Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Eroismul cotidian

Eroismul cotidian

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 22 Sep, 2021

Imaginea clasică a eroilor este aceea a unor oameni capabili să „își pună viața pentru prietenii lor”, să se jertfească. Exemplul cel mai cunoscut din istoria Bisericii este cel al martirilor, cei care au mărturisit neclintiți credința lor în Hristos și au plătit curajul lor cu viața. Actele martirice sunt lecturi tulburătoare pentru orice generație. Odată cu edictul de libertate a creștinismului și cu apariția strălucitoare a monahismului, profilul eroului se schimbă. Martiriul nu mai este cel din piața publică, al celor torturați pentru opțiunea lor radicală. Martiriul nu mai este punctual, ci devine durativ. Nu mai este o priveliște desfășurată sub ochii lumii, în piețe publice, ci este zilnica jertfă de sine a celor ascunși în munți, în deșert, în peșteri, în spatele unor impenetrabile ziduri mănăstirești ori în colibe fragile.

Monahismul prezintă lumii un alt tip de erou. Eroul lipsit de strălucire și de lauri, care își petrece viața în rutina rânduielii. Modelul acesta poate fi aplicat bine creș­tinilor din lume. Într-un timp în care spiritul veacului te poate smulge ca o tornadă (ori te poate purta pe nesimțite în derivă) și să te arunce departe de rugăciune, să ții constant o regulă, un canon, este deja eroism. Eroismul celor care zeci de ani pot să reziste furtunilor interioare ori presiunilor din afară pentru a face un minim de rugăciune. Un eroism de uzură, discret. În locul extraordinarului ascetic punctual (care nu este dublat de forța continuității) este mult mai valoros eroismul cotidian al celor care pot să țină zilnic o regulă de rugăciune cât de mică, realizabilă în orice context. Cu alte cuvinte, e preferabil focul mocnit, care încălzește constant, în locul unei explozii, al cărei potențial este mai degrabă distructiv decât transfigurator.

Acesta este tipul de eroism la care cei mai mulți dintre noi probabil că putem accede. Iar, dacă nici acolo nu putem ajunge, mai există încă o șansă. Dacă eroismul cotidian despre care am vorbit până acum este al celor care reușesc să rămână neclintiți, totuși, există încă o formă a aceluiași eroism. Este eroismul celor care încearcă. Al celor care nu cedează în pofida tuturor eșecurilor. Al celor pe care doar speranța îi mai ține în picioare. Eroismul nebun al celor care pot continua să spere în ciuda infirmărilor de o viață. Al celor a căror privire se îndreaptă exclusiv către viitor.

Și, la final, nici măcar nu e sigur care drum este mai solicitant: al celor care reușesc și se mențin ori al celor care încearcă o viață întreagă.

Păstrează deci o regulă de rugăciune pe care să o poți îndeplini! Ține-te de ea cu disciplină! Dacă nu reușești, încearcă mai departe! Porțile eroismului sunt deschise și pentru tine.

Citeşte mai multe despre:   monah