Elevul favorit

Există perioade în viaţă când plouă cu încercări care par mai presus de puterile noastre de a îndura. Plouă cu dezamăgiri, care ne nimicesc toate planurile. Pierderile se revarsă în vieţile noastre şi ne fac inima strânsă să tremure de durere. Ploaia necazurilor bate cu putere peste sufletele noastre. Şi totuşi, nu ne înşelăm? Oare plouă numai cu necazuri? Nu. Plouă şi cu binecuvântări. Dacă noi credem cuvântului dumnezeiesc, de sub această ploaie care ne biciuieşte vor răsări flori duhovniceşti cu o aşa mireasmă şi frumuseţe cum n-au mai crescut până acum în viaţa noastră, cât timp a fost liniştită şi scutită de încercări. Nimic nu ne face mai preţioşi în ochii lui Dumnezeu decât răbdarea în suferinţe şi necârtirea.
Cu mulţi ani în urmă, revista „Time” publica o povestire în care amiralul Charles Brown, comandor al Flotei Statelor Unite în Marea Mediterană, relata mişcătoarea situaţie a fiului unui vechi prieten. Amicul care fusese într-o perioadă ambasador al Americii în Grecia avea un băiat bolnav. Numele copilului era Mark şi suferea de pareză spastică. Era o fiinţă minunată, scria amiralul Brown, şi le era drag tuturor. Regina Fredericka, soţia regelui Paul al Greciei, s-a ataşat de acest copil pe când familia lui locuia în Atena şi îi invita adesea să facă vizite la palat. În timpul acestor vizite, Mark se juca în voie cu cei doi copii ai reginei. Într-o zi, fiul reginei, prinţul Constantin, îi spuse micului său prieten american: „Sora mea şi cu mine am vorbit despre tine şi credem că tu eşti elevul favorit al lui Iisus”. „Ce vrei să spui”, întrebă Mark. „Păi, răspunse prinţul, doar ştii cum este. La şcoală, elevului celui mai bun i se dau întotdeauna cele mai grele probleme de rezolvat. Dumnezeu ţi-a dat ţie cea mai grea problemă dintre toate, aşa că tu trebuie să fii elevul lui preferat.” (Preluare din vol. „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, vol. 2, Sophia, 2010)