Educaţie şi integrare: Şcoala şi examenele ei

Evaluarea şcolară, realizată prin examinări de toate felurile, nu este o invenţie a scolasticii şi torturii medievale. Dimpotrivă, ea ţine mai degrabă de modernitatea ultimelor două secole, interesată de proceduri tot mai „exacte“ de categorisire şi de selecţie a indivizilor. Dacă, prin absurd, s-ar transla schemele actuale de evaluare a celor aflaţi în faza de învăţare către secolele de glorie culturală ale omenirii, relieful nostru spiritual ar arăta cu totul altfel, probabil ar fi făcut loc şi altor produse, şi altor actori, dacă nu ar fi fost poate mai sărac decât cel pe care l-am moştenit. Oricum, milenii de educaţie a omenirii nu au cunoscut, în materie de evaluare, ceea ce administratorii educaţiei au pus la dispoziţie în ultimul timp. Ne întrebăm, de pildă, cum ar fi făcut faţă examenelor şi concursurilor actuale o serie de nume precum Socrate, Platon, Aristotel, şi, de ce nu, Mântuitorul Hristos şi Apostolii… Cu siguranţă că mulţi ar fi eşuat sau ar fi picat la asemenea examene!

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că evaluarea nu este neutră în raport cu ceea ce se încorporează sau se învaţă de către om. Se învaţă ceea ce apreciază ceilalţi că-i important să înveţi. Înainte de a acapara ceva, se pleacă de la premisa că acel ceva merită să fie cunoscut. Că cineva stă cu ochii pe noi pentru a vedea dacă s-a achiziţionat cu adevărat acel ceva. Mai înseamnă că profilul cunoaşterii umane este creionat prin insidioase scheme de valorizare, ce sunt date mai înainte ca ea să apară. Că se vor întrupa acele valori ce sunt sperate, visate, valorizate. Orice dispozitiv evaluativ predetermină realităţi ce nu sunt încă. A evalua înseamnă să instaurezi noi realităţi, plecând la drum cu anumite ierarhii ale excelenţei, ce funcţionează mai întâi pe hârtie sau în mintea noastră!

Omul are un apetit aparte de a estima, cântări, valoriza. Evaluarea este un cuvânt care „sună“ bine şi cam toată lumea se pricepe la aşa ceva. Iar asta poate da seama de gradul nostru de inocenţă şi de simplicitate. Ne dăm cu părerea în legătură cu sportul, cu viaţa politică, cu mersul vremii, cu Dumnezeu, cu ce a fost, este şi va fi şi, de bună seamă, cu felul în care se face educaţia. Acest termen a făcut o bună carieră şi, cum spune Paul Valery, se pretează în orice controversă, dispută, dialectică, elocvenţă. Evaluează şi omul de pe stradă şi academicianul, şi cel tânăr şi cel bătrân, şi cel care-şi asumă acest rol, şi cel care nu este obligat, şi cel care …crede că nu evaluează. Evaluând ne poziţionăm, ne punem în evidenţă, ieşim în faţă. E o expresie a specificităţii şi autonomiei noastre. Atunci când ne dăm cu părerea, devenim cel mai liberi!

Când aducem în atenţie problema valorii, trebuie să fim conştienţi în legătură cu ce reper este aceasta gândită: cu un obiect, cu o calitate, cu o stare, cu o relaţie? Iar în domeniul educaţional, ne referim la o cunoştinţă, la o competenţă, la un comportament, la o fiinţă ca întreg? Şi, în fond, la ce valoare ne referim, la cea de acum sau la cea care poate fi? La valoarea de uzanţă, valoarea de schimb, valoarea materializată în bani, valoarea dată de statutul dobândit sau la valoarea ca simbol (epistemic, artistic, politic etc.)? În orice caz, valoarea presupune prezenţa unei fiinţe şi a unui raport al acesteia cu toate aspectele de mai sus: obiecte, însuşiri, conduite, sensuri, esenţe, finalităţi.

Să notăm faptul că estimarea şi evaluarea sunt acte de valorizare ce intervin în toate întreprinderile umane. Şi înainte, şi după ce facem ceva, stăm şi cumpănim asupra calităţii şi amplorii realizării. Acţiunea umană este predominant teleologică, având un rost şi fiind îndreptată către un scop. Şi mai presus de toate, ea se înscrie pe o linie de ascendenţă valorică. Dorim permanent să cunoaştem mai mult, să facem mai bine, să fim altfel. Or, o astfel de evoluţie presupune să ştim exact unde am ajuns, ce am întreprins, cu ce ne-am ales. Cu alte cuvinte, e nevoie de o diagnosticare, de radiografiere a unui pas evolutiv printr-un moment evaluativ. Pentru a regla, din mers, schema viitoare de acţiuni.