Experiența contemplației

Trăim într-o lume caracterizată prin multiple fracturi și dis­con­tinuități. Uneori numim asta adaptabilitate, alteori ipocrizie. Cu siguranță însă, că­utăm cu mare efort coerența lăuntrică, deplina continuitate între gând, cuvânt și faptă. Avva Ioan cel Pitic a fost unul dintre cei care au dobândit o asemenea statornicie a minții în Dumnezeu, încât nu mai putea fi deturnat de la contemplație: „Câțiva frați au venit să îl pună la încercare, căci el nu îngăduia minții sale să hoinărească și nu vorbea niciodată despre lucrurile din lumea aceasta. Îi zic: «Mulțumim lui Dumnezeu că anul acesta a plouat mult, a udat palmierii, ramurile cresc din bel­șug, iar frații au de lucru». Avva Ioan le răspunde: «Așa este Duhul Sfânt. Când coboară în inimile oamenilor, ele se reînnoiesc și dau mlădițe în teama de Dumnezeu»”.

Răspunsul bătrânului este un exemplu de coerență. Lumea de aici nu este decât o reflexie, o oglindă care ne poate ajuta să înțelegem, prin analogie, lumea lui Dumnezeu, lumea spirituală. Pentru un ascet elementul acesta este cel mai important. De fapt pentru el lumea aceasta este doar o trambulină menită să te arunce dincolo, întocmai după cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire” (Rm. 1, 20). Într-adevăr, pentru avva Ioan cel Pitic ploaia nu este decât un semn care amintește de forța regeneratoare a Duhului Sfânt, Care fertilizează și înnoiește totul. Dar lucrurile stau așa tocmai pentru că avva Ioan se află în contemplație necontenită. În alt loc ni se spune despre el că „într-o zi a împletit o funie pentru două coșuri, dar a folosit-o pe toată la unul singur, nedându-și seama decât atunci când s-a apropiat de perete. Era cu mintea în contemplație”.

Există un pericol în momentul în care intri în contact cu astfel de texte care prezintă ima­ginea unor contemplativi ca Ioan cel Pitic sau ca marele mistic de mai târziu, Sfântul Simeon Noul Teolog. Fără înțele­gerea adecvată poți ceda tenta­ției de a teologhisi permanent fără fundament real. Te poți desprinde cu totul de realitatea ta și a lumii în care te miști pentru a intra în lumea imagi­na­ției pseudo-duhovnicești. Poți sfârși prin a găsi corespondențe inutile peste tot și care sunt nu doar irelevante, dar care aruncă o lumină nefavorabilă asupra contemplației reale a părinților. De aceea părinții ascetici cenzurează sever imaginația atunci când e vorba de viața duhovnicească. Duhovnicia ține de realitatea cea mai profundă și nu este un viraj forțat către niște trăiri induse psihologic.

Dar acesta nu este nici pe departe cazul avvei Ioan cel Pitic. În numeroase alte cazuri îl vedem cu foarte multă măsură, răbdare și realism. De această dată, când face legătura între ploaie și revărsarea Duhului Sfânt, se folosește de o imagine cu solid fundament biblic pentru a evoca propria sa experiență. De fapt, experiența bătrânului este cea care dă viață, care umple de conținut și de sens afirmația lui și, în cele din urmă, este diferența calitativă principală. Până la urmă, nu putem decât să reamintim permanent îndemnul consecvent la discernământ, la dreapta măsură a părinților, cei care fac permanent un exercițiu de luciditate asistată de Duhul Sfânt.