EX-

După ce, în numărul de săptămâna trecută, am anunţat încheierea redactării şi publicării unui tezaur, Dicţionarul limbii române al Academiei, prin apariţia, în aprilie, a celui de-al 37-lea volum din acest monument închinat limbii şi culturii naţionale, răspundem interesului unor cititori (printre care prof. univ. I. C., de la Facultatea de Istorie a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza"), prezentând câteva date privitoare la colaborarea lexicografilor ieşeni la realizarea acestei opere, dar şi la specificul ultimului volum tipărit.

Aşadar, ne referim, mai întâi, la aportul cercetătorilor de la Departamentul de lexicografie din cadrul Institutului de Filologie Română "Alexandru Philippide" al Filialei Iaşi a Academiei Române. Începută în anii â70 ai secolului trecut, colaborarea cu specialişti de la alte unităţi de cercetare din reţeaua Academiei, respectiv Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti", de la Bucureşti, şi Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară "Sextil Puşcariu", din Cluj-Napoca, s-a concretizat, până acum, în publicarea, de către cercetătorii ieşeni, a mai multor volume: unul cuprinzând articolele consacrate cuvintelor începând cu litera Ş (1978), trei volume pentru literele V, W, X, Y (1997, 2003, 2005), un volum pentru litera L şi colaborarea la un al doilea, redactat la Cluj-Napoca (2008), două volume pentru litera E (2008 şi 2010).

Această colaborare a fost distinsă, la încheierea lucrării, în aprilie 2010, cu diploma "Meritul Academic". Dar, tot atât de important, nu numai pentru specialişti, ci şi pentru publicul larg, este faptul că a fost imaginat Dicţionarul tezaur al limbii române în format electronic, un proiect la realizarea căruia, alături de cercetători din institutele mai sus menţionate, participă specialişti de la Facultatea de Informatică a Universităţii "Al.I. Cuza" (coordonator al lucrării), de la Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială din Bucureşti şi de la Institutul de Informatică Teoretică din Iaşi.

Aşa cum aminteam săptămâna trecută, litera E din dicţionarul limbii române este una aproape în întregime neologistică; am făcut o incursiune pe acest teren urmărind compusele formate cu etno-. Nicio surpriză din acest punct de vedere dacă abordăm un alt microsistem, cel care se constituie, în principal, pe baza elementului de compunere ex- (şi a dubletului său exo-, din neogreacă şi franceză); în a doua parte a volumului cuprinzând cuvintele cu iniţiala e-, acest grup ocupă cca 170 de pagini de format A3 (aşadar aproape jumătate din totalul de 362). Deosebit de interesantă este stratificarea cuvintelor respective, dat fiind că elementul de compunere ex- înseamnă "afară de", respectiv "fost". Pornind de aici, putem vorbi, atât în legătură cu împrumuturile propriu-zise, cât şi cu creaţiile pe teren românesc, de câteva categorii distincte. Există, de pildă, cuvinte practic inanalizabile la nivelul limbii române în ceea ce priveşte semantica elementului de compunere, deoarece acesta era transparent doar în latină, eventual (şi) în franceză, cum ar fi exedră (din arhitectură).

Sunt însă parţial transparente, direct sau indirect, alte compuse cu ex-, de exemplu, (a) exmatricula (< germ. exmatrikulieren, având la bază elemente latineşti), "a scoate din registrul matricol", sau extemporal (< germ. Extemporale, pornind de la lat. ex tempore "imediat, pe loc"), încă un cuvânt din amintirile mai puţin plăcute ale anilor de liceu! Au devenit însă perfect transparente împrumuturile formate cu ex- ca marker al… rememorării; este vorba de termeni preluaţi, cândva, preponderent din franceză, dar astăzi şi din engleză: ex-ambasador, ex-căpitan, ex-deputat; cf. şi (spaţiul) ex-sovietic (ca şi engl. "ex-Soviet Union Music" - titlu de album la BBC). În exprimarea uzuală, procedeul este prolific; după surse recente, în DLR apar şi cuvinte ca ex-schivnic (uşor paradoxal, "fost schivnic") sau ex-securist!

Transparenţa în discuţie este exemplar ilustrată, pe linia creativităţii, de o situaţie pentru care autorii nu au avut informaţii în bibliografia utilizată, deci nu au putut-o consemna în dicţionar: substantivarea de particularizare a formantului ex-, cu forme de masculin şi de feminin, însemnând "fostul soţ (prieten)" - "fosta soţie (prietenă)". Iată câteva exemple de pe internet. Se poate porni de la o formă adjectivală, într-o construcţie analitică ("asta îmi aduce aminte de exul meu soţ"), dar lucrurile sunt limpezi şi prin substantivare: "Exul meu… îmi plăteşte direct mie pensia după copii", respectiv "exa lui nu a cerut să primească banii prin poştă". Să prezentăm şi alt registru: "Mie încă îmi e dor de exa mea. Şi poate că şi ei îi este…".

Înainte de a încheia, ne face plăcere să amintim (în ordine alfabetică) numele redactorilor şi revizorilor de la ultimul volum cuprinzând articolele de la litera E: Marius Radu Clim, Doina Cobeţ, Rodica Cocîrţă, Elena Dănilă, Marcela Deutsch, Eugenia Dima, Mioara Dragomir, Cristina Florescu, Gabriela Haja, Laura Manea, Corneliu Morariu, Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Mioara Vişoianu, Victoria Zăstroiu. Le suntem recunoscători şi le urăm, tuturor, succese la fel de binemeritate, în realizarea volumelor din seria Puşcariu a Dicţionarului şi a Tezaurului informatizat!