Evangheliarul de la Lorsch

Evangheliarul de la Lorsch este un manuscris creştin într-o ediţie de lux produs de Şcoala Palatină pentru Abaţia benedictină "Sfântul Nazarius" de la Lorsch, unde a fost înregistrat cu denumirea "Evangelium pictum cum auro scriptum habens tabulas eburneas" (Pal. lat. 1877 ş"Breviarium librorum sancti Nazarii", sec. IXţ, f. 1r). Este vorba, aşa cum sugerează denumirea, de un Evangheliar "pictat cu aur având legătură din tăbliţe de fildeş".

În prezent, Evangheliarul este dezmembrat în două unităţi, păstrate una (cu Evangheliile după Matei şi după Marcu) la Alba-Iulia, Biblioteca Batthyáneum (Ms. R. II. 1), alta (cu Evangheliile după Luca şi după Ioan) în Biblioteca Apostolică Vaticană (Pal. lat. 50).

Manuscrisul a revenit în centrul atenţiei publice săptămâna trecută. În cursul vizitei făcute de Benedict al XVI-lea Maiestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a (16 septembrie), la Palatul regal "Holyrood House" din Edinburgh, a avut loc şi un schimb de daruri. Papa i-a dăruit reginei Elisabeta o copie a Evangheliarului de la Lorsch.

Lorsch este o localitate în Germania (landul Hessa) la circa 10 km vest de Worms. Aici se află una dintre faimoasele abaţii ale imperiului carolingian. A fost fondată în anul 764 şi a devenit un important loc de pelerinaj prin aducerea moaştelor Sfântului Nazarius, martirizat la Roma în timpul lui Diocleţian. Biblioteca şi scriptoria abaţiei au făcut din Lorsch unul dintre principalele centre culturale germane din secolele al X-lea şi al XI-lea. Doi suverani au fost înmormântaţi acolo: Ludovic al II-lea germanicul şi Ludovic al III-lea din Franţa Orientală. După anul 1226, abaţia începe să-şi piardă din importanţă. În anul 1556, Lorsch şi alte teritorii din regiune trec în mâinile principilor care au aderat la luteranism sau calvinism. Toate cărţile din bibliotecă sunt duse la Heidlberg, creându-se faimoasă Bibliotecă Palatină, iar mai târziu ajung la Roma. O parte din abaţie este distrusă în timpul Războiului de Treizeci de Ani şi mai târziu în timpul războiului cu francezii (1679-1697). Resturile abaţiei sunt considerate edificiul preromanic cel mai important din întreaga Germanie.

Aşadar, prima locaţie cunoscută a manuscrisului este Abaţia din Lorsch: apare într-un catalog întocmit de stareţul Adelungo. Manuscrisul se afla la Lorsch în anul 1479 şi a fost împărţit în acea epocă sau între anii 1556 şi 1622. Prima parte a ajuns la Alba-Iulia prin Ignatius Batthyány (1741-1798), episcop al Transilvaniei, care l-a achiziţionat de la cardinalul Cristoph von Migazzi (1761-1803), arhiepiscop de Viena, în timp ce a doua parte a ajuns în anul 1623 în Biblioteca Vaticană de la Heidlberg (unde este atestată prezenţa sa în secolul al XVI-lea împreună cu alte volume ale Bibliotecii Palatine.

De asemenea, şi cele două coperte sculptate în fildeş care alcătuiesc legătura sunt păstrate în două sedii diferite: prima copertă se află la Victoria and Albert Museum din Londra (Inv. Nr. 138-1866), iar ultima, în Biblioteca Vaticană, în Rezerva Depozitului Manuscrise.

În anul 2000 a fost realizat în 333 de exemplare facsimilul, în coediţie între Faksimile Verlag şi Biblioteca Apostolică Vaticană (Luzern - Cittŕ del Vaticano 2000). Acesta are calitatea de a recompune cele două unităţi, restituind volumul şi legătura aşa cum era în original.

Evangheliarul de la Lorsch sau Codex Aureus di Lorsch a fost redactat între anii 776 şi 820, dacă nu pentru Carol cel Mare, pentru un cerc de persoane apropiate curţii sale. Numele Codex Aureus (Codicele de aur) provine din scrierea pe foi fine de pergament cu litere de aur. Din cele 476 de pagini, 455 sunt ornamentate.

Manuscrisul include cele patru Evanghelii ale Noului Testament, scrise în limba latină, majuscule ornate la început de text, chenare policrome care încadrează textul scris pe două coloane, portrete ale celor patru evanghelişti la începutul fiecărei Evanghelii, frontispicii cu genealogiile lui Isus şi o imagine a lui Isus Cristos în glorie, cunoscută ca Majestas Domini. Toate elementele conduc spre un stil îndepărtat, îmbinând motive stilistice ale artei bizantine cu influenţe tipic occidentale.

"Fără îndoială, subliniază Radio Vatican, darul oferit reginei de Suveranul Pontif are valoare simbolică în condiţiile în care manuscrisul a fost rupt, scindat în timpul unui război purtat sub pretext religios între catolici şi protestanţi. Refăcut, readus în forma originală, sugerează dorinţa şi voinţa de unitate între catolici şi anglicani, şi nu numai."