Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Executaţi fără judecată

Executaţi fără judecată

Un articol de: Cornel Cadar - 04 Mai, 2012

Când am ajuns acolo, se topea zăpada. Era sfârşitul lui martie. Iarna aproape trecuse. Mai încercasem o dată cu trei săptămâni înainte, dar n-am reuşit. Zăpada era prea mare. Dealul Mărului nu este departe de Roman. Pe drumul spre Vaslui, după 13 km, pe partea dreaptă, este o fântână şi un drum pietruit care merge prin pădure, cunoscut ca Drumul Cireşului. După 500 m pe partea stângă, sub un mic deal, e o cruce de fier pe care este scris: "În amintirea celor executaţi fără judecată de către comunişti". Crucea a fost pusă de puţin timp, mai înainte fusese alta de lemn.

Aici auzisem că se descoperise o groapă comună. M-au impresionat cele întâmplate şi doream să văd locul. Am recunoscut cu uşurinţă crucea din scoarţa copacului. Am privit cu atenţie şi, împreună cu prietenul cu care am ajuns acolo, m-am rugat.

În toamna anului 1990, Ioan Roşca (Asociaţia "Dialog" Piatra Neamţ) şi Neculai Popa (Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici - Neamţ) au căutat groapa şi au descoperit 11 morţi, victime ale Securităţii. La cercetări au mai participat şi alţii, printre care: fraţii Tănase, Ioan Bălan şi Livia Dandara.

Cei 11 au fost împuşcaţi în anul 1950. Daţi jos dintr-o maşină, au fost aliniaţi, puşi să-şi sape groapa şi ucişi. În cele din urmă călăii i-au acoperit cu pământ şi au plecat, crezând că taina nu va fi descoperită niciodată. În pădure era atunci Tudor Gheorghe, acela care în anul 1990, la 80 de ani, a indicat locul. "De 40 de ani aştept să vină cineva şi să mă întrebe... - a spus el atunci. Era şi timpul, că nu mai am mult!" Zona era uşor de ţinut minte. După plecarea călăilor, omul s-a apropiat şi a scrijelit în coaja celui mai apropiat copac o cruce, care a crescut odată cu copacul. Apoi au fost scrijelite şi alte cruci. Oamenii din împrejurimi ştiau şi vorbeau pe şoptite.

În groapă au fost găsite cruciuliţe, monede cu Republica Populară Română şi alte lucruri pe care cei ucişi le purtau la gât sau în buzunare.

Cei 11 au rămas necunoscuţi, mai ales că dosarul depus în 1990 la Procuratura Militară Bacău a fost închis prin NUP (neînceperea urmăriri penale) în 1994. Întrucât trecuseră peste 15 ani de la săvârşirea faptelor s-a tras concluzia prescrierii.

Ţăranii ucişi la Dealul Mărului probabil refuzaseră colectivizarea sau făcuseră ceva care nu era pe placul celor de la putere. Putea fi oricine, din satele din împrejurimi sau aduşi din localităţi mai îndepărtate.

În satul Butea, nu departe de locul execuţiei, în august 1949, locuitorii s-au ridicat împotriva comuniştilor, atunci când au vrut să-l aresteze pe parohul lor. Un avion a survolat satul, care în scurt timp a fost înconjurat de armată. Soldaţi şi miliţieni înarmaţi până în dinţi au intrat şi au primit ordin să tragă. Câţiva au fost răniţi, alţii bătuţi până la sânge.

În lunile următoare au fost arestaţi mai mulţi. Cinci familii au fost deportate. Şapte ţărani au fost închişi şi, după ani de zile, s-au întors în sat. Singurul care nu a mai revenit este Petru Cotnăreanu. Despre el sătenii ştiu că a fost ucis fie la Dealul Mărului, fie la Poarta Albă. Avea şapte copii. Cea mai mică, Lenuţa, avea un an şi jumătate când tatăl ei a fost arestat. Am întrebat-o pe Niţa Milea, una dintre fetele lui (86 de ani), ce-şi aminteşte de tatăl ei. "Când l-au arestat eu aveam 23 de ani. Eram cea mai mare. Era fierar tata. L-au luat de la fierărie. Au luat şi toate actele. Mai târziu a venit vestea că este mort. Nu ştiu cum şi nici unde… I-am pus o cruce în cimitir… Noi am crescut fiecare cum am putut, fără tată: pe cea mai mică a luat-o o mătuşă, pe următorul, Gheorghiţă, l-a crescut bunica". Ion era în fierărie când miliţia l-a arestat. "Aveam 11 ani… L-au luat pe tata din faţa mea. Nu l-am mai văzut", mi-a spus el.

Din Dealul Mărului am plecat cu gândul la acea zi, când cei 11 au fost ucişi… Dumnezeu să-i odihnească! Cine ştie câte gropi mai sunt în ţară în care zac semeni de-ai noştri ucişi fără nici o vină!