Educaţie şi integrare: Tinerii, faţă în faţă cu noile tehnologii

De curând, am întreprins o cercetare pentru a surprinde reprezentări şi atitudini ale tinerilor faţă de tehnologiile mediatice contemporane. Fără a intra în prea multe detalii tehnice, vom rezuma şi vom semnifica o serie de concluzii care ar putea interesa diversele categorii de formatori. Cercetarea s-a desfăşurat pe un total de 224 de subiecţi, elevi de liceu şi studenţi din municipiul Iaşi.

Rezultatele cercetării ne îngăduie să tragem concluzia că tehnologia actuală a devenit un bun al tinerilor, multiplele activităţi ale acestora fiind generate şi acompaniate de structurile tehnice actuale. De la activitatea de învăţare, de informare, de muncă până la cele de loisir şi de recreere, cu caracter pragmatic sau ludic, într-o perspectivă grupală sau intim-individuală, toate ipostazele menţionate se clădesc sau sunt mediate pe/de noul context tehnologic. A respinge tehnicul, în numele unor aşa zise valori teoretice absolute, reprezintă a nu fi atent la realitate şi a nu o accepta. Mai degrabă s-ar impune o „îmblânzire“, o umanizare şi o spiritualizare a suportului tehnic, dându-i-se uzanţe unde complementaritatea dintre valori trebuie să fie prezentă. Nu tehnicul în sine este problema, ci raportul care este întreţinut cu acesta.

Reperarea unor conduite ale tinerilor faţă de noile tehnologii ne face să credem că acestea nu sunt deosebit de negative şi criticabile, cum s-ar părea la prima privire. Cei mai mulţi dintre subiecţi o utilizează cu precauţie şi în limite rezonabile, excesele nefiind mai mari decât cele apărute în alte contexte psiho-comportamentale. Totuşi, întârzierea şi crearea unor obişnuinţe - dar şi conştiinţa existenţei lor! - ne determină să fim atenţi la posibilele alunecări, prevenindu-le la nivelul acţiunilor noastre educative. Mai ales că populaţia avută în vedere e încă maleabilă şi sensibilă la diverşii stimuli educogeni.

Relativ la importanţa cunoaşterii mediată de noile tehnologii, se recunoaşte de către subiecţi că aceasta este principala sursă de racordare la valori, dar uneori, ea este o interfaţă în raport cu cultura clasică, stimulând, pentru unii dintre ei, apetitul de a merge direct la astfel de surse. Ţinând cont că însăşi cultura clasică s-a „digitalizat“, prin crearea de tot mai multe biblioteci digitale sau prin virtualizarea unor activităţi specifice (oportunitatea de a face mai ştiu eu ce tur virtual într-un mare muzeu), credem că nici acest lucru nu reprezintă un pericol fundamental. Importantă este relaţia întreţinută cu valoarea, şi nu numaidecât calea (mediul) de vizare a ei.

Tinerii văd în noile conexiuni oportunităţi de intercunoaştere cu alte forme de spiritualitate, cu purtători de culturi diferite. Ei resimt că sentimentele de toleranţă şi de respect între persoane pot fi formate şi întărite prin intermediul tehnologiilor digitale. Nu am intenţionat acum, dar ar fi interesant de ştiut dacă sunt conştienţi, în acelaşi timp, şi de pericolele dispersiei spirituale şi ale disoluţiei identitare.

O importantă uzanţă acordată noilor tehnologii este comunicarea cu caracter instrumental, informaţional, afectiv. Aproape toţi subiecţii comunică şi se informează prin mass-media, internet, poştă electronică, telefonie mobilă. Dincolo de transportul cunoaşterii, tinerii se „transportă“ pe ei înşişi cu interesele, stările, sentimentele, proiecţiile lor. Asta înseamnă că această ipostază a comunicării completează sau compensează unele pierderi care se înregistrează la nivelul comunicării vii, naturale. Crearea unor obişnuinţe de a rămâne în „reţea“ mai mult decât trebuie trădează faptul că pentru unii nevoia socio-afectivă este împlinită preponderent pe această cale - aspect care trebuie să ne dea de gândit!

Se mai poate constata, de asemenea, că o dată cu evoluţia în vârstă, suporturile şi mediile tehnice sunt utilizate cu mai multă responsabilitate, în scopuri academice şi de informare, şi din ce în ce mai puţin pe direcţia distracţiilor şi loisirului. Deducem de aici că intervenţiile educative trebuie să se centreze mai ales spre categorii de vârstă specifice gimnaziului şi liceului. Conduitele de dependenţă ale studenţilor faţă de tehnologia actuală se înrădăcinează în practici formate mai demult, în anii liceului.

Datele invocate ne vor permite, în perspectivă, să creionăm programe de formare pentru tineri (şi pentru cei care îi educă pe ei!) în acord cu mutaţiile valorice intervenite atât în planul tehnicului, cât şi al atitudinilor tinerilor faţă de acesta.