Europa creştină: Bolnavii, în centrul atenţiei

Ieri (11 februarie) a fost celebrată cea de-a XIX-a Zi Mondială a Bolnavului. A fost fixată cu scopul de a-i sensibiliza pe creştini, instituţiile sanitare şi societatea civilă însăşi pentru o mai bună asistenţă acordată celor bolnavi. Astfel, în multe locuri din lume au fost iniţiative care au promovat o sensibilitate mai mare, în cadrul comunităţilor creştine şi al societăţii civile, faţă de fraţii şi surorile care trăiesc în condiţii de suferinţă şi de boală. În acelaşi timp, ziua de ieri a avut menirea de a da un nou elan reflecţiei asupra misterului suferinţei umane în lumina credinţei creştine.

Ziua Bolnavului a fost instituită în anul 1992 de papa Ioan Paul al II-lea. Pentru fiecare an, papa dă un mesaj special. Mesajul pentru anul acesta porneşte de la un verset din Scrisoarea întâi a Apostolului Petru (2,24): "Prin rănile lui aţi fost vindecaţi", avându-l în centru pe tămăduitorul prin excelenţă, Isus Cristos.

De altfel, Evangheliile dau mărturie că Isus s-a preocupat mereu de cei în suferinţă. La el veneau bolnavii sau erau aduşi de alţii pentru a fi vindecaţi. El a dat pilda cu samariteanul milostiv care s-a aplecat asupra celui lovit de tâlhari şi s-a îngrijit de el, bandajându-i rănile şi preocupându-se de sănătatea lui. Tot el a fost acela care le-a spus ucenicilor: "Mergeţi!... Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli" (Mt. 10, 6-9).

Biserica Catolică gestionează în întreaga lume peste 5.000 de spitale, 20.000 de centre medicale şi 4.000 de case pentru îngrijirea bolnavilor şi a persoanelor cu handicap. Multe dintre aceste structuri operează în ţări unde creştinii sunt în minoritate, oferind îngrijire şi pacienţilor necreştini. În Orientul Mijlociu, de exemplu, Biserica are 544 de structuri sanitare: 76 de spitale şi case de îngrijire, 113 structuri sanitare pentru persoanele în vârstă, 331 de centre ambulatorii şi dispensare, 24 de case pentru persoanele cu handicap, centre de reabilitare în care lucrează călugări şi călugăriţe. În unele zone ale ţărilor în curs de dezvoltare, structurile Bisericii reprezintă singurele servicii sanitare disponibile.

Instituţiile sanitare bisericeşti au în grijă circa un sfert dintre bolnavii de SIDA din întreaga lume. Asistenţa celor în suferinţă poartă cu sine şi un aspect spiritual, chiar şi atunci când nu asigură vindecarea fizică: a sta lângă bolnav de multe ori este mai important decât a-i prescrie medicamente.

Mesajul Papei de anul acesta scoate în evidenţă trei idei fundamentale.

Prima se referă la faptul că în centrul atenţiei trebuie să stea mereu persoana umană, căreia i se datorează îngrijire, mai ales atunci când se află în stare de suferinţă, de marginalizare. Sprijinul trebuie oferit, respectând demnitatea celui suferind şi având conştiinţa că nimeni nu poate să fie uitat sau exclus.

În al doilea rând, este necesară umanizarea domeniului sanitar. Acest lucru trebuie făcut pentru că aşa cum afirmă Benedict al XVI-lea în scrisoarea enciclică "Spe salvi": "Măsura umanităţii se determină în mod esenţial în raport cu suferinţa şi cu cel suferind. Acest lucru este valabil atât pentru fiecare în parte, cât şi pentru societate. O societate care nu reuşeşte să-i accepte pe cei suferinzi şi nu este capabilă să contribuie prin compasiune pentru a face în aşa fel încât suferinţa să fie împărtăşită şi purtată şi în interior este o societate crudă şi inumană" (nr. 38).

A treia idee se referă la angajarea Bisericilor. Există în mesaj invitaţia, pentru diecezele răspândite în lume, de a lua iniţiative şi de a se strădui ca îngrijirea persoanelor suferinde şi bolnave să fie îmbunătăţită şi făcută mai eficientă.

Este important, subliniază Benedict al XVI-lea, să pornim de la misterul lui Dumnezeu, revelat pe deplin în Fiul său, Isus Cristos, Răstignit şi Înviat, pentru a lumina misterul omului, răscumpărat şi "vindecat". Domnul cu învierea lui, chiar dacă nu a eliminat suferinţa şi răul din lume, le-a învins la rădăcină, aşteptând să le şteargă total prin venirea lui definitivă. Numai aşa poate fi trăită în speranţă condiţia şi experienţa suferinţei. "Fiul lui Dumnezeu - se specifică - a suferit, a murit, dar a înviat, şi tocmai pentru aceasta rănile acelea devin semnul răscumpărării noastre, al iertării şi al reconcilierii cu Tatăl".

Fără îndoială, sunt mulţi care se află şi astăzi în suferinţă. În afară de a ne ruga, suntem chemaţi să aducem alinare celor care îşi petrec viaţa pe paturile de suferinţă în casele lor, ale spitalelor sau ale caselor de bătrâni. Chemarea lui Isus de acum mai bine de două mii de ani este valabilă şi astăzi: "Am fost bolnav şi aţi venit să mă vedeţi" (Mt. 25, 36).