Euro-de-toate...

Dintre inovaţiile lexicale din ultimul deceniu, pe primul loc, fără concurenţă reală, se află compusele cu euro-: orice (sau aproape orice) poate fi raportat la integrarea europeană, dar în special, la o viziune a integrării respective!

Până nu demult, în dicţionare (destul de recente) erau de găsit doar câteva „intrări“ ferme: adjectivul euroasiatic, ce porneşte, în fond, de la Eurasia (nume pentru masa continentală formată din Europa şi Asia, ce poate fi considerată ca un supracontinent), euroatlantic (o combinaţie similară, de factură politico-geografică),eurodolar şi eurodeputat. Au apărut, destul de repede, Eurosport (şi eurogol) şi am importat Eurovisionul.

În scurt timp, lucrurile s-au schimbat radical şi nu este nevoie să explicăm semnificaţia termenilor citaţi în continuare, utilizaţi în registrul familiar al limbajului publicistic, deoarece aceasta este transparentă; totul se descifrează prin referirea la structuri politice şi la „standard european“.

Importantă este categoria termenilor mai mult sau mai puţin tehnici: eurobarometru, eurocapitală, eurobirocrat (şi eurobirocraţie, folosite la modul serios!), eurocriză, euroglobalizare (aşadar o globalizare limitată continental!), dar nu ne-am propus să stăruim asupra acestei categorii, în fond neinteresantă stilistic, întrucât astfel de vocabule numesc realităţi evidente (şi sunt creaţii ce pot deveni necesare): eurogară, eurobrutărie, euroexamen, apoi, fireşte, euroelev, eurostudent şi europrofesor. Dar s-a ajuns şi la eurocioban (în ziare am citit despre „Primul eurocioban“ de la noi), deci nu putea lipsi nici eurobrânza! (tot în ziare am citit despre nişte cehi, cărora le trebuia suma de 115.000 de euro pentru a-şi dota ferma de capre cu tehnologia impusă de normele comunitare).

În ceea ce priveşte discursul public, de-a dreptul copleşitor este numărul acestor compuse, termeni reflectând creativitatea, spontaneitatea comunicării marcate de afect şi imaginaţie, care au apărut ca ciupercile după ploaie; din acest inventar, selectăm doar câteva exemple.

Iată, mai întâi, cuvinte numind atitudini, diverse, pentru stări de spirit ale analiştilor sau ale populaţiei (unele având modele în presa internaţională, în special de limbă franceză): de la registrul neutru (dar implicând naivitatea) sau direct pozitiv, la cel caracterizat prin neîncredere sau acreală. Din primul grup, semnalăm euroaşteptare, eurosperanţă, eurooptimist, euroentuziasm, eurofilie şi chiar eurofanatic. Îndepărtându-ne, treptat, de această atitudine, pornim de la eurolucid, europrudent, pentru a ajunge la eurosceptic, eurocritic, eurodepresiv, eurodisperare, eurofobie, căci, de, mai există şi euroaroganţa şi primim euroavertismente, aşadar, de ce să ne facem vinovaţi de euroipocrizie!

Nu este de neglijat impresia pe care o produce apariţia unor astfel de termeni în ştiri de senzaţie: în Iaşi, în zona Cantemir – Podu Roş, un tramvai a fost zdrobit (?) de un... eurocontainer! Nu stăm rău nici din perspectiva contactelor transfrontaliere: se vorbeşte despre „euroşpaga pentru vameşii unguri“, dar ceea ce pare la prima impresie derizoriu poate fi doar o sfidare a convenienţelor; din ziare aflăm că a avut loc un Festival internaţional „Euromarioneta“.

Încununarea stilistică se află, fireşte, în mesaje particulare de pe bloguri: eurosecetă, eurodurere, euroisteţime; ba, mai mult, un oarecare îşi alintă astfel un amic: „Ionuţ, eşti europrost?“.

Cu privire la destinul unor astfel de compuse ocazionale, în registru ludic, ne propunem să revenim săptămâna viitoare.