Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Exerciţiu de comuniune

Exerciţiu de comuniune

Un articol de: Gheorghe Butuc - 02 Feb, 2014
Cuvintele apostolului Iacov: „Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi...“ (Ic. 5, 16) atrag atenţia în mod deosebit, fiind singulare între zicerile biblice. Dincolo de faptul că ele sunt cumulate în rândul versetelor care întemeiază biblic Taina SfântuluiMaslu, luate separat trimit mai mult către o altă taină, către cea a Mărturisirii.
 
La scaunul spovedaniei fiecare credincios ajunge cu gândul şi starea concentrate pe verbul a lua, mai degrabă decât pe a da. Dacă este să vorbim de prelungirea firească a spovedaniei aceasta s-ar autentifica cel mai potrivit în Taina Pocăinţei din Biserică care cuprinde orice mişcare dintre om şi Dumnezeu, care se caută deopotrivă. Gesturile omului de căutare, uneori disperate, alteori de pace şi alinare, ori de forfotă neîncetată, de tremur şi suspin sau de linişte şi mângâiere sunt gesturi care menţin pe om în această Taină a Pocăinţei. Este Taina Bisericii de permanentă prefacere a omului firesc în om duhovnicesc (I Co. 2, 13-15). Constanta acestor gesturi, ocazionate de cultul şi rânduiala liturgică a Bisericii, dar şi de pravila personală, se consumă în mărturisirea păcatelor şi iertarea lor. Altfel spus, omul îşi asumă continuu fondul păcatului pe care îl descoperă direct proporţional cu licărirea luminoasă a harului, iar odată recunoscut acest adevăr devenit ontologic (I In. 1, 8-9), Îi atrage atenţia lui Dumnezeu, care intră cu noi în Taina pocăinţei noastre primind prinosul nostru de jertfă (Ps. 50, 18) adăugat la Jertfa Sa pe cruce în semn de pocăinţă pentru păcatele noastre.
 
Putem însă recunoaşte şi o mişcare orizontală a acestei Taine, la nivelul relaţiilor dintre oameni, care, mânaţi de duhul aceleiaşi pocăinţe şi cuprinşi în braţele aceleiaşi iubiri, ştiu să se apropie unii de alţii cu îngăduinţă, compasiune, încredere, dragoste, responsabilitate şi o înfricoşătoare deschidere, până acolo încât îşi pot aşeza unii altora „în mîini“ viaţa aşa cum o trăiesc. Fiecare dintre noi poate purta în el taina altui suflet cu toate păcatele, micimile, eşecurile şi toată neomenia din el, după cum şi el poate fi purtat în taina altui suflet sau chiar în taina sufletului celui care i s-a destăinuit. Acest duh al prieteniei, al comuniunii de iubire, al atingerii inefabile dintre persoane nu poate fi anulat de păcat. Dimpotrivă, pe acest fond al puterii de a-i spune şi a-i încredinţa altuia propria viaţă, cu toate neajunsurile ei (orice altfel de povestire despre noi este minciună sau înşelare), în mod cu totul paradoxal trezeşte o vie responsabilitete, dezvoltă încrederea şi sporeşte nesfârşit dragostea, nicidecum nu ne scîrbeşte. O înfricoşătoare Taină! Să poţi purta în taina sufletului tău taina altui suflet, el să devină parte a vieţii tale şi chiar viaţa ta însăţi. Păcatul lui să devină vina ta şi iertarea lui să vină prin pocăinţa ta. După cum şi păcatul tău să fie viaţa lui şi iertarea ta prin el. Tocmai de aceea Sfântul Iacov leagă mărturisirea păcatelor unul altuia de rugăciunea reciprocă, adăugând că doar întru aceasta stă această taină a deschiderii interpersonale şi a vindecării unul prin altul (Ic. 5, 16). Nu doar că vindecarea mea este prin altul şi vindecarea altuia este prin mine, dar însăşi unitatea de fiinţă a tuturor cu toţi ne încredinţează că altă cale nu-i. „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!“ (Lc. 4, 23), din spusa Mântuitorului nu autentifică o cale de vindecare autonomă, ci dimpotrivă reclamă neputinţa de a vindeca pe altul cu propria ta boală, boală care ea însăşi nu poate fi vindecată decât într-un raport invers: mă vindec de boala mea cu sănătatea ta. Deci, mă fac bine numai în măsura în care te asum pe tine în mine, nicidecum atunci când mă autopropun vindecătorul tău.
 
Prin urmare, putem primi mărturisirea altora şi putem încredinţa altora taina sufletului nostru atât timp cât doar dragostea dezinteresată ne îmbie spre aceasta. Şi chiar în mod inconştient facem aceasta ca o pornire şi un neastâmpăr al fiinţei care nicidecum nu poate fi stăvilit, dar, pentru că nu sunt responsabile şi nici dezinteresate (de tipul consfătuirilor online), trec uşor în rândul dezamăgirilor, uneori patologice. De fapt, este o pornire naturală a omului de a-şi încredinţa altuia propria viaţă. Este o pornire pe linia firii pe care împreună o ipostaziem. Numai că latura ei degenerativă se consumă la suprafaţă, iar taina ei se descoperă în prietenia care se verifică prin jertfa totală, aşa cum spune Mântuitorul: „Mai mare dragoste decât acesta nimeni nu are ca sufletul său să şi-l pună pentru prietenii săi“ (In. 15, 13).
 
Sfântul Iacov doar subliniază minunăţia acestei Taine, despre care nu se vorbeşte, ci se derulează pe firul ascuns al întâlnirii în acelaşi duh, acolo unde oamenii caută sincer vindecarea şi aşezarea potrivită în faţa lui Dumnezeu şi a propriei firi. Această căutare a dat în Biserică toate tainele şi întreaga Taină a întâlnirii de negrăit dintre om şi Dumnezeu şi dintre oameni unul cu altul. Din această Taină, fiecare dintre noi face exerciţii de prietenie şi de comuniune, ca o pregustare şi o pregătire pentru Marea Taină a comuniunii totale veşnice, a tuturor cu toţi, întru Hristos Dumnezeul nostru.