Egoismul ucigaş

Nu aş fi vrut să mai scriu despre subiectul acesta, despre care am mai scris încă o dată în vara aceasta. Numai că mersul lucrurilor nu îmi permite să scriu despre altceva. Acum o lună scriam despre numărul mare de accidente mortale din România şi despre indisciplina şi inconştienţa şoferilor români, dublată de lipsa de măsuri adecvate a autorităţilor care ar fi responsabile de această hecatombă pe şoselele României.

În săptămâna care a trecut au murit nu mai puţin de 52 de oameni în accidente rutiere. Mai mult de şapte pe zi. Statistica asta sumbră a devenit o obişnuinţă a jurnalelor de ştiri. Săptămâna asta însă pentru mine a încetat să mai fie o înşiruire de cifre la televizor, pentru că vinerea trecută un prieten de-al meu de 27 de ani a ajuns încă una dintre victimele acestei tragedii nesfârşite. Mergea regulamentar pe banda sa, când la un vârf de pantă s-a trezit în faţă cu două maşini care se întreceau. Pe contra-sens. Cel care a intrat în el cu 140 de km la oră nu i-a dat nici o şansă. Cristi a murit pe loc, fata din spatele lui e în comă gravă, ceilalţi doi pasageri internaţi în spital.

Nici nu pot să scriu despre asta. Una e statistica, alta e viaţa prietenilor tăi. Dacă în faţa cifrelor te revolţi raţional, compari reglementări, acuzi autorităţi, faci apel la opinia publică, în faţa morţii cuiva apropiat toate acestea par a fi absurde. Dar ştiţi ce e şi mai absurd: cel care conducea maşina care a produs accidentul îi avea ca pasageri în acel moment pe soţia şi fetiţa sa. El făcea întrecere pe drumurile publice cu familia sa la bord. Slavă Domnului că sunt teferi! Dar un om a murit şi alţii se zbat între viaţă şi moarte din cauza mândriei de a nu fi „depăşit“ de tovarăşul tău. Cei care se întreceau se pare că erau prieteni şi se întorceau cu familiile de la muncă, din Occident. Nu ştiu de cine îmi este mai milă, de cei care au fost răniţi, de Cristi care s-a dus la Domnul sau de familia celui care a provocat accidentul. Dacă îi expui morţii pe cei pe care îi iubeşti, pe familia ta, cum oare te comporţi faţă de alţii. Ce poate fi în sufletul unui om care riscă viaţa familiei sale pentru o prostie? Dar în sufletul mamei care gonea cu cei trei copii ai ei, cu 250 de km la oră pe autostradă acum trei săptămâni?

Cum e posibil ca egoismul să întunece în halul asta mintea unui om încât să pună în pericol vieţile celor pe care îi iubeşte, pentru „mândria“ de a fi primul, de a-i depăşi pe toţi, într-un concurs stupid. Ce Dumnezeu se întâmplă cu noi, românii, de unde aroganţa asta şi mândria asta absurdă, care duce până la moarte? Ce folos este să fii primul, dacă cei din jurul tău au de suferit pentru asta? De unde vine această grandomanie ucigaşă? Ce păcate cumplite avem de care încercăm să fugim şi să ne ascundem, după „realizări“ reci şi egoiste care să ne facă mai mari şi mai tari, făcându-i pe cei din jurul nostru mai nefericiţi şi mai disperaţi. Oricare ar fi ele, nu aşa vor fi spălate.

Din nefericire adevărul trist este că suntem o naţiune care a pierdut atât la nivel personal, cât şi la nivel colectiv respectul şi dragostea faţă de celălalt, faţă de aproapele. Şi mi-e teamă că nici o instituţie sau set de reguli sau elite binevoitoare nu vor reuşi să repare această pierdere a sufletului în primul rând. Pentru că lipsa de dragoste, cu tot ce înseamnă ea, adică şi gândul la cum să le fie bine celorlalţi, este o pierdere a sufletului. Pur şi simplu ne-a îngheţat inima. Cine este vinovat pentru asta nu pot să îmi dau seama cu exactitate. Dar ştiu că măcar parţial vina este a fiecăruia şi, fără efortul personal de a o dezgheţa, lucrurile nu au cum să fie rezolvate.

Până atunci încerc să fac efortul ca ori de câte ori conduc şi eu maşina, grăbindu-mă şi enervându-mă pe alţii, să mă pun în pielea celui care l-a omorât pe Cristi şi să mă gândesc cum el nu s-a gândit la cei dragi din jurul meu. Şi mă rog la Dumnezeu să dezgheţe inimile semenilor mei, care, fără să-şi dea seama, provoacă atâta suferinţă. Dumnezeu să îi odihnească pe toţi cei care mor aici şi pretutindeni din lipsa de dragoste a semenilor lor.