Alegerile prezidențiale și legislative din Statele Unite au venit și s-au dus. A curs multă cerneală și s-au agitat mulți biți. Urmează alegerile din România. Unii s-au bucurat, alții mai puțin.
Educația religioasă continuă
Societatea modernă vorbește insistent despre necesitatea educației continue. Nu e chiar o noutate, de vreme ce înțelepciunea populară a făcut, din vremuri imemoriale, constatarea „Cât trăiește, omu-nvață!”.
Așa este sau măcar așa ar trebui să fie. Există cel puțin trei rațiuni ale acestui principiu. Cel mai evident este că lumea merge înainte, știința face noi descoperiri și tehnica noi inovații, cu care e util să fii la curent. Dar nu e vorba doar despre matematică, fizică sau chimie, unde, la drept vorbind, noutățile sunt destul de rare. Noutăți mai frecvente întâlnim, aparent paradoxal, în geografie, unde încă mai sunt lucruri de descoperit și teritorii ori țări care-și schimbă statutul ori numele. Ba avem noutăți chiar și din istorie, pe măsură ce arheologii dau la iveală vestigii, iar cercetătorii găsesc ori descifrează alte și alte documente. Ca să nu mai vorbim despre noile abordări ale științelor sociale. Sau ale astronomiei!
Al doilea motiv pentru care trebuie să înveți toată viața este acela, mai greu mărturisibil, că omul mai și uită. Aici nu mai e vorba despre a afla ceva nou, ci despre reîmprospătarea cunoștințelor. Mai ținem oare minte, bine de tot, unde se folosește şi unde nu se foloseşte virgula? Sau principiile fundamentale ale dinamicii, pe care, chiar fără să conştientizăm asta, le întâlnim și le folosim în fiecare zi?
În fine, a treia rațiune a necesității învățării continue este cea originară, și anume inevitabila limitare a ceea ce am învățat de-a lungul școlii, combinată cu entuziasmul limitat, eufemistic vorbind, cu care am făcut-o la vremea respectivă. Să fim sinceri: de câte ori n-am studiat pompieristic, doar pentru a trece un examen, test, teză, ascultare - și a doua zi cam uitasem ce-am învățat?
Trăgând linie, educația continuă este mai mult decât necesară, de-a lungul întregii vieți.
Dar ceea ce e valabil pentru fizică sau literatură nu este oare și pentru religie? Nu trebuie oare să ne întoarcem, iar și iar, la Sfânta Scriptură, la textele Sfinților Părinți, la adevărurile predicilor și, de asemenea, să căutăm ce cărți noi de teologie au apărut?
Vorbim, desigur, despre cei a căror credinţă este profundă, cei care vor să știe și să înțeleagă cât mai mult, nu de cei care se gândesc la Dumnezeu doar când au o problemă și vor să-L roage să-i ajute.
Educația religioasă continuă este la fel de importantă și de folositoare ca orice altă aplicare particulară a vorbei din popor „Omul cât trăiește-nvață!”. Căci niciodată nu știm destul, niciodată nu putem spune: „Știu tot ceea ce trebuie să știu!” - ce aroganță ar fi asta!
Există, din fericire, mai multe feluri în care îți poți îmbogăți neîncetat cunoașterea celor sfinte. Primul, cel fundamental, este să citești și să recitești Vechiul și Noul Testament. Un capitol pe zi ar fi minunat. Chiar și la a zecea recitire vei învăța ceva în plus! Și sigur îți poți găsi timp, oricât de trepidantă ți-ar fi viața.
E posibil, firește, ca unele lucruri să nu fii sigur că le-ai înțeles bine. Pentru acestea, îndrăznește să-ți întrebi preotul, duhovnicul sau, dacă ai posibilitatea, un teolog de prestigiu.
Al treilea lucru pe care-l poți face și trebuie să-l faci este să citești cât mai multe cărți consacrate, preferabil recomandate de un cleric. Dar, chiar dacă, accidental, dai peste un text care riscă să te smintească, educația religioasă continuă îți va fi asigurat discernământul necesar ca să nu te lași smintit!