Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Epitaful Sfântului Antim Ivireanul

Epitaful Sfântului Antim Ivireanul

Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Policarp Chiţulescu - 15 Iul, 2016

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a dăruit odoare sfinte unor aşezăminte monahale pentru a fi pomenit la sfântul jertfelnic, aşa cum au obişnuit toţi vlădicii şi domnitorii noştri. De la Sfântul Antim nu s‑au păstrat decât puţine obiecte liturgice şi câteva cărţi. Despre potirul dăruit în 1694 Mănăstirii Snagov şi despre antimisul dat unei parohii din Ardeal am scris cu altă ocazie. Aceste obiecte se află azi în muzeul mănăstirii ctitorite de Sfântul Antim care, în această toamnă, va fi redeschis publicului.

În Biblioteca Sfântului Sinod am identificat, de asemenea, cinci cărţi pe care Sfântul Antim a semnat în greceşte ca posesor. Erau nişte cărţi greceşti de cult pe care le‑a utilizat, probabil, la traducerile sale în limba română. În depozitul Muzeului Naţional de Artă al României am descoperit încă două obiecte sacre legate de ostenelile ctitoriceşti ale Sfântului Antim. Un epitaf şi o căţuie frumoasă din argint.

În prezentarea de faţă vom descrie numai epitaful, care este şi el la fel de artistic lucrat. Tema iconografică a epitafului este Plângerea lui Iisus, momentul care a avut loc după pogorârea trupului Domnului de pe cruce, reprezentând de fapt pregătirea trupului Domnului pentru îngropare. Compoziţia din epitaful nostru este simplă: trupul Domnului Iisus este întins pe un giulgiu realizat cu fir de argint. La căpătâiul Domnului este aşezată Fecioara Maria, în spatele ei fiind Maria Magdalena, una dintre femeile purtătoare de miruri. Lângă cruce, stă în picioare Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, ca unul care, împreună cu Maica Domnului, a stat tot timpul lângă Mântuitorul, inclusiv în momentul răstignirii. La picioarele Mântuitorului se află doi bărbaţi în vârstă, identificaţi cu Iosif din Arimateea, cel care a cerut trupul lui Iisus de la Pilat şi Nicodim, fruntaş iudeu care a crezut în Iisus. În planul al doilea, deasupra crucii, sunt reprezentate soarele, luna şi stelele, arătând participarea întregii creaţii la înfricoşata taină a morţii cu trupul a Fiului lui Dumnezeu. La picioarele Fecioarei Maria se află un vas cu miruri pentru ungerea trupului mort şi un coş în care sunt puse patru piroane înfăşurate într‑un ştergar. Chenarul care încon­joară compoziţia este brodat pe mătase galbenă cu numeroşi trandafiri, crini stilizaţi şi floarea‑soarelui. În cele patru colţuri ale chenarului se află câte un medalion cu chipurile celor patru Sfinţi Evan­ghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Pe marginea chenarului este brodată următoarea inscripţie: Mântuitoriului D(u)mn(e)zeu şi tuturor sf(i)nţilor şi această pogrebanie î(m)preună cu altele cu cucerie să închină de smeritul mitropolit al U(n)grovlahiei Anthim Ivireanul spre mântuire sufle­tească, leat 7222 (1714), martie. Anhimo to timondhi tin sin taphin iktirmon didu ptesmaton lisin(lui Antim care cinsteşte îngroparea Ta Milostive, dă‑i iertare de păcate - trad. n).

Epitaful are dimensiunea de 1,35 m x 1,05 m. Broderia epitafului este executată cu fir de aur, argint şi mătase pe atlas roşu, chipurile fiind pictate pe mătase. Aureolele sunt realizate din grăunţe de mărgăritar, pe alocuri pierdute. Conform inscripţiei, putem crede că epitaful a fost dăruit Mănăstirii îTuturor SfinţilorÎ (Antim), care şi sunt invocaţi de către donator, în luna martie din anul 1714. Acest epitaf a ajuns cu timpul, după secularizare, odată cu desfiinţarea Mănăstirii Antim, la Episcopia Argeşului, Mănăstirea Antim fiind metoc al acestei ­episcopii din 1797. În luna noiembrie 1916, în contextul desfăşurării Primului Război Mondial, obiectele preţioase ale Episcopiei Ar­geşului au fost aduse la Bucureşti, la Antim, şi depozitate în Palatul Sfântului Sinod. Printre obiectele evacuate s‑a numărat şi epitaful nostru. Obiectele asigurate la Bucureşti pe timpul războiului au fost returnate Episcopiei Arge­şului în august 1917, mai puţin 39 dintre acestea. Directorul Casei Bisericii, Petre Gârboviceanu, a oprit pentru Muzeul Casei Bisericii 39 de piese care i s‑au părut interesante pentru expoziţia ministerului său. Între acestea s‑au situat epitaful Sfântului Antim şi icoana Sfinţilor Simion şi Sava (una dintre icoanele de familie ale Sfântului Voievod Neagoe Basarab). După cum se reflectă într‑un referat din anul 1931, Episcopul Nichita Duma al Argeşului a cerut în repetate rânduri să‑i fie restituite obiectele oprite în mod abuziv de Casa Bisericii. După anul 1948, majoritatea colecţiilor muzeale existente în Bucureşti au fost comasate în nou‑înfiinţatul Muzeu de Artă al României, unde epitaful Sfântului Antim se află şi astăzi.