Eurovision 2008 - victorie a mediocrităţii pe portativ

▲ În intenţia organizatorilor, Eurovision s-a dorit un concurs internaţional de muzică, la care să participe toate ţările europene, în cadrul unui spectacol de televiziune transmis în direct ▲

Sâmbătă noapte, în intervalul orar 22:00-1:17, TVR1 a fost lider naţional al audienţei, graţie transmiterii finalei concursului de muzică uşoară „Eurovision Song Contest“, ajuns la ediţia cu numărul 53. Din păcate pentru cei aproape 1,4 milioane de telespectatori care au privit cu emoţie finala, rezultatele concurenţilor români (Nico şi Vlad Miriţă, cu melodia „Pe o margine de lume“) au fost catastrofale, ocupând locul 20 din 25 de melodii finaliste (România a primit votul maxim (12 p.) doar de la Moldova şi Spania, urmate fiind de Israel (cu 6 p.), Franţa (4 p.), Portugalia (4 p.), Irlanda (3 p.), Cipru (3 p.) şi San Marino (1 p.), fiind şi cel mai slab rezultat al României la acest concurs din ultimii zece ani.

Cum e obiceiul pe la noi, deja a început vânătoarea de vinovaţi şi de explicaţii pentru acest insucces. După ce anul trecut România ocupase locul 13, cu o melodie caraghioasă, însoţită de refrenuri cântate în mai multe limbi vorbite în Europa („Liubi, liubi, I love you“, intepretată de trupa de cabaret Todomondo), anul acesta organizatorii români au decis să trimită în concurs o piesă „serioasă“, cu un iz vag de melodie de succes din anii â70. Nu ne pronunţăm asupra calităţii melodiei (unele voci răutăcioase au insinuat că melodia „Pe o margine de lume“ ar fi un plagiat după melodia spaniolă „La Magia Del Corazón“, interpretată de David Bustamante şi David Demaría) şi nici asupra calităţii vocilor celor doi interpreţi, cotate ca fiind cele mai bune la această oră. Dincolo de acest insucces, ca în fiecare an de altfel, s-a pornit o mare zarvă prin presă, pentru a se găsi o soluţie de viitor care să ne ferească de asemenea eşecuri.

La urma urmei, ce este acest concurs de muzică uşoară, care, de la prima ediţie din 1956, a ajuns la cea cu numărul 53? În intenţia organizatorilor, Eurovision s-a dorit un concurs internaţional de muzică, la care să participe toate ţările europene, în cadrul unui spectacol de televiziune transmis în direct. Era un proiect ambiţios, mai ales că în anii â50 nu existau transmisii tv prin satelit, aşa că un spectacol care să se vizioneze simultan în mai multe ţări se putea realiza numai prin interconectarea reţelelor terestre de relee de retransmisie din ţările respective. Eurovision a debutat cu 7 ţări concurente în 1956, ajungând ca, în anul 2008, să participe 43 de ţări (nu toate din Europa, foarte multe fiind foste republici sovietice).

Despre palmaresul Eurovision nu se pot spune prea multe. Deşi a rămas cel mai longeviv show de televiziune, fiind vizionat în fiecare an de sute de milioane de oameni, Eurovisionul nu a lansat prea multe nume în muzica internaţională, cu excepţia grupului suedez ABBA, care a câştigat ediţia din 1974 cu melodia „Waterloo“ şi care, ulterior, a avut o carieră muzicală fenomenală. Cine îşi mai aduce aminte de laureaţi ai Eurovision ca Lys Assia, Corrie Brokken, André Claveau Dors, Teddy, Jacqueline Boyer, Jean-Claude Pascal, Isabelle Aubret, Gigliola Cinquetti, France Gall, Udo Jürgens, Sandie Shaw, Massiel, Salomé, Lulu, Lenny Kuhr, Frida Boccara, Dana, Séverine, Vicky Leandros, Anne-Marie David, Teach-In, Brotherhood Of Man, Marie Myriam, Bucks Fizz, Corinne Hermes, Carola, Dana International, Charlotte Nilsson, Dave Penton şi alţii? Sunt nume care vor figura, eventual, într-un volum omagial dedicat unei ediţii jubiliare a Eurovision.

După succesele ameţitoare ale României de la ediţiile 2005 şi 2006 (Luminiţa Anghel şi Sistem - locul 3, respectiv Mihai Trăistariu - locul 4), eşecul Todomondo de la ediţia de anul trecut părea o mică eroare de parcurs. Cu atât mai mult a şocat prăbuşirea în clasament a duetului Nico&Vlad Miriţă. Doar ne prezentaserăm cu o piesă „frumoasă“, nu? Nu au lipsit vechile teorii ale conspiraţiei, care întotdeauna lucrează împotriva noastră şi în favoarea „altora“. S-a vorbit despre voturile „regionale“, care se acordă pe criterii de bune vecinătăţi sau etnice. Astfel, ar fi votul nordicilor, care se acordă reciproc, pe principiul „Eu te votez, tu mă votezi“, apoi votul balcanicilor, unde se votează reciproc mai ales ţările din fosta Iugoslavie şi, în fine, votul fostelor republici sovietice în favoarea Rusiei (care se manifestă mai ales prin prezenţa unor puternice minorităţi rusofone în respectivele ţări). Teoria este parţial corectă, pentru că nu explică de ce în 2005 şi 2006 România s-a plasat printre primele patru ţări, deşi vecinătăţile şi „simpatiile etnice“ erau aceleaşi ca şi la ediţia din 2008.

Rămâne valabilă ultima variantă de cercetat: valoarea artistică a melodiei prezentate în concurs. Aici pare a fi adevărata conspiraţie, care lucrează împotriva noastră. E vorba de conspiraţia mediocrităţii pe portativ, care anul acesta a mai bifat o „acţiune“: Eurovision 2008 - locul 20. Nu-i nimic, urmează ediţiile din 2009 şi din anii următori, când sunt şanse mari să mai rezulte „din greşeală“ vreun loc bunicel în clasament.