Editorial: Tot mai mulţi români merg la biserică. Oare de ce?

Săptămâna trecută a fost dat publicităţii un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) la cererea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), care şi-a propus să evidenţieze „Influenţa media asupra comportamentului electoral“.

Pe lângă rezultatele legate de tema principală, sondajul a oferit şi o serie de date cu privire la obiceiurile românilor de petrecere a timpului liber, printre care se număra şi mersul la biserică. Astfel, studiul - realizat pe un eşantion de 2.000 de persoane cu vârsta de peste 18 ani - a dat la iveală următoarele rezultate: 38% din totalul celor intervievaţi au declarat că merg săptămânal, sau chiar mai des, la biserică. O a doua categorie de populaţie (20%) merge la biserică, în medie, o dată pe lună. Despre această a doua categorie, sondajul subliniază că „este vorba de o populaţie aflată, probabil, în tranziţie din punct de vedere religios, care tinde spre a avea un comportament religios, dar care, din diferite motive, încă menţine o anumită distanţă faţă de biserică“. Studiul realizat de CURS a mai evidenţiat şi existenţa unei a treia categorii de populaţie (33%), pe care i-a numit „creştini de ocazie“, care merg la biserică doar cu prilejul marilor sărbători. În sfârşit, o a patra categorie, care însumează mai puţin de 10% din populaţie, nu frecventează biserica dar, aşa cum se subliniază şi în sondaj, asta nu înseamnă că este vorba, automat, de o populaţie ateistă.

Putem spune, conform rezultatelor citate, că peste 90% din populaţia României merge, în principiu, la biserică sau că 60% dintre români au o legătură mai strânsă cu biserica, trecându-i pragul cel puţin o dată pe lună. Dincolo de evidenţierea unui fenomen, datele oferite de sondajul realizat de CURS arată că, practic, în afară de activităţile zilnice, mersul la biserică reprezintă activitatea de petrecere a timpului liber, exterioară căminului, care preocupă pe cei mai mulţi dintre români.

Aceste cifre demonstrează, din nou, că Biserica este cea mai „credibilă“ instituţie din România, de această dată într-o formă indirectă, prin ataşamentul faţă de activitatea ei.

E interesant că încrederea mare a românilor în Biserică se păstrează, în ciuda în ciuda unei mass-media nu întotdeauna prietenoase (vezi cazurile de preoţi nevrednici, exploatate cu sete în jurnalele radio-tv sau în paginile ziarelor), ceea ce demonstrează că românii au o percepţie matură şi că pot face distincţie între particular şi general, iar noţiunea de Biserică este înţeleasă tot mai mult ca o comunitate din care toţi facem parte, la a cărei calitate contribuie toţi credincioşii.

Sondajul dezvăluie o tendinţă de apropiere faţă de Biserica şi din partea unor persoane momentan nehotărâte, semn că cei care vin, sunt mulţumiţi de ceea ce găsesc şi, poate, vorbesc şi altora despre revelaţia lor. Pornind de la această nuanţă, putem remarca şi cât de mult s-au înşelat cei care „profeţeau“, pe la începutul anilor â90 că, o dată cu pătrunderea stilului de viaţă occidental, bisericile vor deveni muzee, ca marile catedrale din Apus. În realitate, chiar şi cei care au emigrat în occident s-au apropiat mai mult de Biserică şi s-au întors chiar mai credincioşi decât au plecat.

Statisticile de acest gen nu sunt motiv de trufie pentru Biserică, ci indicii pentru evaluarea activităţii desfăşurate până acum, repere pentru calibrarea modului viitor de a acţiona, dar şi un îndemn pentru o sporire a atenţiei faţă de nevoile şi disponibilităţile credincioşilor.

Esenţialul activităţii Bisericii îl constituie, desigur, mărturisirea Evangheliei lui Hristos, dar numărul mare de români care manifestă încredere faţă de Biserică o îndreptăţesc (şi chiar o obligă!) la o mai îndrăzneaţă implicare în problemele sociale, astfel încât prin „mers la biserică“ să se înţeleagă participarea la slujbe, dar şi participarea la alte activităţi, cum sunt cele educative, caritabile, de voluntariat etc. Poate chiar şi rolul de instanţă morală publică ar trebui luat mai în serios.

Multe ar mai fi de spus, dar nu putem încheia înainte de a mai sublinia ceva.

Chiar dacă unii - desigur, dintre cei care nu prea merg la biserică - n-ar ezita să spună că afluenţa către biserici se datorează sărăciei, obişnuinţei etc., adevărul ocolit de aceştia sună cu totul altfel.

Biserica, spre deosebire de restul societăţii, toarnă balsam pe sufletele sfâşiate de haosul modernităţii, dar oferă şi repere morale şi existenţiale pentru o viaţă mai fericită. Deloc puţin important e şi că învăţătura Bisericii oferă şi o cheie mai profundă, dar realistă, de înţelegere a naturii umane şi a problemelor veacului nostru.