cenzură care se va înainta în Parlament împotriva Guvernului. În acel moment, interesul întregii prese româneşti va fi canalizat pe o seamă de întrebări care preocupă, evident, doar clasa politică: va fi votată moţiunea?, cade Guvernul?, cine va fi propus ca nou premier?, vor fi alegeri anticipate? etc. Aşadar: cu ocazia anunţării moţiunii de cenzură, presa noastră se va arunca plină de frenezie asupra acestui nou subiect, iar Sfântul Sinod şi Adunarea Naţională Bisericească vor fi lăsate, în sfâşit, să-şi vadă de treabă în linişte şi pace.