Episcopul Iosif Gafton și amintirea lui în Arhiepiscopia Bucureștilor

În drumurile mele la Rotari, nu prea departe de Mănăstirea „Sfânta Maria”-Jercălăi din ținutul Prahovei, am aflat istorii mai puțin cunoscute legate de viața și lucrarea misionară de la începutul preoției părintelui Ioan Gafton, devenit, mai târziu, Iosif - Episcopul-vicar patriarhal, apoi Episcop la Argeș și, în cele din urmă, Episcop al Râmnicului și Arge­șului.

Puțini știu că bisericuța din Rotari a fost ctitorită de el. Nu are note spectaculare, nici o arhitectură impresionantă, dar este un lăcaș de închinare cuviincios, zidit într-un sat cu oameni care nu erau foarte apropiați de rânduielile liturgice și de tradiția Bisericii Ortodoxe. O biserică nouă care a născut o comunitate.

În același timp, aici s-a rânduit începutul slujirii sale preoțești, unde a învățat cum să-i adune pe credincioși în comuniune euharistică, pentru a-i învăța Evanghelia dreptății și pentru a construi, împreună cu ei, o biserică și o casă parohială. Pe scurt spus, a fost un loc al întâlnirii oamenilor cu Dumnezeu și între ei.

Iosif Gafton s-a născut în numeroasa familie a preotului Gheor­ghe Gafton și a preotesei Ana. Viitorul Episcop a mai avut încă 12 frați, dintre care unii au devenit slujitori ai Sfântului Altar și aproape toți au fost oameni învă­țați.

Iosif Gafton a primit la botez numele Ioan. Tatăl său l-a îndrumat spre școli teologice, astfel că tânărul Ioan a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Galați (1920), apoi ale Facultății de Teologie Ortodoxă din București (1924). În 1920 s-a căsătorit cu Valeria Mardare. Au avut doi copii: o fetiță, care a murit de mică, și un băiat, Lucian Gafton, care a trăit până în anul 1996.

Drumul tânărului Ioan întru slujirea Bisericii a început la 6 august 1925, când a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei Episcopale a Romanului, de către arhi­ereul Ilarion Mircea Băcăuanul.

În ziua pomenirii Sfintei Parascheva, în același an, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Rotari, din județul Prahova, de către Episcopul Platon Ploieșteanul, rămânând în acest loc zece ani.

La 1 noiembrie 1935 a fost trans­ferat la Biserica „Sfânta Ecaterina” din București, iar patru ani mai târziu a fost numit confe­rențiar misionar și consilier eparhial la Secția culturală, cum erau denumite atunci sectoarele din componența Centrului eparhial. După un timp a primit ascultarea de referent la Sectorul administrativ-bisericesc.

Rămas văduv, a ales chipul îngeresc, fiind tuns în monahism în data de 28 noiembrie 1942, la Mănăstirea Neamț. Două zile mai târziu, a fost hirotesit protosinghel. În luna noiembrie 1943, a fost numit vicar al Patriarhiei Române, iar la 19 decembrie a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Patriarhală de un sobor de ierarhi, în frunte cu Patriarhul Nicodim Munteanu. Atunci a primit titulatura episcopală „Sinaitul”.

La 15 ianuarie 1944, a fost ales de Congresul Național Bisericesc Episcop al Argeșului și întronizat la 21 mai, în același an. Din 16 octombrie 1947 până în februarie 1948, în timpul unei grele sufe­rințe pe care a avut-o Patriarhul Nicodim, a girat și obligațiile Patriarhiei, după care, începând cu 11 martie 1948 și până în ianuarie 1949, a condus ca locțiitor Eparhia Râmnicului. În februarie 1949, a fost ales titular al Eparhiei Râmnicului și Argeșului. Întronizat în ziua de 27 martie 1949, a păstorit eparhia până la moarte.

În lunga sa slujire, a fost preocupat de restaurarea mănăstirilor Vâlcii și Argeșului. În același timp, au fost înălțate și noi lăca­șuri de închinare, dar într-un ritm destul de lent, din pricina situației opresive generate de instaurarea regimului comunist.

În ce privește slujirea de la Parohia Rotari, mai multe surse, inclusiv jurnalul Episcopului Iosif, păstrat în arhiva bisericii, consemnează că, adeseori, în obștea satului au fost conflicte, iar preotul și parohia erau implicați și în disputele dintre oameni. Satul Rotari, numit cândva Teslari, avea locuitori agresivi, iar multele neînțelegeri se încheiau prin violențe. Cântărețul pe care l-a avut preotul Ioan Gafton în vremea slujirii sale la Parohia Rotari mărturisea că părintele reușise să schimbe oarecum comunitatea, să o apropie de Biserică și să-i facă pe oameni să se respecte între ei.

Împreună cu soția sa, Valeria, a ajutat la ridicarea și înfrumuse­țarea lăcașului de cult, bucurân­du-se, la final, că măcar unii dintre locuitorii de aici au fost aduși pe calea adevărului. Tot atunci a fost rânduit să slujească și la biserica de la Malul Roșu. Distanța era de câțiva kilometri, greu de străbătut pe ger, ploaie și frig. De multe ori, vara organiza acolo cateheze, în care explica din Sfintele Evanghelii, făcând ca unele dintre aceste întâlniri cu enoriașii să dureze și câte două, trei ore. Se păstrează mărturii despre omiliile părintelui Iosif, care aveau o rezo­nanță covârșitoare, ca de tunet. În perioada aceea, a construit pe lângă biserică și o casă parohială, cum reiese din procesele-verbale încheiate în anii respectivi.

S-a notat, prin diferite însemnări, tot ce făcea pentru întreaga comunitate, inclusiv nenumăratele împotriviri de la autoritățile vremii, care nu vedeau cu ochi buni lucrarea preotului. Era misionar, apropiat de oameni, cu o viziune cuprinzătoare asupra vieții bisericești, arătându-se în permanență preocupat de cinstirea eroilor și de ajutorarea celor aflați în suferință. A fost, încă dintru început, un preot devotat misiunii sale.

O atentă privire asupra vieții sale ni-l descoperă și ca pe un om care s-a așezat sub voia lui Dumnezeu. Această atitudine l-a caracterizat mai ales în momentele dificile, la pierderea copilei sale sau la naște­rea fiului său, când s-au ivit multe complicații, iar medicii i-au cerut să hotărască cine să fie salvat, copilul sau mama. Aflat într-o asemenea situație, preotul Ioan s-a închinat și a spus: „Eu nu pot să hotărăsc nici asupra vieții, nici asupra morții cuiva și nici nu am acest drept. Facă-se voia Domnului!”. Atunci i-a murit soția. Fiul a trăit și a ajuns, în cele din urmă, preot în Occident, la Londra, unde a murit în anul 1996.

Amintirea pr. Ioan Gafton și a slujirii sale a rămas vie în viața credincioșilor din Rotari. Dumnezeu a rânduit ca preotul Gabriel Anghelineș, numit în această parohie în anul 2017, să acorde atenția cuvenită înaintașilor și, în special, ctitorului acestei biserici, devenit peste ani Episcopul Iosif Gafton. Deși parohia nu are mari posibilități, prin sacrificii însemnate, preotul Gabriel An­ghe­lineș s-a străduit să înnoiască sfântul lăcaș, ajuns deja la 100 de ani de existență. Împodobită cu pictură, cu mobilier și cu cele necesare, adăugând și câteva depen­dințe, biserica păstrează, în pronaos, chipul ctitorului Iosif Gafton, purtând veșminte arhi­­-e­rești.

Alături de Sfântul Altar, în partea dreaptă, se află mormântul preotesei, Valeria, și al micuței copile, care fusese îngropată mai înainte în același loc...

Preotul Gabriel Anghelineș a comandat și un bust, care a fost așezat în curte, în memoria episcopului.

În perioada slujirii la București, ca Episcop-vicar, Vlădica Iosif Gafton a fost un ierarh atent și prezent, cu timp și fără timp, în lucrarea misionar-pastorală și liturgică, călătorind adeseori în diferite locuri ale eparhiei și dincolo de ea. Se vorbește despre implicarea lui în multe activități, într-o vreme în care Patriarhul Nicodim era suferind.

Din mărturia arhimandritului Partenie Apetrei, viețuitor al Mănăstirii Neamț în anii ’40, am reținut că vara, când Patriarhul Nicodim era retras la Mănăstirea Neamț, Iosif Gafton venea de cel puțin două ori pe lună cu un avion special, care ateriza pe un câmp din apropierea mănăstirii, și aducea spre aprobare acte oficiale ale Patriarhiei, consultându-se cu Patriarhul Nicodim în vederea solu­ționării lor. De aceea, nu e de mirare că, în anul 1948, Iosif Gafton s-a aflat printre candidații la Tronul Patriarhal.

La împlinirea a 40 de ani de la trecerea lui la cele veșnice, cele două parohii din Arhiepiscopia Bucureș­tilor la care a slujit, Rotari, Protoieria Urlați, respectiv „Sfânta Ecaterina”, Protoieria Sector 4 Capitală, îl cinstesc cum se cuvine pe unul dintre ostenitorii vrednici, punând în valoare hărnicia, zelul misionar și preocuparea pentru slujirea liturgică a părintelui Ioan Gafton. Această lucrare a dat roade și în activitatea care a urmat până la trecerea sa la cele veșnice, ca Episcop-vicar patriarhal, Episcop al Argeșului și apoi Episcop al Râmnicului și Argeșului, creionând chipul unui ierarh iubitor al Bisericii și slujitor destoinic în ogorul Domnului pentru propovăduirea cuvintelor Evangheliei într-o perioadă grea, asemănată adeseori persecuțiilor din veacurile de început ale crești­nismului.