Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Exerciţii de contemplaţie: Parabola bobului de grâu
▲ Având un hambar întreg şi atâtea proprietăţi, ce pierde gospodarul dacă se lipseşte de o baniţă de grâu sau chiar de un sac? ▲ Nu pierde nimic, nici măcar nu-şi dă seama că îi lipseşte ceva ▲
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Să ne gândim că există undeva un om bogat, foarte bogat. Acest om are cai, vite şi porci, pământ şi case mari, iar în mijlocul curţii se află un hambar imens, plin cu grâu. Nu ştim dacă omul acesta înstărit împarte sau nu câte ceva din avutul său cu alţii, dacă îi ajută pe semenii lui săraci din când în când, dacă dăruieşte din preaplinul său măcar la sărbători. Nu ne concentrăm asupra acestui aspect în povestirea noastră. Poate e un om milos şi îi ajută, poate nu. Ceea ce ne interesează este să găsim răspuns la următoarea întrebare: având un hambar întreg şi atâtea proprietăţi, ce pierde gospodarul dacă se lipseşte de o baniţă de grâu sau chiar de un sac? Nu pierde nimic, nici măcar nu-şi dă seama că îi lipseşte ceva. Cât se poate de evident, un bob de grâu este pentru el ca un fir de praf în bătaia vântului. Dar, la o anumită distanţă, se află un om sărac. (Veţi spune că vă aşteptaţi la asta, şi anume ca povestea să aibă o structură bipolară. Urmează să vedeţi că lucrurile nu sunt chiar simple: omul sărac nu e cu adevărat sărac şi nici cel bogat nu e neapărat bogat. Situaţiile povestirii noastre sunt înşelătoare.) Sărmanul nostru nu are nici măcar un ieduţ pe lângă casă, nu are provizii de nici un fel. Ceea ce are el este un bob de grâu. Unul singur. Ce credeţi că face cu el? Îl ţine în buzunar şi, din când în când, îl scoate la lumină, îl priveşte atent, îl contemplă, chiar, îl mângâie cu vârfurile degetelor şi îl pune la loc, cu mare grijă. Ba i se pare transparent, ba i se pare că adună lumina, ba crede că i-ar putea vorbi şi grăuntele ar înţelege. Doar este înmagazinată în el atâta poezie! Ce ar pierde acest om dacă bobul de grâu i-ar aluneca din mână, fără să-şi dea seama, şi s-ar prăpădi în ţărâna drumului? Ar pierde totul, absolut toată avuţia lui. Nu i-ar mai rămâne nimic de care să aibă grijă, nici o valoare demnă de a fi păstrată. Printr-o logică aparent absurdă, bobul de grâu al omului sărac este mult mai important decât întreg hambarul bogatului. Aceasta pentru că minusculul grăunte a căpătat o valoare simbolică în ochii stăpânului său, a devenit legătura cu viaţa, cu pământul, fiind, în acelaşi timp, o promisiune de mai bine. O punte spre viitor. Bobul de grâu este o concentrare de forţe, o confirmare a speranţei şi a bucuriei, însăşi raţiunea lor de a fi. Mai credeţi acum că omul sărac este într-adevăr sărac, din moment ce are toate acestea? Valorile cu adevărat importante sunt concentrate în greutatea insesizabilă pe care o poartă cu sine, oriunde ar fi. La început de an, vă urez să păstraţi cu grijă bobul de grâu pe care îl aveţi şi să-l înmulţiţi!