Evanghelia alcătuită și citită prin „ochii Duhului”

Majoritatea celor care încearcă să adâncească înțe­legerea Evangheliei primului sinoptic prin intermediul omiliilor Sfântului Ioan Hrisostom sunt mirați de cuvintele din deschidere: „Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată, încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre. Și după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot așa ar fi trebuit ca și inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul cel Sfânt”. Deși introducerea este în tâlcuirea unei cărți biblice, se subliniază că, pentru credința și ex­periența poporului lui Dumnezeu, esențială este scriitura Duhului, realizată de Acesta în adâncul omului cu viață curată, însuflețit de harul divin, și nu litera scriiturii.

Până la Întrupare, precizează Hrisostom, Dumnezeu a comunicat „față către față” cu oamenii al căror suflet a fost curat. Odată cu generalizarea păcatului și cu încremenirea în separare (diabolică) față de Dumnezeu, a devenit necesară consemnarea cuvintelor și faptelor lui Dumnezeu. Cu ajutorul scriiturii a fost păstrată și memoria legământului nou dintre Dumnezeu și umanitate, chiar dacă prin Întrupare Apostolilor le-a vorbit Însuși „Cuvântul lui Dumnezeu ieșit din tăcere” (expresie a Sfântului Ignatie Teoforul), fără a le lăsa ceva scris, ci făgăduindu-le că le trimite de la Tatăl pe Duhul Sfânt pentru a-i îndruma și a le aminti toate (cf. Ioan 14, 26).
Prima generație de creștini face această experiență apostolică a dialogului cu Părintele Ceresc mediat tainic de Hristos prin Duhul lui Dumnezeu; o expe­riență semnalată ulterior, însă doar excepțional. De pildă, Sfântul Zosima observă la Sfânta Maria Egipteanca faptul că pome­nește cuvinte din Sfintele Scripturi, însă nu înțelege cum este posibil în lipsa unui contact cu acestea sau a unei instrucții biblice. Cuvioasa clarifică, citând parcă din Hrisostom: „Crede-mă, omule, că n-am văzut de când am trecut Iordanul pe alt om decât astăzi chipul tău. […] Iar carte n-am învățat niciodată. Nici n-am auzit pe cineva cântând sau citind psalmi. Cuvântul lui Dumnezeu însă, Care este viu și lucrător, dă omului cunoștință”. Această excepție confirmă radiografia lucidă a exegetului antiohian: „Gândește-te cât de rău am ajuns! Noi, care eram datori să viețuim atât de curat, încât să nu mai fi avut nevoie de Sfintele Scripturi, ci în loc de hârtie să fi dat Duhului inimile noastre spre a scrie pe ele, am pierdut cinstea aceasta și am ajuns să avem nevoie de scrieri”.
Este cu atât mai grav, cu cât ignorarea și desconsiderarea Sfintelor Scripturi echivalează cu refuzul noului mijloc la care Dumnezeu a apelat pentru a reface puntea de comunicare cu umanitatea. Sfintele Scripturi nu sunt frecventate ca urmare a unei sugestii diabolice care privează de harul Duhului Sfânt. În afara relației vii cu Dumnezeu, cunoașterea cuvintelor Sale pare inutilă, și transpunerea înțelepciunii acestora într-un mod de viață este blocată. Sfântul Ioan avertizează că viața celui care nu e dispus să-L asculte pe Dumnezeu măcar când le vorbește oamenilor prin lecturile biblice de la slujbe se limitează exclusiv la cuvinte (care afișează fățarnic faptele bune, acestea lipsind din practică).
Deoarece își alcătuiește Evanghelia plin de Duhul Sfânt, Matei este ghidul către o realitate ­tran­s­cendentă uimitoare, inaccesibilă omului lipsit de comuniunea cu Dumnezeu, iar cartea sa este poarta de acces către modul de viață inedit descoperit de Hristos. Cu „ochii Duhului”, după expresia lui Hrisostom, evanghelistul înlesnește înțelegerea scripturii sale și transformarea vieții după ceea ce Dumnezeu le transmite oamenilor.
Prin tâlcuirea Evangheliei după Matei, Sfântul Ioan Hrisostom propune o nouă cale pentru recuperarea comuniunii Duhului Sfânt. Această nouă cale presupune lectura pasionată și atentă a cărții primului dintre sinoptici, pe care lucrarea harului divin îl transformă într-o carte vie. Frec­vența lecturii asigură familiaritatea cu Vestea cea Bună - autorevelarea lui Hristos Însuși. Dacă lectura susținută este deschizătoare de drum cunoștinței, mintea trează este necesară în pătrunderea tainelor Evangheliei, în asimilarea deslușirii propuse de autorul omiliilor și în conectarea vieții fiecăruia la Cuvântul Vieții.