Epuizarea cuvintelor

Pământul devine tot mai tăcut sub povara cuvintelor scrise. Trilioane de gigabiți de informație rememorează orice comunicare umană în limbajul literei, al imaginii, al codurilor inserate pe plăcile de bază ale tuturor mecanismelor tehnologice. Cuvântul rostit începe să moară, înecat în degetele harnice ale oamenilor robotizați de excesul scrisului. Scriem oriunde: pe telefon, pe tabletă, pe pereții minții noastre haotice. Scriem cu stiloul, cu pixul, cu degetele pe ecranele tactile, dar nu mai vorbim. Am ajuns doar să comunicăm, dar nu vorbim. Transmitem semnale oarbe în spațiul de cunoaștere al celorlalți.

În spatele acestui conglomerat de informație se află mulți oameni epuizați. Cei în care „Cuvântul” nu se poate manifesta niciodată. Mulți dintre ei au scris enorm, au comunicat în diverse prelegeri la fel de mult, au ținut sesiuni de training, au excelat în orice tip de comunicare modernă. Pune-i să spună un „te iubesc” din inimă... Mai bine ți-ar fi fost să nu-l fi auzit niciodată. Parcă ar fi fost născut de o inimă din plastic. Este flasc, lipsit de orice fel de inflexiune, eșec al unei întregi vieți, un simplu rebut.

În schimb, mergi la chilia unui pustnic sau într-o mănăstire cu o viață de obște întemeiată pe slujbe liturgice ținute cu strictețe, în care tăcerea se îngemănează cu o simțire atât de adâncă, încât Dumnezeu pare să-ți vorbească prin toate acțiunile pe care le trăiești. Nu vei auzi nici acolo multe cuvinte, dar nici unul nu va fi contrafăcut. Toate se vor naște din inima celor care trăiesc în rugăciune. Iar de nu vei vrea să mergi la mănăstire, atunci stai în tăcere câteva minute zilnic pentru a nu-ți uita glasul interior, pentru a nu te înstrăina de propria ta inimă. Iar apoi roagă-te cu smerenie să nu-l uiți, să nu ajungi să te privești în oglinda propriului suflet ca într-o apă tulbure. Te vei mai recunoaște? Vei mai ști cine ești dacă te lași atras de inundația informațională modernă în care glasul tău interior devine mut?

Uneori, pare că și predica și cuvintele preo­ților, în general, sunt lovite de această sterilitate a informației moderne. Pentru a capta auzul omului de azi, preotul se vede adesea nevoit să apeleze la unele filme, la cărți științifice sau la modă, la un dialog modest din punct de vedere intelectual sau, din contră, destul de elevat. Din dorința de a ne face tuturor toate fără a păstra vreo limită, ajungem uneori să nu mai fim nimic pentru nimeni. Identitatea se pierde când trăirea interioară se pervertește. 

Setea și foamea de Cuvântul lui Dumnezeu încep să se facă simțite. Nu este destul să citești, trebuie să găsești și oamenii care îți pot explica, care te pot îndruma în direcția potrivită pentru a trăi cu adevărat viața alături de Dumnezeu, pentru a te hrăni duhovnicește cu ceea ce trebuie. Ne culturalizăm mult. Este momentul să ne întoarcem din toată inima către Cuvântul lui Dumnezeu, altfel riscăm să epuizăm cuvintele inutil. Iar vorbirea deșartă nu este un păcat atât de mic, mai ales dacă ne uităm la ușurința cu care toți scriu și vorbesc astăzi.